„Partidul Național Liberal nu va vota moțiunea împotriva ministrului Mediului, la fel cum nu va vota nici moțiunea împotriva întregului Cabinet, moțiunea de cenzură, pentru că noi considerăm că din această coaliție trebuie să facă parte în continuare atât PSD-ul, cât și USR-ul, pe lângă celelalte două partide, Partidul Național Liberal fiind unul dintre ele”, spune Fechet la Antena 3 CNN.
El afirmă că acea criză, de la Barajul Paltinul, ar fi putut fi evitată.
„Ceea ce pot să spun este că acea criză ar fi putut fi evitată. Și fără îndoială există niște vinovați, nu e urmare a vreunui ghinion. Acolo a existat un șir de greșeli care s-au făcut, fie la nivel mai mic, fie la nivel mai mare și încă aștept să văd vinovații trași la răspundere, pentru că până astăzi, cel puțin, nu am văzut niciun astfel de vinovați”, afirmă Fechet.
Întrebat despre răspunderea pe care o are ministrul Mediului în acest caz, Mircea Fechet a spus că „niciodată nu am solicitat demisia doamnei ministrul Buzoianu”.
„Ceea ce am spus, însă, și o spun ori de câte ori sunt întrebat, este că, probabil, în condițiile similare – atât cât le cunosc eu din afara Ministerului – dacă aș fi fost în locul domniei sale și dacă aș fi fost în mijlocul unei campanii electorale, cum era cea de la București, și partidul meu ar fi avut de suferit din cauza propriei mele prestații, probabil că aș fi demisionat, ca să închid discuțiile. Asta nu stabilește o vinovăție sau o nevinovăție, dar este decizia pe care, probabil, aș fi luat-o și asta nu echivalează cu o solicitare de demisie”, a mai spus Fechet.
Parlamentul se reunește luni, 15 decembrie, de la ora 14:00, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. De asemenea, moțiunea simplă cu titlul „Prahova sub asediu: Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” a fost depusă de AUR și va fi dezbătută tot luni. „Absolut toți senatorii PSD vor vota moțiunea împotriva doamnei Buzoianu”, a declarat luni Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD.