Video Mai pot fi aplicate de poliţişti amenzile majorate după decizia CCR. Recomandarea specialiştilor

  • CCR a decis că amenzile date de stat pentru nerespectarea măsurilor luate pe timpul stării de urgenţă sunt neconstituţionale
  • Teoretic, amenzile majorate mai pot fi aplicate de poliţişti până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial
  • Specialiştii le recomandă cetăţenilor să fie prudenţi
5730 afișări

Deciziile CCR sunt generale şi obligatorii odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial. Potrivit Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale îşi pierd efectele juridice la 45 de zile de la momentul publicării deciziei, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun prevederile neconstituţionale în acord cu deciziile CCR. La expirarea acestui termen şi în lipsa modificărilor, prevederea declarată neconstituţională îşi pierde complet efectele juridice.

Teoretic, amenzile majorate mai pot fi aplicate de poliţişti până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial. Specialiştii le recomandă cetăţenilor să fie prudenţi: ”Toţi cei care au de gând să încalce ordonanţele militare să se abţină, pentru că este important ca tot efortul acesta susţinut de două luni de zile să fie continuat în aşa fel încât să poată fi ridicate restricţiile!” a avertizat Adrian Cuculis, avocat.

Ce se întâmplă cu amenzile majorate din timpul stării de urgenţă

Dacă ai fost amendat în ultimele săptămâni pentru nerespectarea ordonanţelor militare, trebuie să te adresezi instanţei, care va avea obligaţia să anuleze procesul-verbal
Şi dacă ai apucat să plăteşti, îţi poţi recupera banii, cu aceeaşi condiţie. 

Astfel, toate persoanele amendate în această perioadă trebuie să formuleze o plângere la judecătorie.

”Toţi cei care au primit acele amenzi au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată. Şi cei ce au plătit deja amenda îşi vor putea recupera banii plătiţi, atât timp cât contestă procesul-verbal de contravenţie”, a explicat Adrian Cuculis, avocat.

Ce amenzi au fost declarate de fapt neconstituţionale

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea OUG nr. 34/2020. Judecătorii Curţii au decis că actul normativ care a majorat chiar şi de 20 de ori cuantumul amenzilor aplicate persoanelor fizice, de la începutul lunii aprilie, este neconstituţional în ansamblul său.

Tot neconstituţional este şi art 28 din OUG nr. 1/1999, care stabileşte sancţiunile pentru cei care nu respectă măsurile stabilite pe perioada stării de urgenţă şi prevederile ordonanţelor militare.

Până în prezent au fost aplicate peste 300.000 de amenzi în baza ordonanţei care instituie starea de urgenţă. Marcel Vela a anunţat la începutul lunii mai că suma totală a amenzilor este de 120 de milioane de euro (600 de milioane de lei).

Din 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: cel puţin 2.000 lei şi cel mult 20.000 lei, faţă de valoarea minimă de 100 de lei şi cea maximă de 5.000 de lei, cât erau până la acel moment.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici