Maia Sandu, mesaj de apreciere pentru România. Peste 1.700 de companii românești activează peste Prut
„Astăzi, legăturile noastre economice sunt mai puternice decât oricând. Aproape o treime din exporturile noastre ajung în România. La rândul ei, România a vândut pe piața moldovenească mărfuri în valoare de două miliarde jumătate de dolari în anul 2025”, a declarat Maia Sandu, în cadrul mesajul video transmis pentru gala de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Summitului RePatriot.
Potrivit președintei Republicii Moldova, 1774 de companii românești activează peste Prut, în timp ce 7.000 de companii cu capital moldovenesc sunt înregistrate, în prezent, pe piața din România, fiecare parte cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro.
„Aceste cifre ne arată cât de conectate sunt economiile noastre și cât de mult avem de câștigat atunci când eliminăm bariere și creăm mai multe posibilități pentru oameni și companii pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Sandu.
România și Republica Moldova vor deveni mai conectate
„Construim noi poduri și drumuri, dezvoltăm legături feroviare și interconexiuni energetice. Pentru a valorifica pe deplin aceste perspective, contăm pe dumneavoastră, pe experiența, ideile și investițiile prin care vă puteți aduce aportul la ceea ce dezvoltăm împreună spre binele cetățenilor noștri”, a declarat Sandu, în mesajul adresat antreprenorilor, dar și politicienilor prezenți în cadrul galei de deschidere ce se desfășoară, joi, la Palatul Cotroceni.
Și președintele României, Nicușor Dan, a susținut un discurs în cadrul galei de deschidere. Acesta s-a adresat antreprenorilor din diaspora, afirmând că „mediul privat este motorul economiei”, subliniind că este nevoie de o colaborare între administrația publică și reprezentanții mediului privat de afaceri.
Desfășurat între 1 – 4 octombrie, Summitul RePatriot reunește antreprenori, lideri ai mediului de Afaceri românesc, profesioniști români din zeci de țări.