Ilie Bolojan participă la inaugurarea Institutului pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, la Târgu Mureș

Publicat: 31 08. 2026, 10:59
Actualizat: 31 08. 2026, 11:24
Premierul Ilie Bolojan sustine o declaratie de presa la sediul Guvernului. Seful Executivului a oferit prima reactie oficiala dupa ce ministrii PSD si-au depus demisiile in masa, joi, 23 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a participat luni, 31 august, la inaugurarea unui nou corp spitalicesc, parte din Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Proiectul a fost finanțat cu bani din PNRR.

Clădirea se numără printre investițiile finalizate pe ultima sută de metri, iar construcția acestuia a început anul trecut. Premierul a vorbit despre importanța acestei investiții, al cărei stadiu a fost urmărit de oficialii europeni.

„Această investiție importantă a ajuns la final printr-un efort deosebit și știind ceea ce s-a întâmplat cu alte investiții din PNRR, care n-au putut fi finalizate, deși poate au început în același timp, se cuvine să le mulțumesc tuturor celor care, într-o formă sau alta, de la ideea acestui proiect și până la stadiul în care îl vedem astăzi, au participat, au susținut și au ajuns în acest stadiu final”, a declarat Ilie Bolojan la inaugurare.

„Roadele” din PNRR

Ilie Bolojan a criticat întârzierile investițiilor asumate în PNRR. Termenul inițial până la care trebuia să fie închis șantierul institutului din Târgu Mureș era 30 iunie.

„Este un final de program PNRR, așa cum spuneam, și aici trebuie să tragem niște lecții pentru noi, nu neapărat pentru zona de sănătate, dar gândiți-vă că la sănătate am început cu un buget din PNRR de peste 2 miliarde de euro și prin reduceri succesive am ajuns la puțin peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă că banii nu s-au pierdut, dar banii au plecat către alte domenii unde au putut fi consumați”, a mai spus prim-ministrul.

Șantiere întârziate, bani europeni pierduți

Premierul interimar a mai vorbit și despre investițiile nefinalizate din PNRR, categorie în care și Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant risca să intre.

„Pentru a putea însă închide aceste proiecte a fost nevoie de un efort important în această perioadă. Și cum de multe ori facem noi și nu întotdeauna este bine, tragem tare pe ultima sută de metri, și în această perioadă am reușit să deblocăm finanțări, să reașezăm linii de credite, să trecem peste aspectele birocratice”, a concluzionat Bolojan.

Investiția de la Târgu Mureș valorează 100 de milioane de euro, bani din PNRR.