O vizită obişnuită la muzeu i-a salvat viaţa. Cum a descoperit o femeie că are cancer la sân

Pentru o englezoaică de 41 de ani, o vizită la Muzeul Iluziilor din Edinborough s-a dovedit a fi fost literalmente salvatoare. Lucrurile au mers bine până când, odată intrată în camera termică, a văzut că sânul ei stâng avea o altă culoare faţă de restul corpului.

2067 afișări
Imaginea articolului O vizită obişnuită la muzeu i-a salvat viaţa. Cum a descoperit o femeie că are cancer la sân

A descoperit că are cancer la sân în timpul unei vizite la Muzeul Iluziilor

Mai mult decât atât, femeia era singura, din toată familia, la care apăreau astfel de imagini. Când s-a întors acasă, s-a dus la un doctor care i-a confirmat faptul că avea cancer la sânul stâng.

Au urmat două operaţii de mastectomie, iar, dat fiind faptul că boala fusese descoperită în stadiu incipient, nu a fost nevoie nici de radioterapie, nici de chimioterapie.

Nu am cuvinte să vă povestesc despre cât de importantă a fost pentru mine această vizită la Muzeul Iluziilor!” a spus englezoaica.

Termografia, numită şi imageria termală, foloseşte o cameră care măsoară temperatura pielii pe suprafaţa sânului. E un test non-invaziv, care nu necesită iradiere. Celulele canceroase se multiplică foarte repede. Ele au un metabolism mai ridicat, iar asta determină un flux mai mare de sânge, care face ca temperatura, la nivelul pielii să crească.

„Fără această cameră, nu mi-aş fi dat seama niciodată. Ştiu că nu ăsta e scopul ei, într-un astfel de loc, dar pentru mine a fost salvatoare”, a mărturisit aceasta.

La rândul său, managerul muzeului a spus că nu ştia despre extraordinarul potenţial al acestei camere termale. „Am fost foarte mişcaţi când doamna Bal ne-a contactat şi ne-a povestit cum o simplă vizită la muzeu i-a schimbat viaţa. Îi dorim toate cele bune şi o mai aşteptăm la noi la muzeu”, a spus acesta.

Medicii spun că, deşi camerele termale au fost folosite şi în trecut, acestea nu şi-au demonstrat niciodată eficienţa până acum. „Diagnosticul precoce al cancerului de sân înseamnă o rată mai mare de supravieţuire. Le încurajăm pe toate femeile care au primit o invitaţie la o mamografie s-o onoreze. Acest lucru poate să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici