Oana Țoiu, propusă pentru funcția de ministră de Externe în Guvernul Mureșan, a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare, cu 29 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”.
Ea este, până în acest moment, singura dintre propunerile USR care a primit aviz favorabil. Avizul comisiilor este consultativ.
Andrea Chiș, fostă judecătoare și propusă pentru funcția de ministru al Justiției în Guvernul Mureșan, este audiată la această oră în comisiile parlamentare de specialitate.
Imediat după încheierea audierii Oanei Gheorghiu, premierul desemnat Siegfried Mureșan a reacționat printr-un mesaj publicat pe Facebook.
„Oana Gheorghiu, care a construit un spital de la zero, pornind de la un buget de zero lei, a primit aviz negativ ca ministru al Sănătății de la pesediștii care nu au construit niciun spital, deși au avut tot bugetul țării pe mână. Este un vot de respingere a competenței și a valorilor”, a scris Mureșan.
Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății în Guvernul Siegfried Mureșan, a primit aviz negativ în comisia parlamentară. Au fost 15 voturi pentru și 17 împotrivă.
Audierea a fost marcată și de un scandal în care au fost implicați Alexandru Rogobete și Emanuel Ungureanu.
Raluca Turcan, propusă ministru al Muncii în Guvernul Siegfried Mureșan, a primit aviz negativ în comisiile Parlamentului. Au fost 34 de voturi pentru, o abținere și 39 împotrivă.
Turcan este primul ministru care primește aviz negativ marți. În prima zi de audieri, luni, patru dintre candidații propuși pentru Guvernul Mureșan au primit aviz nefavorabil. Este vorba de Sebastian Burduja, Radu Miruță, Cătălin Drulă și Irineu Darău.
„Aviz negativ, era previzibil. În momentul de față există o alianță PSD-AUR în opoziție care se opune unui guvern cu oameni care vor să ducă România înainte, să o modernizeze. Și în materie de muncă, programul cu care am venit la aceste audieri era axat pe creșterea ocupării și este axat în continuare pe creșterea ocupării pentru că avem nevoie de mai mulți oameni care muncesc în România, venituri mai mari, un stat suplu și eficient, astfel încât asistența socială să fie țintită. Aceasta este esența programului de guvernare în materie de muncă și asistență socială. La această viziune s-au opus cei din PSD și AUR, care sunt mai mulți în momentul de față în Parlament”, a declarat Raluca Turcan.
Dragoș Pîslaru (PNL), propus pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a primit aviz favorabil. Au fost înregistrate 13 voturi împotrivă, o abținere și 18 voturi pentru.
Este al patrulea ministru propus care primește aviz favorabil, după Mircea Abrudean, Tanczos Barna și Alexandru Nazare.
Mircea Abrudean a obținut aviz favorabil pentru funcția de vicepremier și ministru de Interne. Au fost 22 de voturi pentru, 8 abțineri și 7 împotrivă.
A început la Parlament audierea lui Mircea Abrudean pentru funcția de vicepremier și ministru de Interne.
Primul candidat care va ajunge la audieri va fi Mircea Abrudean (PNL), propus pentru funcția de vicepremier și ministru al Afacerilor Interne. Abrudean a fost secretar general al Guvernului.
De la ora 11.00 va fi audiat Dragoș Pîslaru (PNL), propus pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Pîslaru a ocupat aceeași funcție în Guvernul Bolojan, a fost europarlamentar și ministru al Muncii în Guvernul Cioloș.
La ora 12.00 este programată audierea Ralucăi Turcan (PNL), propusă pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
De la ora 13.00 va fi audiată Oana Gheorghiu (PNL), propusă pentru Ministerul Sănătății.
La ora 14.00 urmează audierea Oanei Țoiu (USR), propusă pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe.
Andrea Chiș, candidat independent pentru Ministerul Justiției, va fi audiată de la ora 15.00.
De la ora 16.00 va fi audiat Bulcsú Koppány Ötvös (UDMR), propus pentru Ministerul Culturii.
Mihai Dimian, propus pentru Ministerul Educației și Cercetării, va fi audiat de la ora 17.00.
La ora 18.00 este programată audierea lui Cseke Attila (UDMR), propus să continue în funcția de ministru al Dezvoltării.
Ultima audiere a zilei este programată la ora 19.00. Diana Buzoianu (USR) va fi audiată pentru funcția de ministru al Mediului.
Audieri au început luni în comisiile de specialitate din Parlament.
În prima zi de audieri, patru dintre candidații propuși pentru Guvernul Mureșan au primit aviz nefavorabil, iar doi au primit aviz favorabil. Sebastian Burduja, Radu Miruță, Cătălin Drulă și Irineu Darău au primit avize negative, în timp ce Tanczos Barna și Alexandru Nazare au primit avize favorabile.
Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei, a primit 34 de voturi împotrivă, 24 pentru și cinci abțineri. Radu Miruță, propus pentru Ministerul Apărării, a fost respins cu 21 de voturi împotrivă și 17 pentru, iar Cătălin Drulă, propus la Transporturi, a primit 18 voturi împotrivă și 16 pentru. Irineu Darău, propus pentru Ministerul Economiei, a primit 46 de voturi împotrivă, 40 pentru și o abținere.
În schimb, Tanczos Barna, propus vicepremier și ministru al Agriculturii, a primit aviz favorabil cu 20 de voturi pentru, 17 abțineri și un vot împotrivă, iar Alexandru Nazare, propus ministru al Finanțelor, a fost avizat favorabil cu 20 de voturi pentru, două împotrivă și 17 abțineri.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, luni seara, la TVR, după primele audieri ale miniștrilor propuși în Parlament, că se bazează în acest moment pe aproximativ 200 de voturi pentru învestirea Guvernului, în condițiile în care sunt necesare 233 de voturi.