”Nu am participat până acum la vreo discuţie de partid, nu s-a pus problema la partid să facă PSD ceva. Preşedintele Iohannis este la capătul acestei proceduri, este responsabil de această decizie, politică evident”, a declarat Robert Cazanciuc.
El a mai spus că nu a citit motivaţia deciziei CCR, publicată marţi, potrivit căreia preşedintele nu are vreo atribuţie expresă care să justifice un drept de veto în numirea procurorilor, motiv pentru care nu se pronunţă asupra oportunităţii unei eventuale sesizări la Curtea Constituţională, pe ideea unui conflict instituţional, în cazul în care Klaus Iohannis nu dă curs solicitării ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.
”Eu, personal, nu am studiat din punct de vedere juridic dacă această soluţie ar fi viabilă sau nu. Am văzut referiri la decizia de ieri a Curţii Constituţionale, dar nu am citit decizia Curţii Constituţionale integral să văd dacă s-ar pune sau nu problema unui conflict. În momentul de faţă pe legea în vigoare preşedintele este la capătul acestei proceduri şi este responsabil de ea”, a mai spus Cazanciuc.
Citeşte şi: Dragnea, despre audierile din Comisia pentru controlul SRI: Maior a ascuns foarte multe lucruri, nu a făcut bine. O să spun multe lucruri în comisie
Citeşte şi: Dragnea: De ce nu poate continua Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei?/ Oficialii europeni nu pot aştepta explicaţii de la Parlament
Citeşte şi: Orban: Decizia CSM, fără echivoc/ În Japonia, Tudorel Toader ar fi trebuit să comită seppuku
Citeşte şi: BILANŢ DNA | Iohannis, atac la Toader: Asistăm la încercarea clară de a subordona justiţia politicului. DNA, instituţie eficientă/ Kovesi: Nu alegem dosarele – VIDEO