Ministrul Educației apără creșterea normei didactice: În condiții de criză fiscal-bugetare a devenit o necesitate
„Dacă erau condiții de normalitate și începeam reformele QX, aș fi început cu această reformă, vă spun direct și am spus public. Nu reprezentase pentru mine o prioritate. În condiții de criză fiscal-bugetare, creșterea normei didactice cu cele două ore a devenit o necesitate. Nimeni nu și-a dorit-o, fiindcă niciun ministru nu vrea să se contreze cu oamenii din sistem”, a declarat David în ședința Senatului.
Ministrul a prezentat date comparative din țări europene pentru a justifica măsura: „Franța, 22 ore. Spania, 21. Irlanda, 22. Da, există și acele exemple pe care le-ați dat – Turcia, Bulgaria, Polonia – cu număr de sub 18 ore. Avem și Ungaria, cu 26. N-am ieșit din niște repere ale OECD și ale Uniunii Europene”.
David a evidențiat că măsura a permis implementarea unui program de învățare remedială în învățământul primar, pentru care nu existau anterior fonduri suficiente.
„Ca urmare a acestui program, copiii noștri în zona învățământului primar vor avea acces la un program de învățare remedială, acele două ore de învățare remedială pentru învățători. O să-i ajute pe copii să consolideze lucrurile învățate, să corecteze competențele pe care ar fi trebuit să le învețe, dar nu le-au învățat, să utilizeze competențele la viața de zi cu zi și să le dezvolte pentru performanță”, a explicat ministrul.
Moțiunea simplă depusă de AUR
Ministrul a subliniat că „91,6% dintre titularii și-au mărit norma în aceleași unități școlare. N-au trebuit să meargă în șase, șapte sau opt. Mai mult, în cazul celorlalți, 1,4%, aveam o reglementare prin ordin de ministru în care, dacă norma este deja fragmentată cu trei sau mai multe unități școlare, nu o fragmentezi”.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Senatul dezbate o moțiune simplă prin care sunt contestate politicile Guvernului în domeniul educației, depusă de liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, și semnată de 38 de senatori din opoziție.