Fostul șef al statului susține că lucrurile trebuie accelerate și că ar trebui încercată refacerea fostei coaliții.
„N-a avut niciun alt motiv politic decât îndepărtarea premierului. OK, s-a realizat obiectivul pe care l-a avut PSD-ul, acum problema este consecința acestei acțiuni, dacă mai permite sau nu refacerea coaliției”, a spus Traian Băsescu, la Digi24.
În cazul în care coaliția nu se mai poate reface, Băsescu susține că Nicușor Dan ar trebui să încredințeze mandatul PSD-ului.
„Dacă nu se poate, cred că cea mai bună soluție ar fi ca domnul președinte să încredințeze mandatul partidului cu cel mai mare număr de parlamentari, așa cum a rezultat în urma alegerilor. Eu spun acest lucru plecând de la premisa că n-am înțeles că PSD ar refuza mandatul de premier”, a mai spus fost președinte.
„Dânsul are atribuțiuni până la desemnarea premierului. De la desemnarea premierului, mai departe problema este a premierului desemnat să-și facă majoritate. Aceasta primește sau nu votul de la Parlament. După ce face desemnarea premierului, președintele nu mai are atribuțiuni”, a mai declarat Traian Băsescu.
Nicușor Dan continuă la Palatul Cotroceni consultările pentru formarea unui nou Guvern. Președintele i-a chemat la discuții, joi, pe parlamentarii din grupurile Uniți pentru România, PACE – Întâi România și pe aleșii neafiliați.