Dogioiu, despre reactoarele de la Doicești: Proiectul este inclusiv în analiza părții americane
Ioana Ene Dogioiu a precizat că proiectul SMR de la Doicești nu a fost oprit și că discuțiile purtate de premierul Ilie Bolojan cu partea americană au vizat exclusiv probleme de fezabilitate și implementare, nu cu scopul de a afecta parteneriatul strategic București-Washington.
„De la bun început, vreau să precizez foarte clar de la nivelul guvernului. Nu există nicio intenție și nicio acțiune care pune în pericol parteneriatul strategic româno-american”, spune Dogioiu.
Studiul de fezabilitate ridică semne de întrebare
„În luna martie a anului curent, la prima întâlnire a domnului prim-ministru Ilie Bolojan cu noul ambasador al Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, a fost adusă în discuție această chestiune. Probleme care țin de faptul că până acum nu a fost realizat decât un studiu de fezabilitate, un studiu de fezabilitate care, de altfel, atrage atenția asupra unor riscuri, asupra unor probleme majore de fezabilitate ale proiectului”, mai spune purtătoarea de cuvânt.
Printre acestea, ea a menționat situația financiară a companiei americane NuScale, dar și amplasamentul centralei, aflat în apropierea unei zone cu acumulări de gaze naturale.
„Bolojan a anunțat că, a anunțat partenerul american că sunt o serie de probleme pe care vi le-am menționat, pe care le-ați auzit și de la domnia sa în ultimele zile și că ar fi necesară o analizare a acestui proiect. Ca să-l citez, dacă este un proiect fezabil, el trebuie ținut și mers mai departe. Dacă nu e fezabil, e mai corect să spui așa, acestea sunt problemele, așa se respectă partenerii între ei. Deci, nimeni nu a pus în discuție parteneriatul, proiectul nu este oprit, proiectul este inclusiv în analiza părții americane”, a mai spus Dogioiu.
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că proiectul de la Doicești ar avea probleme de fezabilitate și că a adus aceste probleme în fața Statelor Unite. Declarațiile sale au atras critici din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu, care l-a acuzat că pune în pericol parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.
„Trebuie să înțeleagă că este un premier demis care nu poate pune în discuție parteneriate strategice (…) totodată slăbește poziția unei companii strategice și acest lucru se vede la Bursă”, a afirmat Grindeanu.