Video DOCUMENT Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, şedinţă a coaliţiei pentru un nou protocol de colaborare/ Dragnea, despre necesitatea proceselor-verbale ale coaliţiei PSD-ALDE

Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea (PSD) şi Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin (ALDE) s-au reunit, la momentul transmiterii acestei ştiri, la Parlament, pentru a discuta pe tema unui nou protocol de colaborare, la cererea ALDE, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

4101 afișări

Sursele citate au arătat că liderii ALDE au solicitat încheierea unui nou protocol de colaborare care să fixeze o procedură de luare de a deciziilor în cadrul coaliţiei de guvernare, care să echivaleze cu luarea la cunoştinţă şi semnarea acestor eventuale decizii care, în caz contrar, ar fi lovite de nulitate.

Dragnea, Tăriceanu şi Contantin au părăsit, luni, plenul reunit al celor două Camere pentru a merge în biroul preşedintelui Camerei, Liviu Dragnea, şi a discuta pe marginea acestui protocol, la cererea ALDE.

Cererea ALDE ar avea la bază modul în care s-a luat decizia de a trece prin guvern OUG privind Justiţia, abrogată ulterior ca urmare a protestelor masive.

În acest moment, PSD şi ALDE funcţionează în baza unui protocol de colaborare încheiat după alegerile parlamentare care stipulează susţinerea Guvernului.

Constantin: Vom avea un regulament de funcţionare a coaliţiei, cu procese verbale semnate

Vicepremierul Daniel Constantin, co-preşedinte ALDE, a declarat, luni, că a fost agreat un regulament de funcţionare a coaliţiei de guvernare, care va stipula modul de luare de deciziilor şi care va implica procese verbale semnate, în baza cărora se va acţiona în guvern şi Legislativ.

"Am avut o discuţie cu domnii Dragnea şi Tăriceanu pe marginea nu a unui protocol, ci a unui regulament de funcţionare a coaliţiei de guvernare. Eu şi o parte din colegii din ALDE am simţit nevoia să avem aşternut pe o hărtie un regulament prin care să spunem foarte clar cum se întâlneşte coaliţia de guvernare, din cine este formată, cum se iau deciziile, cine semnează procesele verbale pe baza cărora acţionăm la nivelul Legislativului şi al actului de guvernare. Am agreat toate aceste aspecte", a spus Constantin, după o şedinţă a coaliţiei de guvernare desfăşurată în paralel cu şedinţa de plen în care se dezbate bugetul pe 2017.

Întrebat de ce este nevoie de procese verbale şi dacă nu este de ajuns cuvântul pe care şi-l dau liderii coaliţiei, Constantin a răspuns: "De cele mai multe ori coaliţiile au funcţionat când toate aceste lucruri au fost bine puse la punct, scrise, când n-a fost loc de interpretări".

"E un lucru pe care l-am agreat de foarte mult timp, dar nu a fost timpul necesar să-l punem pe hârtie", a continuat Constantin.

Întrebat dacă el personal sau ALDE au fost consultaţi în privinţa adoptării OUG 13 privind Codurile, Constantin a evitat să răspundă.

"Eu cred că nu are rost să ne mai uităm în urmă, trebuie să ne uităm înainte. Nu vreau să mă mai uit în urmă, vreau să fim constructivi", a conchis Constantin.

Întrebat dacă trebuie ca cineva să-şi asume răspunederea pentru situaţia creată, Constantin a precizat: "S-a cerut, cred că se va întâmpla".

Dragnea, despre necesitatea proceselor-verbale ale coaliţiei PSD-ALDE: În USL discutam şi uitam

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că procesele-verbale ale şedinţelor coaliţiei de guvernare PSD-ALDE sunt necesare şi au fost instituite printr-un regulament aprobat în cursul zilei întrucât în USL au existat multe întâlniri în care se discuta iar, după câteva luni, se uita.

''E important să avem în acest regulament două chestiuni la care am ţinut toţi şi anume să ne vedem săptămânal (...) şi să existe după fiecare întâlnire un mini proces verbal, o minută, şi am ţinut mult la asta pentru că în USL am avut multe întâlniri care după câteva luni de zile o parte din ce se discuta acolo era uitat. Şi e bine şi pentru memoria instituţional'', a spus Dragnea.

PSD şi ALDE au agreat luni un regulament în care se stipulează că forul de conducere al coaliţiei este compus din câte 5 reprezentanţi ai fiecărui partid.

''Decidem azi – mâine care sunt cei cinci. Nu e obligatoriu să fie pe veci aceleaşi persoane, depinde de teme. Premierul Grindeanu va face parte, e normal'', a precizat liderul PSD.

În regulament se mai prevede că deciziile coaliţiei sunt luate de forul de conducere, iar reuniunile vor fi consemnate într-un proces verbal semnat de cei trei preşedinţi.

''Orice decizie luată, fără a fi trecută în procesele verbale şi nesemnată de cei trei preşedinţi, este lovită de nulitate'', se arată în document.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici