„Titus e un camarad vechi. Îmi aduc aminte că în urmă cu 20 de ani l-am susținut să fie secretarul general al PSD și a fost. A fost, de asemenea, și m-am bucurat că a fost în mai multe guverne, guvernul Ponta și toate celelalte lucruri, dar eu îl respect și este foarte bine că există concurență în Partidul Social-Democrat. PSD-ul trebuie să iasă întâlnit din această competiție internă, care doar va avea loc în această toamnă, și de unde politicile și noul drum al Partidului Social-Democrat trebuie să fie că se poate de clare și date printr-un vot”, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
El a lansat un apel la social-democrați.
„Îmi doresc, totodată, ca, în această perioadă, să spunem, pre-electorală, pre-congres, discuțiile să nu ducă la slăbirea partidului. PSD-ul trebuie să își poarte toate aceste dezbateri interne, fără a fi atacat sau a oferi momente de atac din partea adversariilor noștri politici”, adaugă Grindeanu.
Fostul ministru de externe, social-democratul Titus Corlățean, a anunțat că va candida la postul de președinte al PSD. „Din păcate, partidul a ajuns într-o formulă mai degrabă amorfă”, a spus el.