Eurodeputat PSD: Am văzut un apel din partea oficialilor europeni pentru „unitate acasă”, în România

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a afirmat că la dezbaterea de marţi din Parlamentul European oficialii europeni au făcut apel la unitate în România, referindu-se la comportamentul preşedintelui Klaus Iohannis care a decis să blocheze cu orice preţ activitatea Guvernului.

330 afișări
Imaginea articolului Eurodeputat PSD: Am văzut un apel din partea oficialilor europeni pentru „unitate acasă”, în România

Eurodeputat PSD: Am văzut un apel din partea oficialilor europeni pentru „unitate acasă”, în România

De asemenea, premierul Dăncilă a demonstat eurodeputaţilor, în Parlamentul European, „că românii sunt pregătiţi pentru a face faţă cu succes mandatului la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Am văzut un premier al României mai hotărât ca niciodată să facă performanţă la nivel european”, a declarat Gabriela Zoană, printr-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

„Discursul premierului despre priorităţile României a arătat tuturor celor prezenţi astăzi la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, că ştim ce avem de făcut, că ne pricepem să o facem şi că avem intenţia de a finaliza cât mai multe dosare de negociere în perioada mandatului de 6 luni. Mai mult, am apreciat extrem de mult modul în care premierul a accentuat ideea necesităţii ca instituţiile europene să vină mai mult în întâmpinarea cetăţenilor europeni, cei mai importanţi beneficiari ai politicilor Uniunii Europene, astfel încât să se estompeze diferenţele între statele europene”, a explicat europarlamentarul PSD.

Zoană a mai spus că deşi România va avea parte de sprijin extern pe perioada mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, un impediment poate fi comportamentul şefului statului Klaus Iohannis.

„În acelaşi timp, am văzut un apel din partea oficialilor europeni pentru «unitate acasă», în România. Discursurile acestora făceau aluzie la comportamentul iresponsabil al preşedintelui Iohannis care a intrat încă de anul trecut în campanie electorală şi care este decis să blocheze cu orice preţ activitatea Guvernului României. În acest context, este limpede că, deşi România va beneficia de sprijin extern, din partea Europei, pe perioada exercitării mandatului, faptul că i se pun piedici din interior, de la nivelul preşedintelui ţării, poate constitui un impediment. Urez succes deplin premierului Viorica Dăncilă şi membrilor echipei guvernamentale în această perioadă şi îmi exprim, la rândul meu, tot sprijinul pentru ca România să aibă o Preşedinţie de succes la Consiliul Uniunii Europene, cu toată opoziţia preşedintelui Iohannis şi a partidului pe care acesta îl reprezintă”, a conchis Gabriela Zoană.

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, marţi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, priorităţile României la Preşedinţia Consiliului UE.

Mai mulţi europarlamentari, inclusiv un membru al Grupului S&D, Udo Bullmann, precum şi preşedintele grupului ALDE în PE, Guy Verhofstadt, au vorbit despre statul de drept în România şi despre planul coaliţiei de guvernare de a adopta o OUG privind amnistia şi graţierea.

Aceştia au spus că nu este niciun temei legal pentru o astfel de măsură, iar liderul ALDE European a ameninţat că dacă Executivul adoptă un act normativ în acest sens, atunci familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, implicit ALDE România.

În replică, şeful Executivului român a afirmat că nu există un astfel de document pe masa Executivului şi că acest for vrea doar să protejeze cetăţenii împotriva abuzurilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va refuza a treia oară propunerile de miniştri, ultima variantă înaintată de şeful Guvernului fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

În schimb, Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, referitor la decizia şefului statului, că sesizarea CCR este ”pasul” pe care trebuie să îl facă, însă decizia trebuie luată în coaliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici