Prima pagină » Politic » Țoiu: Ambasadorul Federației Ruse, convocat la MAE după noile încălcări ale spațiului aerian al României

Țoiu: Ambasadorul Federației Ruse, convocat la MAE după noile încălcări ale spațiului aerian al României

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în urma încălcărilor repetate ale spațiului aerian al României de către drone folosite de Rusia în atacurile asupra Ucrainei, a anunțat duminică ministrul de Externe, Oana Țoiu.
Țoiu: Ambasadorul Federației Ruse, convocat la MAE după noile încălcări ale spațiului aerian al României
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Laura Buciu
26 iul. 2026, 12:00, Politic

„În urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României”, a transmis ministrul Țoiu într-o postare pe X.

Potrivit Oanei Țoiu, protestul diplomatic al României împotriva Federației Ruse va fi fundamentat pe concluziile anchetelor desfășurate în cazul dronelor care au pătruns în spațiul aerian românesc.

Ministrul a precizat că, duminică, la ora 10:13, o nouă dronă a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.

De asemenea, Oana Țoiu a arătat că, potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, în timp ce investigațiile privind dronele doborâte sâmbătă și duminică sunt în desfășurare.

„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue să încalce spațiul aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian NATO și spațiu aerian al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile, iar noi le tratăm cu cea mai mare seriozitate, alături de aliații noștri”, a afirmat ministrul Afacerilor Externe.

 

Recomandarea video