Reacția administrației conduse de Daniel Băluță vine după ce Ministerul Sănătății a anunțat deblocarea finanțării pentru Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi și reluarea lucrărilor pe șantier.
Potrivit Primăriei Sectorului 4, proiectul este coordonat de administrația locală, „în calitate de autoritate contractantă, precum și de Unitate de Implementare a Proiectului (UIP)”, responsabilă de desfășurarea investiției și de efectuarea plăților către constructor, notează Gândul.
„Pentru corecta informare a opiniei publice, menționăm faptul că lucrările au fost reluate de îndată sub coordonarea Sectorului 4 al Municipiului București, în calitate de autoritate contractantă, precum și de Unitate de Implementare a Proiectului (UIP), responsabilă, de altfel, de buna desfășurare a investiției”, a transmis Primăria Sectorului 4.
Instituția a precizat că proiectul a fost deblocat după aprobarea, în ședința de Guvern din 3 iunie, a indicatorilor tehnico-economici actualizați. Potrivit administrației locale, în prezent „nu mai există niciun impediment administrativ sau economic” care să afecteze termenul asumat pentru finalizarea lucrărilor, respectiv luna august 2026.
Primăria a susținut că, „dintr-o regretabilă eroare”, comunicarea oficială a Ministerului Sănătății ar fi omis să precizeze autoritatea care implementează și își asumă finalizarea investiției.
Tot miercuri, premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat deblocarea proiectului și reluarea lucrărilor la Institutul „Marius Nasta”, unul dintre spitalele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Am deblocat astăzi lucrările la Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» din București, unul dintre spitalele aflate pe lista proiectelor finanțate din fonduri europene prin PNRR”, a declarat Bolojan.
Premierul a precizat că Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici, astfel încât constructorul să își poată încasa plățile restante și să reia activitatea după o perioadă de întrerupere cauzată de întârzieri la plată.
Potrivit acestuia, proiectul prevede modernizarea și extinderea infrastructurii medicale prin construirea unui nou centru de diagnostic și tratament al tuberculozei, care va include săli de operație, unități de terapie intensivă, laborator de bronhoscopie și facilități pentru intervenții multidisciplinare.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 640 de milioane de lei, din care circa 391 de milioane de lei reprezintă lucrări rămase de executat. Finanțarea este asigurată prin PNRR și de la bugetul de stat.
În comunicatul transmis anterior, Ministerul Sănătății a anunțat că finanțarea pentru Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi a fost deblocată și „constructorul a revenit deja pe șantier”, fără a face referire la rolul Primăriei Sectorului 4 în implementarea proiectului.
Noul centru medical este construit pe Calea Șerban Vodă, pe amplasamentul fostelor clădiri Zerlendi ale Institutului „Marius Nasta”. Investiția, estimată la aproximativ 72 de milioane de euro, va avea 115 paturi, dintre care 19 pentru terapie intensivă, trei săli de operație, laboratoare, ambulatoriu și secții de imagistică și radiodiagnostic.