Dragoș Pîslaru despre relațiile din coaliție: „Relația de colaborare cu miniștrii din toate partidele din coaliție este una foarte bună”

Publicat: 19 02. 2026, 14:15
Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Dragos Pislaru, sustine o conferinta de presa privind activitatea ministerului, miercuri, 30 iulie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

La finalul ședinței de guvern de joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a vorbit în fața jurnaliștilor despre subiectele care au fost dezbătute, dar a clarificat și situația relațiilor din coaliția de guvernare.

Ministrul a precizat că, în ciuda comentariilor critice apărute în spațiul public, colaborarea profesională între miniștrii din Guvern rămâne una bună.

„Ce trebuie să înțeleagă românii e că în cadrul Guvernului avem o relație bună de colaborare cu miniștrii, că persoanele care fac de obicei aceste comentarii nu sunt în arcul ministerial. Relația profesională și de colaborare cu miniștrii din toate partidele din coaliție este una foarte bună și pot să asigur că actul de guvernare este făcut în interesul cetățenilor și cu profesionalism.”, a spus Pîslaru.

Dragoș Pîslaru a declarat, de asemenea, că tensiunile din spațiul public nu afectează activitatea Guvernului în această perioadă.

„În ceea ce mă privește, asta este de fapt cel mai important lucru și că da, există poate niște tensiuni în spațiu public legate de diverse lucruri, dar că actul de guvernare, așa cum este, sub coordonarea și conducerea prim-ministrului merge mai departe.”, a afirmat Pîslaru.

Un exemplu concret al eficienței coaliției, a spus Dragoș Pîslaru, este adoptarea recentă a proiectului privind pensiile magistraților, care a fost o reformă așteptată de societate.

„Faptul că guvernul a registrat o victorie super importantă legată de proiectul pensiilor speciale este o dovadă importantă. S-a făcut dreptate, lumea a așteptat acest lucru, este o primă reformă crucială într-un punct de cotitură crucial care să arate că putem face reformele așteptate de societate.”, a adăugat ministrul.

„Cred că din acest punct de vedere aveți o dovadă incontestabilă la faptul că Guvernul funcționează în interesul românilor și că lucrurile merg bine înainte.”, a spus Pîslaru.

Judecătorii CCR au luat miercuri decizia să declare constituțională reforma pensiilor magistraților pe care Guvernul Ilie Bolojan și-a angajat anul trecut răspunderea în Parlament. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.