Nicușor Dan, despre Tomac: Un politician e mai bun decât un economist

Publicat: 05 06. 2026, 18:25
Actualizat: 05 06. 2026, 19:53

This browser does not support the video element.

Nicușor Dan  a fost întrebat de ce s-a oprit tocmai la Eugen Tomac, ce l-a determinat să-l aleagă în detrimentul altor nume, dar și de a ales un premier politic și nu tehnocrat.

„Contrar aparențelor, politica e o meserie, adică posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza argumentele, mizele, capacitatea de interacțiune cu partide, este o meserie care se învață în timp. Și de aceea, dat fiind contextul complicat, atât de complicat că am avut o coaliție care se destramă, am considerat că un politician e mai bun decât un economist care n-a avut de-a face cu politicieni tot timpul”, a explicat Nicușor Dan.

Potrivit lui Nicușor Dan, prima opțiune a fost cea a unui guvern politic, însă niciunul dintre partide nu a venit cu o majoritate deja conturată la consultări.

Am înțeles și contradicțiile între ceea ce dorește fiecare din partide și atunci singura soluție logică a fost a unui premier care să fie independent de partidele. Pentru că dacă spunem independent, evident că și prim-ministru trebuie să fie independent de partidele astea”, a declarat Nicușor Dan.

Reamintim că noul premier, Eugen Tomac, a fost desemnat, joi seară, de Nicușor Dan, care a afirmat că un independent este „singura soluție” pentru ca să existe înțelegere în partidele din coaliție.

Tomac a spus că intenționează să propună „o echipă de specialiști, un guvern tehnic și nu politic”, dar a afirmat că este deschis la dialog cu formațiunile pro-occidentale din Parlament.