Video Marius Tucă Show. Dialog neconvenţional cu Dan Barna. Care este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste făcută de liderul USR şi de ce crede în zodia lui

Invitat la emisiunea Marius Tucă Show, liderul USR Dan Barna a dezvăluit lucruri neştiute despre el şi familia sa. A vrut să fie scafandru, apoi arheolog şi a ajuns în final la Drept. “ A ratat” întâlnirea cu Marea Unire, îi place ABBA şi a făcut una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste.

1641 afișări

Liderul USR a răspuns “Chestionarului lui Marius Tucă”, un set de întrebări menit să dezvăluie personalitatea, gusturile, dorinţele, aşteptările, concepţiile şi nu în ultimul rând gândurile intime ale unui invitat.

Dan Barna este un „rac de iulie”, iar apartanenţa la această zodie nu-i dezminte năzuinţele din copilărie.

“Rac. (...) Am vrut să fiu în copilărie scafandru. A fost un vis. Şi după aia arheolog, cam toată adolescenţa. Cu paraşuta am sărit, mai urmează şi o tură de scufundare....arheolog am vrut să fiu cam toată copilăria şi adolescenţa ... până am dat la Drept”, s-a confesat Dan Barna.

Pentru liderul USR, ţara este locul de bine sufletesc, iar sufletul, capacitatea de a-l simţi pe celălalt, „indiferent că celălalt e mai aproape sau nu”.

Întrebat care este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care a făcut-o Dan Barna a răspuns: “Cred că este: <Tu, nu ai să mori niciodată!>”.

Data când s-a căsătorit a fost o adevărată piatră de încercare pentru Dan Barna.“Stai să nu greşesc. Asta e critică ( râde ). Din 2007? Da, da, da.”, şi-a amintit liderul USR.

Căsătoria a însemnat pentru Dan Barna un sprijin “în viaţa de zi cu zi, pentru echilibrul meu mental”, iar soţia, Olguţa Dana Totolici, i-a fost mereu alături. Nu l-a ţinut la uşă când întârzia după şedinţe pentru că avea cheie.

“Da (râde) Am cheie. Obişnuiesc să am întotdeauna cheie. Nu, nu. Soţia mea este un om grozav şi, din păcate, aloc puţin timp, prea puţin timp familiei şi ăsta este un lucru pe care mă tot chinui să-l repar”, a spus Dan Barna, fiind categoric în a susţine că “femeile au inimă”.

Liderul USR a mai spus că libertatea este totul şi a dezvăluit că ar fi vrut să fie prezent Marea Unire din decembrie 1918.

“Şi spun asta pentru că din satul bunicilor mei, din Poiana Sibiului, au fost ( oameni de acolo, n.r.). Şi aveau bunicii mei o fotografie cu cojoace aşa, cum a plecat o ceată cu cojoace la Alba Iulia, atunci la 1 Decembrie. Şi cred că efuziunea aia şi cum Cicio Pop citea Declaraţia şi .... Cred că era un sentiment aşa de naţiune renăscândă, cred că era spectaculos. Adică, să fii observator într-o dronă, să te uiţi aşa, cred că ar fi fost spectaculos”, a afirmat Dan Barna, care a copilărit în Poiana Sibiului şi la Răşinari.

Liderul USR a mărturisit că ar mai fi vrut să fie prezent la concertul LIVE AID al lui Queen de pe Wembley, din 1985, că îi plac Led Zeppelin şi ABBA.

„Mi se pare că ce au realizat ei a fost...Dacă te duci la muzeul ABBA din Stockholm .... e fabulos....e povestea despre oameni care au reuşit rămânând totuşi <very human>”, a susţinut Dan Barna.

Liderul USR a mai afirmat că are un frate şi o soră şi „ o relaţie foarte deschisă cu mama”, între cei doi nemaixistând “taine adolescentine nemărturisite”.

Cât despre copiii ai căror părinţi vor fi Google, Yahoo sau Facebook, Dan Barna a spus că are încredere în noua generaţie.

“Am foarte mare încredere în capacitatea de adaptare a fiecărei noi generaţii. Pentru că mereu spunem: ”Aoleu, tinerii din ziua de azi....se va prăbuşi lumea!” şi totuşi lucrul ăsta nu se întâmplă. Tinerii din ziua de azi devin în câţiva ani părinţii din ziua de astăzi şi lucrurile merg mai departe. Copiii din ziua de astăzi se nasc ”digitali” şi, mă uitam, nepotul şi nepoata mea sunt pe telefonul mobil precum pe clapele unui pian, pentru mine orice update la telefonul mobil înseamnă coşmarul să te adaptezi pe unde au plecat butoanele cu care abia te obişnuiseşi, iar ei sunt familiari pe toate aceste lucruri digitale. Evident, vor fi, şi sunt, mult mai adaptaţi pentru tot viitorul care vine peste noi”, a conchis liderul USR.

Taguri:
barna,
usr,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici