Video INTERVIU INTEGRAL ”Gândurile lui Cristoiu”: Rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei, o lovitură cumplită dată României, sub oblăduirea lui Lazăr şi Iohannis/ “Resurecţia fostei Securităţi este victoria lui Augustin Lazăr”

Ion Cristoiu spune că rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei nu aduce niciun document nou şi răstoarnă tot ceea ce se ştia până acum despre evenimentele din decembrie 1989. Jurnalistul a afirmat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că potrivit acestui rechizitoriu, Nicolae Ceauşescu este un martir, care nu a fost înlăturat, ci a căzut de la sine.

2960 afişări

Despre Augustin Lazăr, proaspătul pensionat din postul de procurer general,  Ion Cristoiu afirmă că acesta pleacă din funcţie după ce a îndeplinit trei mari obiective ale Securităţii, unul dintre acestea fiind şi trimiterea în judecată a dosarului Revoluţiei.

Jurnalistul atrage însă atenţia că în rechizitoriul din acest dosar a fost scos termenul de revoluţie şi înlocuit cu lovitură de stat. “A fost o lovitură de stat în partea a doua, nu în prima parte. Nu putea să cadă Ceauşescu chiar aşa de la sine”, a precizat Ion Cristoiu.

În plus, prin procesul care este denunţat în rechizitoriu, Nicolae Ceauşescu este transformat într-un martir. “Psihoza cu teroriştii, care psihoză ne explică ei cu citatele pe care le-am dat şi eu aici, dar cel mai important din tot, acest grup a pus la cale procesul lui Ceauşescu, şi ţineţi-vă bine, de ce? Pentru că omorându-l pe Ceauşescu ei îl scoteau din joc pe cel care ştia că ei sunt agenţi sovietici (...) Nu e nicio dovadă, este o poveste ... La 30 de ani de la Revoluţie avem următoarea poveste, Nicolae Ceauşescu a fost un martir, că ştia, nu-i aşa? ”, a subliniat Ion Cristoiu.

Despre remaniere, jurnalistul spune că nu era necesară şi generează instabilitate la nivelul Guvernului, iar preşedintele Iohannis este dator în numele interesului naţional să nu aprobe propunerile PSD. Cât priveşte restructurarea Guvernului, dacă ar avea loc, jurnalistul este de părere că va trece de votul Parlamentului deoarece până la europarlamentare cel puţin nimeni nu are interesul să pice Guvernul Dăncilă.

Mai mult, chiar dacă i s-a retras sprijinul politic şi a demisionat, Tudorel Toader va rămâne în continuare ministrul Justiţiei. “A rămas în continuare şi vă spun şi de ce e pe locul întâi pentru că el va rămâne ministru Justiţiei cred că până după prezidenţiale”, a afirmat Ion Cristoiu.În opinia sa, Toader rămâne în funcţie cu acceptul liderului PSD, Liviu Dragnea care prin deciyia Cex nu  a dorit decât să arate activului de partid că l-a pedepsit pe cel care s-a opus ordonanţelor de urgenţă pe Codurile penale.

În cazul lui Dragnea, Ion Cristoiu declară că sentinţa în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman va fi tranşată abia după alegerile prezidenţiale deoarece nimeni nu vrea să-şi asume riscul, iar aparenta pasare a migii între instanţa supremă şi CCR face parte dintr-o diversiune menită să arunce vălul peste adevărata instituţie care îl va ajuta să scape de condamnare pe liderul PSD.

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Gândurile lui Cristoiu, alături de mine se află jurnalistul Ion Cristoiu, bine aţi venit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Iată temele săptămânii: guvernul PSD şi-a mai remaniat trei miniştri. Avem un proces în cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive care a fost amânat pentru data de 20 mai. Care sunt strategiile electorale pentru alegerile europarlamentare care se aproprie. Îl avem pe Augustin Lazăr, Procurorul General al României care şi-a anunţat faptul că vrea să se pensioneze în această lună. Informaţii noi în dosarul Revoluţiei, mai exact a apărut rechizitoriul. Avem lovitura electorală a săptămânii şi topul obişnuit al celor cinci politicieni ai săptămânii.

Ion Cristoiu: Domnul Augustin Lazăr s-a pensionat deja, i s-a semnat decretul e cum se spune, istorie. Mă rog, depinde ce istorie.

Monica Mihai: Haideţi să începem cu primul subiect, remanierea guvernului.

Ion Cristoiu: Discuţiile, comentariile în legătură cu, de fapt nu, cu hotărârea Comitetului Executiv Naţional, toate au fost acaparate de retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader şi felul acesta s-a evitat esenţa acestor hotărâri şi anume o nouă remaniere. O nouă remaniere pentru că sub motivul că 2 dintre demnitari…

Monica Mihai: Urmează să candideze la alegerile europarlamentare.

Ion Cristoiu: Şi sigur şi retragerea sprijinului politic. De ce spun asta este foarte important, deoarece avem de a face cu o remaniere, fosta remaniere, scandalul, s-a încheiat în 21 februarie când în sfârşit a semnat domnul Klaus Iohannis şi pentru 2 dintre cei remaniaţi, nu a apucat să treacă o lună şi dacă nu mă înşel prin 25 martie…

Monica Mihai: Au apărut din nou informaţii.

Ion Cristoiu:  Nu numai că au apărut informaţii de la duşmani, domnul Liviu Dragnea a anunţat că va face remaniere.

E o remaniere nejustificată pentru toţi trei. Este o impresie catastrofală de haos, de instabilitate guvernamentală

Monica Mihai: Care este scopul unei remanieri? Având în vedere că ultima abia s-a încheiat aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Deci, în primul rând, e o remaniere nejustificată pentru toţi trei. Cei doi demnitari, cele două ministre nu trebuiau remaniate. Statutul Uniunii Europene de europarlamentar spune că după ce eşti validat, după ce se termină alegerile eşti pe primele locuri ale unui partid, teoretic ai intrat ca europarlamentar,  urmează o validare de către Parlamentul European şi apoi ai două luni la dispoziţie să optezi, adică să rămâi sau să pleci. Deci, din acest punct de vedere, nu are nici o justificare, nicăieri nu se cere ca doi candidaţi să plece.

Monica Mihai: Scriaţi dumneavoastră în editorialul de vineri că Liviu Dragnea s-a bucurat cumva că miniştrii au plecat, sau candidează la europarlamentare pentru a rămâne aceste locuri libere pe care le-ar putea da…

Ion Cristoiu: Nu s-a bucurat, le-a provocat el, pentru că am explicat mai înainte că de fapt această remaniere a celor doi este nejustificată. Puteau să rămână în continuare sau dacă PSD e atât de exigent nu le mai punea pe listă pentru că avem de a face cu a nu ştiu câta remaniere, este o impresie catastrofală de haos, de instabilitate guvernamentală, era clar că preşedintele Klaus Iohannis nu va semna şi că va amâna sine die, deci se va lungi acest scandal, lungindu-se este imaginea de guvern care nu funcţionează.

Monica Mihai: Haos general.

Ion Cristoiu: Nici în cazul lui Tudorel Toader nu avea nici o justificare pentru că argumentele publice ale lui Liviu Dragnea împotriva lui Tudorel Toader sunt subţiri, fără nici o valoare. Deci avem de a face, însă eu cred că chiar e vorba de 3 locuri nu de 2, domnul Liviu Dragnea supravieţuieşte, aşa cum am scris, luând aşa s-a mai ivit o gură flămândă pe undeva care  vrea nişte bomboane în teritoriu şi atunci lui acela i se dau nişte locuri. Singurele locuri pe care le mai are, bombonele, sunt locurile în guvern. Şi atunci pe cele 2 locuri le-a rezolvat în sensul că le trimite practic şi teoretic la Bruxelles şi atunci s-au eliberat 2 locuri în faţă la cinema şi pot fi ocupate de persoane solicitate de diferiţi lideri, este jocul lui pe care îl face întotdeauna pentru a supravieţui.

Monica Mihai: Întrebarea este: vor fi ocupate aceste locuri? Va semna Klaus Iohannis decretele de numire a noilor miniştri?

Domnul Klaus Iohannis este dator din punct de vedere al interesului naţional să nu semneze

Ion Cristoiu: Nu, domnul Klaus Iohannis este dator din punct de vedere al interesului naţional, nu o să spunem  că le va semna, sigur nu le va semna pentru că el nu trebuia să semneze nici data trecută, în decembrie, remanierea aceea catastrofală, nejustificată cu şapte miniştri, nu avea nici o justificare, nu era… o remaniere presupune o analiză serioasă a diferitelor compartimente şi cu o justificare publică le remaniem. Dar, de regulă, nu se remaniază pentru că ea presupune instabilitate. În aceste condiţii, domnul Klaus Iohannis, dacă nu făcea jocuri politice, şi ar fi fost într-adevăr un preşedinte, nu trebuia să semneze pentru toţi.  Şi acum este dator, chiar este dator să nu semneze, pentru că s-a ajuns într-o situaţie în care PSD…

Monica Mihai: Remaniază miniştrii pe bandă rulantă.

Ion Cristoiu: Se joacă şi care are sigur un grad de implicaţie asupra ministerelor ţării pentru că nu are nici un sens să povestesc. Gândiţi-vă că miniştrii care pleacă acum, nici nu mai ştiu, bine pe Rovana Plumb mai ştiam că e ministru.

Monica Mihai: Dar aceasta Natalia Intotero…

Ion Cristoiu: Bun, în acest moment, până în această perioadă pre-remaniere pentru că mai e ceva foarte important, s-a vorbit de remaniere în general, puteau toate Ministerele au rămas în aşteptare în 25 martie să vadă cine pleacă. Aceasta provoacă clar o mare instabilitate într-un guvern, într-un compartiment, e clar că rămân în continuare stăpânii guvernului, aparatului acela de care v-am zis…

Monica Mihai: Cei din mâna a doua.

Ion Cristoiu: De care se plânge Liviu Dragnea şi nici un ministru în condiţiile în care ei se schimbe atât de des nu poate să impună programul de guvernare. Un ministru până vine îi trebuie vreo lună să vadă.

Monica Mihai: Până se adaptează…

Ion Cristoiu: Unde e toaleta, unde e biroul, cine face cafele, până se face chimia între el şi cei cu care lucrează şi atunci se întâmplă 2 lucruri. 1 cei cu care lucrează spun, lasă că în curând o să plece. 2 el nu reuşeşte să impună nimic din programul de guvernare,  din programul cu care a venit. Şi nu trece 2 luni şi e remaniat sau începe un zvon de remaniere. Nu se leg din punctul acesta de vedere. Schimbarea celor doi premieri, celor două guverne în doi ani, numeroasele remanieri culminând cu aceasta şi fără justificare este o instabilitate un haos cu grave consecinţe asupra administrării ţării şi preşedintele este obligat, nu de jocuri politice, dacă va semna va face chiar jocuri politice, pentru că spune că semnează pentru ca PSD să se prăbuşească.  Nu trebuie să semneze, e dator din punct  de vedere al intereselor naţionale.

Monica Mihai: Întrebarea este: şi ce va face PSD, va avea trei ministere în fruntea cărora nu vor avea miniştri activi? Există vreo şansă pentru ei să meargă pe varianta de restructurare şi astfel să poată să treacă un guvern refuzat de Klaus Iohannis?

Ion Cristoiu: Poate să fie, am auzit-o, dar ar fi o nerozie şi mai mare. Să ne lămurim, restructurarea unui guvern este o decizie care se ia pentru perfecţionare muncii guvernului. Adică din două motive pot fi luate în partidul de guvernământ: fie pentru a da un suflu nou, am restructurat, restructurare înseamnă reducerea numărului ministerelor, regândirea ministerelor asta înseamnă restructurare,adică ajungem la guvernare noi partidul de guvernământ, ceva nu merge pentru că e prea mare guvernul sau prea mic. Sau înfiinţăm nişte noi ministere, poate că e nevoie de un minister al treburilor publice, ori în cazul de faţă nu poţi să rezolvi o remaniere, care teoretic e banală, prezentând-o ca restructurare. Dacă vor să facă restructurare până la europarlamentare atunci ar trebui regândită…

Monica Mihai: Structura guvernului

Ion Cristoiu: Structura guvernului ar trebui... şi dacă tot e vorba ca această restructurare, aceşti noi miniştri puşi nu mai trec de preşedinte, uite propun domnului Liviu Dragnea şi PSD să o pună pe doamna Olguţa Vasilescu la Transporturi, dacă tot face o restructurare. Adică o restructurare trece prin Parlament, este un efort uriaş, sigur că iar o lună de zile nu mai lucrează nimeni că restructurare înseamnă regândire, dar măcar rezolvi această chestiune. Eu cred  că nu o va face pentru că ei cel puţin până la europarlamentare sunt pregătiţi să conducă interimare, iar în cazul domnului la Ministerul Justiţiei aşa cum a spus domnul Tudorel Toader, va conduce în continuare domnul Tudorel Toader.

Nimeni nu are interesul să pice acest guvern, cel puţin până la europarlamentare

Monica Mihai: O ultimă întrebare pe subiect: şi dacă să zicem s-ar ajunge la restructurare ce şanse ar avea să treacă o restructurare prin Parlament având în vedere că tot Parlamentul este în campanie electorală, va intra în curând în campanie electorală?

Ion Cristoiu: Nu cred că e această restructurare ar pica în Parlament deoarece nimeni nu are interesul să pice acest guvern, cel puţin până la europarlamentare. PNL nu are interes, USR nu are interes, dar eu pariez că nu vor face restructurare, a mai rămas puţin până la europarlamentare şi nu îşi pot permite, acum o să conducă cu interimare.

Monica Mihai: Un subiect care a fost de mare interes în această săptămână este procesul lui Liviu Dragnea, un proces în care magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit că vor amâna înfăţoşarea pentru data de 20 mai.

Ion Cristoiu: Nu, au programat ultima şedinţă, era ultima şedinţă, şedinţa în care se ţine ultimul cuvânt şi s-a şi ţinut ultimul cuvânt, urma ca Instanţa să fie în pronunţare şi toată această aşteptare a fost dată peste cap de procurorii DNA, o solicitare neobişnuită pentru că ei au ridicat două chestii de neconstituţionalitate care se vor duce la CCR şi numai după ce vor fi judecate acelea…

Monica Mihai: Se poate reveni la procesul…

Ion Cristoiu: Nu, procesul poate să continue pentru că există o hotărâre că nu se suspendă procesul, dar trebuie în funcţie de decizia Curţii. 20 mai sunt aproape, în primul rând că sigur complici şi completul deoarece…

Monica Mihai: Dar de ce au făcut procurorii DNA acest gest? Nu ştiau  că se va amâna?

Ion Cristoiu: Aici răspunsul trimite la două complicităţi, la gestul ieşit din comun al DNA care de abia acum şi-au dat seama că e o excepţie de neconstituţionalitate, procesul fiind de câteva luni, procesul în apel şi completul care în asemenea momente, că sunt specialist în procese, când partea deversă  intervine cu ceva nou în mersul procesului, în cazul de faţă partea adversă era DNA, avocaţii apărării cer…

Monica Mihai: Timp pentru a pregăti strategia.

Ion Cristoiu: Completul a dat un termen de o lună şi ceva.

Monica Mihai: După care DNA a cerut grăbirea termenului, lucru care a fost refuzat.

Ion Cristoiu: Deci e clar că e o manevră pentru că putea, să presupunem că DNA era într-o piesă singur de capul ei, această instituţie, atunci completul spunea foarte bine peste o săptămână. Dar putea să spună retrageţi-vă, întrerupem şedinţa că acolo sunt câteva rânduri, ce să pregătească apărare.

Monica Mihai: Nu e nevoie de o lună şi 2 săptămâni.

 

Este o diversiune de aparentă trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR în aşa fel încât noi să nu ştim care din cele două îl ajută”

Ion Cristoiu:  După asta ieşind un oarece scandal în rândul tefeliştilor DNA a venit iar cu o comedie în care a spus cerem urgentarea procesului, păi cum să ceri urgentarea procesului când amânarea a fost în urma acestei solicitări a DNA.

Monica Mihai: Mai e interesant că în această săptămână trebuia să se pronunţe si CCR pe sesizarea privind completurile de 3 şi CCR a amânat termenul vineri pentru data de 20 mai. Este aceeaşi zi în care se prezintă şi Liviu Dragnea în faţa magistraţilor de la Înalta Curte.

Ion Cristoiu: Cred că este o diversiune de aparentă trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR în aşa fel încât noi să nu ştim care din cele două îl ajută, mă întorc şi vă spun în nici într-un caz CCR.

Monica Mihai: Şi dacă CCR acceptă sesizare făcută de Iordache?

Ion Cristoiu: Nu v-a accepta, nu va accepta pentru că CCR este o piesă forte pentru interesele chiar strategie ale României, poate să vină un moment în care Curtea Constituţională este ultima instanţă şi poate este nevoie la un moment dat de o manevră a CCR să blocheze

Monica Mihai: Şi nu trebuie să îşi piardă credibilitate.

Ion Cristoiu: Da, să blocheze ceva foarte important pentru România. Şi atunci se păstrează, cum am zis şi data trecută ţineţi minte că eu am spus că nu va fi condamnat,  atunci se păstrează diversiunea cu CCR, toată lumea e atentă la CCR, ce va face.

Monica Mihai: Când de fapt Înalta Curte va fi cea care

Ion Cristoiu: Când va fi pe partea aceasta şi va fi strategia amânării până după prezidenţiale, garantez. Din mai  multe motive: 1, nu îşi permite nimeni în România acest proces, este totuşi politic, adică e politic în sensul că putea să fie  sau putea să nu fie, nu e genul de proces X la a omorât pe Y, a recunoscut şi nu ai ce să îi faci. E un proces pe care putea să îl aibă orice om politic din România , primar şi ce o fi, că toţi fac astfel de şmecherii, de şolticării, că aduc acolo la partid, bun. În aceste condiţii orice decizie luată acum până la prezidenţiale este riscantă, pentru sistem, pentru  partenerii noştri strategici. Dacă îl achiţi nu şti ce iese, adică s-ar putea ca Dragnea să crească aşa…

Monica Mihai: Şi să fie candidatul ideal pentru prezidenţiale şi chiar să câştige.

Ion Cristoiu: Adică hai să luăm achitarea, poate să aibă efecte perverse din mai multe planuri. Primul plan poate să ducă, el oricum va candida,  la învârtoşarea lui şi să facă şi mai mult rău decât până acum multinaţionalelor europene, adică zic gata e pe cai mari. Poate să ducă la o uriaşă dezumflare în partea aialaltă a electoratului. Îl achita nu mai mergem la vot, ştiţi cum încep ăia pe Facebook.

Monica Mihai: Se dezumflă electoratul de dreapta.

Ion Cristoiu: Dacă îl condamnă, există două mari riscuri. 1 să vină cineva, de fapt Viorica Dăncilă, cel puţin interimar un timp pentru că ea este executiv şi atunci tema anticorupţie şi penalilor se duce, că mă rog va fi probabil trema că ea e nu ştiu…

Monica Mihai: Şi practic tot dreapta  are de pierdut.

Ion Cristoiu: Da, se duce tema. În momentul în care vine altcineva decât Liviu Dragnea, tema de până acum Liviu Dragnea e penal şi pentru asta sacrifică justiţia s-a terminat. La care se mai adaugă un lucru foarte important, ei au investit foarte mult în demonizarea lui Liviu Dragnea, aţi observat.

Monica Mihai: Şi dacă el pleacă se pierde subiectul principal.

Ion Cristoiu: El e subiectul de demonizare şi îl faci pe ăla diavol şi în al doilea rând nu ştii reacţia electoratului PSD. Dacă acum îl condamni s-ar putea să vină la europarlamentare şi să facă 100% pentru prezenţă şi pentru liderul lor, adică nu ştii. Şi atunci din punct de vedere politic, social, strategic, se preferă amânarea până după prezidenţiale. Nici justiţia  nu îşi poate permite, vă reamintesc cazul Iohannis, da?

Monica Mihai: Da dar era puţin diferită situaţia, exista un candidat anunţat, Liviu Dragnea nu este încă un candidat anunţat.

Ion Cristoiu: Păi nu, el nu e anunţat, dar este candidat.

Monica Mihai: Adică cine trebuie să ştie, ştie.

Ion Cristoiu: Exact, ştiu asta. Repet, se va amâna. Va veni 20 mai şi se pensionează una din judecătoarele din complet la 1 iunie, se amână. Deci după părerea mea totul, caracteristica acestei perioade de campanie electorală pe care noi am tot spus în care nimic nu… şi iarba creşte electoral şi florile înfloresc electoral, foarte dură campanie electorală, va duce şi la amânarea pe termen de câteva lunia tuturor şi remanierilor şi numirilor, toată lumea aşteaptă un moment în care una dintre forţe, pentru că deocamdată ele sunt în echilibru, să fie la pământ şi atunci cealaltă forţă îşi va impune punctul de vedere şi numai după prezidenţiale se poate întâmpla asta.

Monica Mihai:  Am vorbit şi aţi spus şi dumneavoastră că este un an în care nici iarba nu creşte sau perioadă în care nici iarba nu creşte.

Ion Cristoiu:  Creşte, dar creşte electoral. Adică e albastră şi nu verde.

Monica Mihai:  Se apropie alegerile europarlamentare, pe 26 mai românii vor merge la vot, partidele deja şi-au turat motoarele, sunt poate multe dintre ele în campanie prin gesturile şi prin declaraţiile politice pe care le fac, haideţi să analizăm puţin strategiile partidelor din această perioadă.

Ion Cristoiu:  Strategiile partidelor principale, şi trebuie să le trecem în revistă, PSD, PNL, USR-PLUS, ALDE, PMP, PRO-România, UDMR-ul nu are o strategie, el are o strategie să iasă maghiarii la vot, acolo nu are niciun rost. Este o strategie a cărei principală ţintă este chestiunea prezenţei la vot.

Monica Mihai:  E foarte importantă această prezenţă.

Ion Cristoiu:  Europarlamentarele au arătat până acum maxim, cred că a fost prin 2014...

Monica Mihai:  32%.

CITEŞTE continuarea în pagina 2

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici