Întrebat de reporterul Mediafax despre acuzațiile potrivit cărora PSD s-ar fi întors împotriva reformelor asumate în proiectul de buget, președintele Partidul Social Democrat a cerut explicit exemple.
„Care reforme? Una. Îmi spuneți? Sau îmi spune domnul Bolojan una singură?”, a spus Grindeanu.
Acesta a respins ideea că măsurile din pachetul pe administrație ar reprezenta o reformă reală
„Aia e reformă? Să dai oamenii afară e reformă? Aia e concediere. Dacă pe dumneavoastră vă dă afară de la Mediafax e reformă? Nu. E concediere”, a declarat liderul PSD.
Grindeanu a explicat că, în opinia sa, reforma administrației ar trebui să însemne „digitalizare, comasarea UAT-urilor și servicii publice mai bune pentru cetățeni, cu costuri mai mici”, nu disponibilizări.
„Nu concedieri. Asta ca să închidem acest subiect. Doar că asta e un joc politic”, a adăugat el.
În același context, președintele PSD a criticat dur ideea vânzării unor companii de stat profitabile, respingând calificarea acestui demers drept reformă.
„Reforma companiilor de stat profitabile, să le vindem. Asta e reformă? Ăsta e jaf. Ăsta e șobolănism. Să vinzi companiile profitabile într-o perioadă de criză economică, pe repede înainte, fără ca titularii portofoliilor să știe”, a spus Grindeanu.
El a ridicat semne de întrebare și asupra modului de funcționare a coaliției.
„E normal așa ceva? Asta este guvernare într-o coaliție?”, a întrebat retoric liderul social-democrat.
Totodată, Grindeanu a adus în discuție programul SAFE, în valoare de 16 miliarde de euro, despre care a spus că presupune împrumuturi ce vor trebui returnate cu dobândă.
„Știți ceva de programul SAFE? 16 miliarde de euro. Cu toții trebuie să dăm banii aceștia înapoi”, a afirmat el.
Potrivit lui Grindeanu, doar 4 miliarde de euro ar urma să meargă către autostrăzi.
„Ceea ce e foarte bine. Dar restul de 12? Merg în economia României? Apar locuri noi de muncă? Sau facem shopping și cumpărăm de la alții?”, a conchis liderul PSD.