Oamenii de știință trag un semnal de alarmă: AI-ul ar putea să „gândească” în moduri pe care nu le mai înțelegem

Oamenii de știință care au creat cele mai avansate sisteme de inteligență artificială din lume lansează un semnal de alarmă: tehnologia pe care au dezvoltat-o ar putea deveni o amenințare pentru umanitate.

Din august, Rusia va restricționa exportul de benzină pentru a controla prețurile

Rusia urmează să impună o interdicție mai strictă asupra exportului de benzină pentru august și septembrie, în încercarea de a controla creșterea prețurilor și de a evita penuria de combustibil.

Ministrul Educației: Avem aproape 30.000 de norme libere. Jumătate vor fi ocupate de titulari

Ministrul Educației, Daniel David spune că profesorii care au susținut, recent examenul de titularizare și l-au promovat nu au de ce să își facă griji pentru posturi.

Moment istoric în Senatul Japoniei, dominat istoric de bărbați! Un număr record de femei a fost ales în Senatul Japoniei

La scrutinul recent pentru Senat, Japonia a înregistrat un număr record de 42 de femei alese, reprezentând aproape 30% dintre candidați, dar încă sub obiectivul guvernului

UE transmite un mesaj Beijingului: Nu putem menține piețele deschise dacă nu reechilibrați comerțul

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat joi că UE nu va putea menține piețele deschise pentru exporturile chinezești dacă Beijingul nu va lua măsuri decisive pentru a reechilibra relațiile comerciale.

Romsilva economisește 19 milioane lei anual prin reducerea drastică a numărului de directori

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță că reducerea numărului de directori la Romsilva va genera economii de 19 milioane lei anual.

Poliția scoțiană, amenințată cu procese chiar de propriii ofițeri, înaintea vizitei lui Donald Trump

Ofițerii își acuză angajatorul că nu îndeplinește standarde de bază în muncă

Ion Cristoiu: Incredibil! Șeful DNA, Marius Voineag, justifică încălcarea Legii in Cazul Cristian Popescu Piedone

Pastila lui Ion Cristoiu: Incredibil! Șeful DNA, Marius Voineag, justifică încălcarea Legii in Cazul Cristian Popescu Piedone

Guvernul a modificat Codul de procedură fiscală. Care sunt noile reglementări?

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, un set de modificări în Codul de procedură fiscală, menite să întărească transparența, o mai bună colaborare cu contribuabilii și să eficientizeze procesele fiscale.

Rusia și-a intensificat bruiajul spre granița cu Estonia. Interferențele pun în pericol siguranța navigației și a populației

Rusia a activat un nou sistem de bruiaj GPS lângă granița cu Estonia, provocând interferențe periculoase care afectează navigația și siguranța populației din zonă.

Inovație în medicină: Prima pilulă contraceptivă pentru bărbați trece testul de siguranță

O pilulă experimentală contraceptivă pentru bărbați tocmai a trecut primul test de siguranță pe oameni.

Japonia le cere oficialilor din Thailanda și Cambodgia aplanarea conflictului de la graniță

Ministrul de Externe al Japoniei, Takeshi Iwaya, a exprimat „profunda îngrijorare” asupra conflictului militar dintre Cambodgia și Thailanda, notează CNN.

Firmele din construcţii avertizează că noile măsuri fiscale riscă să provoace o criză imobiliară

Piaţa construcţiilor intră într-o perioadă de tensiune, avertizează Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) şi compania Maristar Com, într-un mesaj adresat Guvernului.

Primarul Budapestei este vizat de o anchetă a poliției pentru organizarea paradei Pride, interzisă de Guvern

Poliția din Budapesta l-a chemat pe primarul opoziției, Gergely Karacsony, pentru a da declarații cu privire la organizarea paradei Budapest Pride, desfășurată la sfârșitul lunii iunie, în ciuda unei interdicții oficiale, a transmis joi biroul edilului, potrivit AFP.

„Cel mai prematur” bebeluș din lume, care, la naștere, cântărea mai puțin decât un grapefruit, a împlinit 1 an

Medic: „Zâmbetul lui Nash și râsetele lui mă fac, în fiecare zi, să îmi reamintesc de ce este atât de important să luptăm pentru pacienții noștri”

Investitorii devin selectivi în Europa: Costurile împrumuturilor riscante cresc

Piața europeană a împrumuturilor cu efect de levier începe să piardă din avânt datorită cererii tot mai selective din partea investitorilor. Costurile de finanțare cresc pentru unele companii.

Decizie istorică în Europa de Est: Serbia va aduce în țară toată rezerva de aur. Care este motivul

Banca centrală a Serbiei intenționează să aducă toate rezervele de aur în țară, în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, pentru a asigura securitatea acestora în perioade de criză.

Hun Manet, prim-ministrul Cambodgiei, îi îndeamnă pe cetățenii aflați în Thailanda să se întoarcă acasă

Premierul Cambodgiei, Hun Manet, i-a îndemnat joi pe cetățenii cambodgieni din Thailanda să se întoarcă în țară dacă nu se simt în siguranță, notează CNN.

Președintele Nicușor Dan efectuează o vizită oficială în Austria: întâlniri politice, economice și culturale

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua, vineri și sâmbătă, o vizită oficială în Republica Austria, în orașul Salzburg, la invitația Președintelui Federal Alexander Van der Bellen.

Grenadă neexplodată din al Doilea Război Mondial, descoperită în Bihor

Recomandările ISU: nu atingeți, nu mutați, sunați la 112

Droguri de mare risc, ascunse în cutii cu jocuri, găsite la Cluj-Napoca

O persoană de 27 de ani a fost prinsă în flagrant la Cluj-Napoca în timp ce ridica un colet cu droguri de mare risc, ascunse în cutii cu jocuri.

Zelenski propune un nou proiect de lege care asigură „independența” structurilor anticorupție, în urma protestelor în masă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a asigura „independența” agențiilor anticorupție. Decizia a fost luată în urma protestelor provocate de adoptarea unui proiect despre care s-a spus că limitează independența instituțiilor anticorupție.

Irlanda presează platforma lui Musk să blocheze accesul minorilor la conținutul pentru adulți

Platforma X, deținută de Elon Musk, este vizată insistent de autoritățile din Irlanda pentru lipsa verificării vârstei înaintea accesării conținutului pentru adulți.

Comisia Europeană: Un acord UE–SUA privind taxele vamale este „la îndemână”

UE și SUA sunt aproape de a semna un acord comercial care va rezolva impasul privind taxele vamale, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Studiu: Numărul deceselor cauzate de consumul excesiv de alcool la femei s-a dublat în ultimii 20 de ani

Expert: „Raportul dintre consumul de alcool la bărbați și la femei este aproape de 1 la 1”

Conflict Cambodgia – Thailanda: cel puțin 12 persoane au murit, în urma ciocnirilor forțelor armate de la graniță

Joi, Ministerul Sănătății din Thailanda a anunțat că 12 persoane au murit în urma ciocnirilor armate de la granița dintre Cambodgia și Thailanda.

Dominic Fritz afirmă că păstrarea ratingului de țară este doar un respiro pentru România: „Am scăpat de junk. Nu am scăpat de pericol”

România nu a scăpat de pericol după ce agenția Standard & Poor’s a menținut ratingul de țară, avertizează președintele USR, Dominic Fritz. Perspectiva este în continuare negativă și este nevoie de reforma profundă a statului.

Cele mai importante agenții de presă din lume cer Israelului să permită accesul alimentelor în Gaza, avertizând că jurnaliștii nu mai au ce mânca

Agențiile de presă Agence France-Presse, Associated Press, Reuters și BBC au emis joi o declarație comună rară, cerând Israelului să permită jurnaliștilor să intre și să iasă din Fâșia Gaza și să asigure mai multă hrană pentru civilii din teritoriul asediat.

Trupa irlandeză Kneecap a fost interzisă în Ungaria pentru trei ani

Autoritățile maghiare au interzis accesul trupei Kneecap pe teritoriul Ungariei, invocând riscuri de securitate națională, înaintea concertului programat la celebrul festival Sziget.

Produsele italienești câștigă teren în e-commerce: 25% dintre comenzile Sezamo includ cel puțin un articol din Italia

Supermarketul online Sezamo raportează o creștere semnificativă a interesului pentru produsele italienești, acestea fiind prezente în aproximativ 25% din comenzile plasate de clienți.

NASA: Un asteroid cât un avion de mari dimensiuni va trece pe lângă Pământ

Un asteroid de dimensiunea unui avion va trece pe lângă Pământ la începutul săptămânii viitoare, dar experții NASA spun că nu există motive de panică: astfel de întâlniri sunt „de rutină”.

Guvernul recalculează chiriile locuințelor de serviciu ale statului, neactualizate din 2007

Guvernul va recalcula chiriile aplicate locuințelor de serviciu ale statului, care nu au mai fost actualizate din 2007 și va interzice ocuparea unei locuințe de serviciu după ieșirea la pensie sau după ce este părăsită funcția care a îndrituit la ocuparea acelei locuințe de serviciu.

Un satelit NASA arată că planetele asemănătoare Pământului ar putea fi mai rare decât se credea

Un satelit NASA arată că planetele asemănătoare Pământului, despre care se crede că ar putea suporta forme de viață, sunt mai rare decât se credea. Satelitul a analizat până la 200 de lumi. Concluzia ar putea un impact semnificativ asupra modului în care este căutată viața extraterestră.

Corpul de Control al Ministerului Mediului, în control la Arad, după reangajarea lui Teodor Țigan

Corpul de Control al Ministerului Mediului merge în control la Arad, unde Teodor Țigan, fostul director din Romsilva, care a primit 100.000 de euro primă de pensionare, apoi s-a întors în sistem, a dat în judecată Regia pentru că a fost dat afară.

Buzoianu: Avem județe întregi în sudul României care se deșertifică

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că ministerul se axează pe adaptarea orașelor și comunităților la schimbările climatice, mai ales că există județe întregi din sudul României care se deșertifică.

Norma profesorilor din România, sub media europeană. Raportul Eurydice contrazice datele IȘE

Datele oficiale din raportul Eurydice 2023 arată că profesorii din România au o normă de predare mai mică decât media Uniunii Europene. Acest aspect contrazice o analiză realizată de Institutul de Științe ale Educației, care susține contrariul. De asemenea, există acuzații că Ministerul Educației a ascuns sau modificat informații din documentul IȘE.

Arabia Saudită este acuzată că interzice activiștilor pentru drepturile femeilor să părăsească țara

Arabia Saudită interzice unui număr mare de cetățeni să părăsească țara într-o încercare „crudă” de a reduce la tăcere criticile, afirmă activiștii pentru drepturile omului.

Acord comercial istoric semnat de liderii din India și Marea Britanie

Prim-miniștrii Marii Britanii și Indiei au semnat joi un acord comercial important. Negocierile au durat foarte mult, dar părțile au reușit să ajungă la un numitor comun.

Între 10 și 12.000 de urși în România. Ministru: Nu e normal ca oamenii să trăiască în teamă

Problema urșilor trebuie gestionată în funcție de cifrele reale privind numărul acestora. Un studiu este în curs, spune ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Decizii importante vor fi luate în curând, pentru că nu este normal ca oamenii să trăiască în permanență cu teama de urși.