Main Story

Cordery, dus de PSD într-un sat de lângă Dunăre, pentru a-i ataca pe Băsescu şi pe Boc

Liderii PSD au organizat, marţi, pentru secretarul general al PES, Philip Cordery, o vizită într-un sat fief al partidului, din judeţul Teleorman, pentru ca acesta, în mijlocul oamenilor, să îi atace pe Băsescu şi pe Boc.

Spania şi-a omagiat campionii mondiali – VIDEO

Sute de mii de persoane au omagiat naţionala de fotbal a Spaniei, campioana mondială, luni, pe străzile din Madrid, unde fotbaliştii pregătiţi de Vicente del Bosque au defilat într-un autocar descoperit ridicând trofeul adus pentru prima oară pe pământ spaniol.

Momente marcante la Cupa Mondială

De la psihodrama francezilor, la lacrimile ghanezilor, de la capriciosul Jabulani, la "golul" nevalidat al lui Lampard, Cupa Mondială a oferit imagini care vor rămâne în memorie, se arată într-un material al agenţiei France Presse.

Dorohoi, locul unde inundaţiile au lovit sărăcia

Municipiul Dorohoi, una dintre cele mai afectate localităţi de inundaţii după ce râul Buhaiu a ieşit din matcă, pare a fi copleşit de sărăcie, deznădejde, de neputinţa şi disperarea oamenilor care afirmă că nu ştiu dacă o mai pot lua de la capăt.

Bucureştenii, solidari cu victimele inundaţiilor din Moldova prin donaţii

Autorităţile locale din Capitală au trimis către zonele afectate de inundaţii alimente, haine, materiale de construcţii, bani şi au colectat de la bucureşteni ajutoare pentru sinistraţii din Moldova, fiecare primărie de sector organizând transporturi către localităţile lovite de viituri.

„Caracatiţomania” cuprinde Spania

Calificarea Spaniei în finala Cupei Mondiale de fotbal şi predicţia octopodului Paul, cum că echipa antrenată de Vicente del Bosque se va "încorona", duminică, la Johannesburg, cu laurii de campioană mondială, a dus la izbucnirea unei adevărate "caracatiţomanii" în spaţiul iberic.

Sex, sânge şi fotbal într-un caz care emoţionează Brazilia

Un caz macabru implicând un star al fotbalului, suspectat că ar fi fost instigatorul răpirii unei foste iubite, emoţionează şi pasionează Brazilia, la fel ca o telenovelă, scrie AFP, referindu-se la afacerea în care este implicat portarul formaţiei Flamengo, Bruno Fernandes das Dores de Souza.

În 20 de ani, Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă cetăţenească

Senatul a adoptat, în douăzeci de ani, o iniţiativă legislativă a cetăţenilor cu drept de vot, a clasat patru astfel de proiecte şi are în dezbatere, încă din anul 2004, o altă iniţiativă legislativă cetăţenească.

FOCUS: Traficantul Ioan Clămparu, vizat de operaţiunea Interpol „Infra-Red”

Peste o sută de persoane au fost arestate deja, în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane.

The Cranberries şi Gary Moore, în premieră, în iulie, la Bucureşti

Luna iulie aduce la Bucureşti în premieră concertele a două nume de legendă - trupa The Cranberries şi chitaristul Gary Moore -, show-uri ale unor artişti internaţionali precum Eros Ramazzotti, Pink Martini şi Faithless, dar şi spectacole de club ale trupelor româneşti.

BNR va menţine miercuri dobânda de politică monetară la 6,25% – analişti

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României va menţine miercuri dobânda de politică monetară la 6,25%, întrucât continuarea relaxării politicii monetare nu mai este posibilă din cauza presiunilor inflaţioniste generate de majorarea TVA la 24%, consideră majoritatea analiştilor.

Massive Attack la Bucureşti: un show impecabil, un public gata să intre în poveste

Formaţia Massive Attack, care a revenit la Bucureşti, în concert, duminică, la Zone Arena, a prezentat un show bine pus la punct în care s-au împletit un performance energic cu efecte vizuale deosebite, în faţa a circa 3.000 de fani, gata să intre în poveste pe ritmurile inconfundabile ale trupei.

Trupa Rammstein şi-a arătat întreg arsenalul la Bucureşti, în ultima zi de Sonisphere

Rammstein a încheiat cele trei zile de Sonisphere, duminică, la Romexpo, printr-un show în care şi-a prezentat tot arsenalul de concert: hituri precum "Feuer Frei" şi "Ich Will", artificii, flăcări, rachete deasupra mulţimii, dar şi un steag al României cu simbolul trupei germane.

Românii din străinătate recurg chiar şi la metode la limita legii pentru a adopta copii români

Românii din străinătate trebuie să recurgă la diferite metode pentru a putea adopta copii români, unele la limita legalităţii, însă, chiar dacă reuşesc, riscă să nu poată obţine pentru minorul înfiat din România drepturile acordate rezidenţilor din statele respective.

Creşterea TVA va conduce la majorarea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare şi şomaj

Creşterea TVA va conduce la majorarea preţurilor în toate domeniile economiei, la scăderea puterii de cumpărare, la inflaţie şi la creşterea şomajului, potrivit oamenilor de afaceri şi reprezentanţilor patronatelor.

Manowar – adevăratul cap de afiş în prima zi a Sonisphere Festival

Trupa Manowar a fost adevăratul cap de afiş al primei zile de Tuborg Green Fest presented by Sonisphere, vineri, când a încântat publicul nu doar cu hiturile ei şi cu prezenţa scenică obişnuită, ci şi cu frazele în limba română şi cu faptul că a ţinut să sublinieze că Bucureştiul nu este Budapesta.

FOCUS: Ministerul Mediului plăteşte pentru avocaţi cu 50 la sută mai mult în 2010 faţă de 2009

MMP a ajuns să plătească, din aprilie 2010, cu 50 la sută în plus faţă de anii anteriori pentru serviciile juridice, fostul avocat care reprezenta ministerul şi care a pierdut clientul acuzând criterii "ilogice" de atribuire a noului contract, iar instituţia invocând creşterea numărului de procese.

Demiterea unui general pe timp de război, decizie rară, dar nu fără precedent în istoria SUA

Demiterea unui general în plin război este o decizie rară, dar nu fără precedent în istoria Statelor Unite, mai mulţi preşedinţi americani făcând acest pas în momentul în care nu au mai avut încredere în comandantul lor militar.

Un an de doliu pentru fanii lui Michael Jackson, artist care şi-a regăsit popularitatea după moarte

Fanii cântăreţului Michael Jackson se pregătesc să comemoreze, vineri, împlinirea unui an de la decesul "regelui muzicii pop", un artist care a cunoscut, după moarte, o creştere spectaculoasă de popularitate.

Băncile sunt rezervate în privinţa oportunităţii refinanţării creditelor date de concurenţi

Băncile sunt rezervate în privinţa valorificării oportunităţii de refinanţare a împrumuturilor acordate de alte instituţii de credit, bazându-se în principal pe produsele deja existente în portofolii, şi practică comisioane maxime de rambursare anticipată pentru creditele cu rate fixe.

Legendarii Aerosmith pe scena de la Bucureşti – două ore de spectacol complex – FOTO

Concertul pe care celebra trupă americană Aerosmith l-a susţinut vineri seară la Bucureşti era anunţat drept un show complex. Dar, în cele două ore de muzică, dans şi voie bună, cei cinci muzicieni au arătat cum poate o trupă care scrie istoria rock-ului de zeci de ani să depăşească orice aşteptări.

Nicio declaraţie de avere pe site-ul Senatului, se aşteaptă reexaminarea Legii ANI

Nicio declaraţie de avere sau de interese a senatorilor nu a fost actualizată pe site-ul instituţiei, conducerea Senatului argumentând că se aşteaptă reexaminarea Legii ANI.

Judecătorul Zegrean a făcut de multe ori opinie separată în deciziile CC

Judecătorul constituţional Augustin Zegrean, ales preşedintele Curţii Constituţionale, a avut opinii separate în deciziile luate de CC în perioada în care aceasta a fost condusă de Ioan Vida, divergenţele vizând legile privind casele naţionalizate, averile demnitarilor sau salariile diplomaţilor.

Curtea Constituţională s-a înnoit de miercuri, preşedintele urmează a fi desemnat

Curtea Constituţională s-a înnoit de miercuri, după ce în urmă cu o zi Iulia Motoc, care preia locul lui Nicolae Cochinescu, şi Ştefan Minea ce vine în locul lui Ioan Vida, au depus jurământul, preşedintele Curţii urmând a fi desemnat din rândul celor nouă judecători ai CC.

Dumitru Costin, controversatul sindicalist, patron, cetăţean nemulţumit sau politician

Controversatul liderul sindical Dumitru Costin s-a remarcat drept una dintre cele mai inconsecvente figuri publice din România ultimilor 20 de ani, fiind, simultan, sindicalist, patron, politician cu multiplă orientare, ecologist, activist anti-corupţie sau audiat ca martor la DNA.

Dumitru Costin, lider sindical cu 20 de ani vechime în „meserie”

Dumitru Costin - care şi-a anunţat, miercuri demisia, din fruntea BNS - a deţinut, în toţi cei 20 de ani de la Revoluţie, funcţii de lider sindical, începând cu cea de şef de "nucleu" la Dacia Piteşti, el mai făcând uz de ameninţarea cu demisia în 2000, iar în 2002 depunând plângere împotriva FMI.

COMENTARIU: Moţiunea de cenzură a picat, mahalaua politică îşi urmează cursul

Moţiunea de cenzură s-a prăpădit într-o atmosferă asurzitoare şi la un scor aproape de infarct, mototolitul guvern Boc merge mai departe, PSD merge şi el mai departe, anunţând deja o atacare la Curtea Constituţională a legilor austerităţii.

Miting cu accente violente împotriva puterii, în jurul Parlamentului, pe o arşiţă neobişnuită – VIDEO, GALERIE FOTO

Un miting al cărui scop era să-i împiedice pe aleşi să meargă în Parlament şi să susţină Guvernul s-a transformat, posibil din cauza căldurii, într-un protest haotic, pe alocuri violent, încheiat cu o sesiune de scuipat şi înjurat ecranele pe care se transmitea în direct Marea Dare-n Gât din plen.

Parlamentul are programată, marţi, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD

Cele două Camere ale Parlamentului au programată, marţi dimineaţă, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraţilor nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie considerat demis.

McLaren-Mercedes, la a doua dublă consecutivă

Piloţii Lewis Hamilton şi Jenson Button s-au clasat în această ordine pe primele două locuri ale Marelui Premiu al Canadei şi au adus echipei lor McLaren-Mercedes a doua dublă consecutivă, după cea înregistrată în urmă cu două săptămâni la Istanbul.

Panseluţe, dulceaţă şi adevărul Mineriadei, cadou pentru Nina Iliescu la finalul unui protest

Peste o sută de reprezentanţi ai asociaţiilor "21 Decembrie 1989" şi "Noii Golani" au mărşăluit, duminică, prin Capitală, comemorând 20 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, la final ei lăsând în faţa casei lui Ion Iliescu un borcan de dulceaţă, panseluţe şi "adevărul" de acum 20 de ani.

Elton John a strălucit, într-un concert de excepţie, pentru publicul bucureştean

Elton John a strălucit pe scenă, sâmbătă seară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, timp de circa două ore şi jumătate cât a cântat pentru peste 8.000 de oameni, într-o atmosferă electrizantă dată de hiturile live şi sonorizarea impecabilă.

Incursiune în istoria muzicii de chitară, cu Eric Clapton şi Steve Winwood

Eric Clapton şi Steve Winwood au adus, în show-ul susţinut vineri la Bucureşti, întrega istorie a muzicii de chitară, trecând prin country, blues, rock, evergreen-uri precum "Georgia on My Mind" şi alte cover-uri de aur, toate cu naturaleţea unui jam session în propria sufragerie.

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi, în vacanţă după un an şcolar agitat

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar intră vineri în vacanţa de vară, anul şcolar 2009-2010 fiind probabil cel mai agitat din ultimele două decenii, cu greve spontane sau de masă, mitinguri, probe noi la examene şi peste toate o nouă Lege a educaţiei.

Cartea de 10 lei, motivul ediţiei de anul acesta a Târgului Bookfest

Târgul de carte Bookfest 2010 a început, miercuri, în deja tradiţionalele pavilioane 13-17 de la Romexpo din Capitală, cu mai puţin miros de mici în împrejurimi, standuri de informare cu touch screen şi foarte multe reduceri.

FOCUS: Eliberarea lui Nuţu Cămătaru după şase ani de detenţie cu incidente, nou eşec al sistemului

Eliberarea lui Nuţu Cămătaru, aşteptat să iasă, miercuri, de la Jilava, reprezintă un nou eşec pentru sistemul judiciar, incapabil să ţină după gratii un om care în şase ani de detenţie a fost protagonistul multor incidente şi care este condamnat la alţi 13 ani de închisoare pentru crimă organizată.

FOCUS: Volume de Herta Muller, Ion Iliescu şi Gabriel Liiceanu, la ediţia de anul acesta a Bookfest

"Leagănul respiraţiei", de Herta Muller, şi "După 20 de ani.1989", de Ion Iliescu, se numără printre volumele care vor fi lansate la cea de-a cincea ediţie a Târgului de Carte Bookfest, care se desfăşoară între 9 şi 13 iunie, la Romexpo, în Bucureşti.

FOCUS: Campionii României au ajutat la construirea unei case destinate persoanelor cu dizabilităţi

Mai mulţi foşti sportivi români campioni olimpici, mondiali sau europeni au renunţat la hainele de antrenori sau cele de birou pentru a da o mână de ajutor, luni, la Clinceni, la ridicarea unei case în care vor locui opt persoane cu dizabilităţi mentale sau locomotorii.

FOCUS: Premierul Boc îşi asumă răspunderea, în numele Guvernului, pentru legile austerităţii

Premierul Emil Boc îşi va asuma răspunderea în numele Guvernului, în Parlament, pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.

FOCUS: „Marţi, după Crăciun” – cronica unui divorţ neanunţat

Banala criză a vârstei de mijloc la bărbaţi, o amantă mai tânără, o căsnicie aparent perfectă şi una dintre cele mai memorabile certuri din filmul românesc - toate acestea se regăsesc în "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean, film care a ridicat în picioare publicul de la Cinema Republica din Cluj.