Fostul prinț Andrew părăsește casa din Windsor după ultimele dezvăluiri din dosarele Epstein

Publicat: 04 02. 2026, 10:56
WINDSOR, UNITED KINGDOM - MARCH 31: Prince Andrew attends the Easter Sunday Service at St George’s Chapel at Windsor Castle in Windsor, United Kingdom on March 31, 2023. Stringer / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Andrew Mountbatten-Windsor, fratele regelui Charles, a părăsit casa sa din Windsor, a confirmat miercuri o sursă regală, în urma ultimelor informații care îi leagă numele de infractorul sexual Jeffrey Epstein.

Fostul prinț, în vârstă de 65 de ani, dorea să rămână la Royal Lodge, reședința sa din Windsor, pentru o perioadă mai lungă, relatează ziarul The Sun, conform Reuters.

Totuși, luni a fost mutat discret la o locuință din Sandringham, pe proprietatea regală din Norfolk, pentru a evita expunerea publică în această perioadă.

O sursă regală a confirmat că Andrew locuiește acum acolo, dar s-ar putea întoarce ocazional la Windsor în următoarele săptămâni, pe durata unei perioade de tranziție.

„Odată cu ultimul lot de dosare Epstein, i s-a clarificat că era timpul să plece. Plecarea a fost atât de umilitoare pentru el încât a ales să o facă la adăpostul întunericului.”, a declarat un prieten apropiat, citat de The Sun.

Regele Charles l-a deposedat pe Andrew de titlurile sale în octombrie și a anunțat că acesta va fi relocat după ce vor apărea detalii despre legătura sa cu Jeffrey Epstein.

Regele Charles a mai declarat că își exprimă empatia față de victimele abuzurilor, care au avut loc în perioada în care Epstein era în viață.

Noile dosare legate de Epstein, publicate vineri de Departamentul de Justiție al SUA, includ e-mailuri care arată că Andrew a păstrat legătura cu Epstein timp de mai bine de doi ani, după ce acesta fusese găsit vinovat de infracțiuni sexuale împotriva minorilor.

Fostul prinț a negat orice faptă ilegală legată de Jeffrey Epstein și a susținut că nu a menținut legături cu acesta după condamnarea sa în 2008, cu excepția unei vizite la New York în 2010, ce ar fi avut loc pentru a încheia relației lor.