Când ar putea avea loc prima comasare voluntară a localităților? Anunțul făcut de ministrul Dezvoltării

Publicat: 12 11. 2026, 20:01
Actualizat: 12 11. 2026, 21:42

This browser does not support the video element.

Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, a fost întrebat joi seara, la Europa FM, când am putea avea prima comasare voluntară a localităților.

„Suntem la jumătatea lunii noiembrie aproape. Este posibil să avem și în decembrie, dar mai mult ca sigur anul viitor. Deci la începutul anului viitor. Întâi să stabilim foarte clar că și primarii trebuie să meargă să discute cu oamenii din localități și să le spună avantajele acestei comasări voluntare. De aceea eu cred mai mult ca sigur să se ducă spre anul viitor”, a precizat ministrul. 

El a precizat că ar putea exista și situații în care primarii unor comune care numără sub 1.500 de locuitori să nu dorească voluntar această comasare.

„Da, probabil o să avem și cazuri de genul acesta. De aceea am zis prima etapă, până pe 1 martie (2027 – n.r.)  să mergem pe comasare voluntară. Și automat la 1 martie va fi comasarea prin asumare”, a explicat Alexandru Stoica. 

Ministrul a mai precizat și că această reformă administrativ-teritorială trebuie să fie gata astfel încât la alegerile din 2028 să fie candidaturi pe noua structură.

„Trebuie analizate toate situațiile. Trebuie analizate toate situațiile și vedem exact. Nu dincolo de 2028. Din 2028 vom merge pe noua structură la alegeri. Trebuie să decidem până atunci (…) Din 2028 o să înceapă noua structură: cine candidează, cum candidează, la ce localități”, a conchis Stoica. 

Tot joi, în cadrul unei conferințe organizate la Consiliul Județean Buzău, Alexandru Stoica a anunțat că Guvernul pregătește un sistem de stimulente financiare pentru localitățile care acceptă să renunțe la administrațiile separate și să se unească cu alte comune. Principala facilitate pentru cetățeni ar putea fi reducerea impozitelor locale cu până la jumătate, în timp ce noile administrații ar beneficia de finanțări pentru dezvoltare.