Politic

Boureanu: Vom supraveghea corectitudinea referendumului atât de la sediul PDL, cât şi din secţii

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, marţi, că democrat-liberalii vor supraveghea pe 29 iulie corectitudinea referendumului atât de la sediul partidului, cât şi din secţiile de votare unde vor avea reprezentaţi.

Antonescu: Nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic, îmi pare rău pentru Băsescu

Preşedintele interimar al României Crin Antonescu a declarat, marţi seară, la mitingul USL de la Oradea, că prin îndemnul de boicotare a referendumului Traian Băsescu face un rău enorm României şi că nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic democrat.

Ponta: România a fost distrusă de Băsescu, un scorpion care i-a înţepat pe toţi ce i-au fost alături

Co-preşedintele USL Victor Ponta a afirmat, marţi seară, la mitingul de la Oradea, că "România a fost distrusă de Traian Băsescu, un scorpion care a înţepat şi i-a înţepat pe toţi cei care i-au fost alături", iar din 30 iulie trebuie să se muncească pentru a se reconstrui ţara.

Băsescu: Eu voi fi printre cei care merg la vot duminică. Fiind un singur votant, cât nu se mobilizează PDL, nu am cum să schimb rezultatul

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marţi, că va merge la vot la referendumul din 29 iulie, însă în lipsa mobilizării PDL votul său singular nu are cum să schimbe rezultatul.

Dosar penal legat de cazul unor mineri care ar fi împiedicaţi să voteze la referendum

Poliţiştii din Gorj s-au sesizat din oficiu, marţi, şi au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări după ce presa a relatat că unor angajaţi ai unei unităţi minieri li s-ar fi luat cărţile de identitate de către conducere, pentru a nu putea participa la referendum, potrivit IPJ Gorj.

Miting USL la Oradea, la care participă Ponta şi Antonescu

Aproximativ 8.000 de persoane participă, marţi seară, la un miting organizat de USL la Oradea pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe scena amplasată în zonă urcând şi liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Arma noastră pe 29 iulie este boicotul

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu îndeamnă, pe Facebook, la neparticipare la referendum, arătând că mesajul este acela că nu se poate legitima "un mod de a face politică fără scrupule, demnitate şi în dispreţul întregii societăţi".

Gândul LIVE – Cum comentează Cristian Tudor Popescu decizia lui Traian Băsescu de a BOICOTA referendumul

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Lider PSD: Băsescu a fost apreciat de popor ca Popeye marinarul cel curajos, iar acum a ajuns Olive

Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, consideră că boicotul anunţat de PDL este o expresie a fricii lui Traian Băsescu de a se prezenta în faţa votului popular, care se va întoarce împotriva sa, deoarece oamenii l-au apreciat ca pe "curajosul Popeye marinarul, iar acum a ajuns Olive".

Ponta: Decizia CC privind intervalul de vot la referendum este normală şi de bun-simţ

Decizia Curţii Constituţionale în cazul intervalului orar în care se poate vota la referendum este una normală şi de bun-simţ, lipsită de bun-simţ fiind contestaţia depusă de PDL la Curte, a declarat premierul Victor Ponta.

CCR a decis că legea privind stabilirea prin HG a orarului referendumurilor e neconstituţională

Curtea Constituţională a constatat, marţi, că este neconstituţională modificarea Legii 3/2000 în sensul ca intervalul de desfăşurare a referendumurilor naţionale să fie stabilit prin hotărâre de Guvern.

Zgonea: Nimeni în România, indiferent de culoarea politică, nu poate coabita cu Traian Băsescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că nimeni în România, indiferent de culoarea politică, nu poate coabita cu Traian Băsescu şi cu "clica sa".

Blaga: Nu mi-am propus să-l conving pe Băsescu de necesitatea boicotării referendumului

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că nu şi-a propus să-l convingă preşedintele suspendat, Traian Băsescu, să fie de acord cu neparticiparea la referendum, decizia în privinţa boicotului fiind a Colegiului Director al PDL.

Tăriceanu, despre boicotul PDL: Vor trebui aduşi suplimentar între 5 şi 10% din numărul de alegători

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la sediul USL, că, prin boicotul anunţat de PDL, vor trebui aduşi în mod suplimentar, la vot, pe 29 iulie, între 5 şi 10% din numărul de alegători, ceea ce nu este un lucru uşor.

Băsescu: Nu am deloc pe mâini sângele lui Adrian Năstase

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că nu consideră că are "pe mâini sângele lui Adrian Năstase", adăugând că "a luat notă" de raportul IML referitor la faptul că rănile suferite de fostul premier în tentativa de sinucidere nu justificau internarea acestuia.

Ponta: Voi anunţa UE şi pe prim-miniştrii europeni că au fost escrocaţi de Băsescu şi PDL

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Comisiei Europene, grupurilor din Parlamentul European şi prim-miniştrilor europeni scrisori în care va arăta că au fost "înşelaţi şi escrocaţi" de către Băsescu şi PDL atunci când au insistat pentru respectarea deciziei CC de prezenţă la referendum.

Băsescu: Neprezentarea la vot poate fi mai valoroasă. Nu sunt laş, acţionez în interesul naţional

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

Ponta: Decizia PDL de a boicota votul încheie legenda lui Băsescu cel curajos. Preşedintele e un laş

Premierul Victor Ponta a afirmat că decizia PDL de a boicota referendumul încheie "legenda lui Băsescu cel curajos, care se prezintă în faţa poporului" şi dovedeşte că preşedintele suspendat este "un laş şi un mincinos".

Ponta: România ar trebui să aibă şi anul viitor un acord de tip preventiv cu FMI

România ar trebui să continue relaţia de colaborare cu Fondul Monetar Internaţional şi să menţină şi anul viitor un acord de tip preventiv cu această instituţie financiară, a declarat marţi premierul Victor Ponta.

Ponta: România este o democraţie. Declaraţiile premierului într-un interviu pentru Euronews

Premierul Victor Ponta, al cărui Guvern de centru-stânga vrea să îl demită pe preşedintele conservator Traian Băsescu pe care-l acuză de depăşirea atribuţiilor, într-o luptă care a creat îngrijorare la Bruxelles, a declarat într-un interviu pentru Euronews că "România este o democraţie".

Băsescu, despre finanţare: Conform legii, am deschis un cont. Am o campanie extrem de ieftină

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că, potrivit legii, şi-a deschis un cont pentru donaţii pentru finanţarea campaniei electorale, precizând că are o campanie "extrem de ieftină", care este susţinută în principal de PDL.

PDL boicotează referendumul: Alegătorii să nu participe la vot pe 29 iulie

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Surse din partid au relatat pentru MEDIAFAX că decizia a fost luată cu 59 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Băsescu: Antonescu a minţit, în CSAT cinci oameni n-au fost de acord cu demiterea lui Opriş

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a susţinut marţi că preşedintele interimar, Crin Antonescu, a aminţit atunci când a susţinut că doar Iulian Fota s-a opus demiterii şefului STS, Marcel Opriş, deoarece în CSAT au fost "cinci oameni" care nu au fost de acord cu o asemenea decizie.

Băsescu: Am discutat cu PDL, nu-şi va retrage reprezentanţii din secţiile de votare

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că în cursul dimineţii a avut o discuţie cu liderii PDL şi că democrat-liberalii nu îşi vor retrage reprezentanţii din secţiile de votare.

Ilie Sârbu despre Cezar Măgureanu: Trebuie să aşteptăm decizia finală

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, comentând acuzaţiile privind constituirea şi sprijinirea unei grupări de evazionişti aduse senatorului Cezar Măgureanu, că trebuie aşteptată decizia finală a anchetatorilor şi că el nu crede în coincidenţe în politică.

Senatorul Cezar Măgureanu: Nu am niciun amestec, e ruşinos ce se întâmplă, mă voi apăra în faţa legii

Senatorul Cezar Măgureanu, implicat, alături de fiica şi ginerele său, într-o reţea de evazionişti, alături de Octavian Grecu, zis Butoane, spune că nu are niciun amestec în acest caz, că e ruşinos ceea ce se întâmplă şi că va face dovada nevinovăţiei, precizând că are calitatea de învinuit în dosar.

INTERVIU – Morar: Corupţia este un fenomen care se lipeşte de cei aflaţi la guvernare – VIDEO

Corupţia este un fenomen care se lipeşte de cei aflaţi la guvernare, de cei care deţin pârghiile puterii şi de cei care pot să decidă în legătură cu folosirea bugetului de stat, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar.

Ponta către investitori: Vreau să punem capăt crizei politice şi de luni să ne întoarcem la economie

Premierul Victor Ponta le-a spus reprezentanţilor mediului de afaceri că doreşte ca duminică, prin votul la referendum, criza politică să se încheie, iar de luni problemele economice şi financiare să redevină prioritatea principală, iar investitorii să beneficieze de stabilitate şi predictibilitate.

Senatorul Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său, implicaţi într-o reţea de evazionişti, alături de Octavian Grecu „Butoane”. 256 de percheziţii, efectuate în acest caz

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a declanşat, marţi dimineaţă, o amplă acţiune într-un caz de rambursări ilegale de TVA, ca urmare a unor tranzacţii intracomunitare, fiind efectuate 256 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe. Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său, sunt implicaţi în reţeaua de evazionişti, alături de Octavian Grecu, zis Butoane.

Antonescu, despre cursul de schimb: După 30 iulie lucrurile se aşează, dar într-una din variante

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, că s-a întâlnit cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu în prima zi de interimat pentru a înţelege "foarte bine" raportul dintre criza politică şi cursul de schimb şi ce trebuie declarat pentru a influenţa benefic evoluţiile economice.

Nicolăescu răspunde preşedintelui grupului PPE: Sunt îngrozit să iau lecţii de democraţie de la un politician care refuză dialogul

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu spune, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui grupului PPE din PE, Joseph Daul, că el însuşi este "îngrozit" că trebuie să ia "lecţii de democraţie, eventual de liberă exprimare de la un politician european care refuză dialogul".

Antonescu: Ne aşteptam ca Băsescu să predice boicotul. Tema fraudei e jenantă şi dăunătoare

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, luni, că se aştepta ca Traian Băsescu şi PDL să "predice" boicotul referendumului, arătând că încercarea de a ţine acasă susţinătorii lui Băsescu va face ca numărul participanţilor la referendum să consituie "enigma şi cheia" acestei consultări.

Băsescu: Trebuie făcut tot ce se poate pentru ca referendumul să nu se valideze

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, că "trebuie făcut tot ce se poate" pentru a fi invalidat referendumul de demitere a sa din 29 iulie, astfel încât "lovitura de stat" să nu fie acoperită prin votul popular.

Băsescu: Există riscul de a cere PDL să boicoteze total referendumul. Să nu fie reprezentat în secţiile de votare

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, că "sunt foarte multe elemente care arată decizia USL de a frauda" referendumul şi că "există riscul", dacă în zilele următoare "nu se ameliorează" situaţia, să ceară PDL să nu fie reprezentat în secţiile de votare şi să "boicoteze total" referendumul.

Ponta: Omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit ilegal 150 milioane euro de la ANRP

Actuala conducere a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a descoperit că omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit de la stat o sumă totală de 150 milioane euro pentru terenuri din judeţul Ilfov în cazul cărora a prezentat acte false, susţine premierul Victor Ponta.

Ponta: Începând cu săptămâna viitoare, evoluţia leului se normalizează. Moneda se va întări după votul la referendum

Evoluţia monedei naţionale în raport cu euro se va "normaliza" de săptămâna viitoare, iar leul chiar se va întări după ce criza politică se va încheia prin votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui şi după ce rezultatele Guvernului vor fi certificate de misiunea Fondului Monetar Internaţional, spune premierul Ponta.

CJ Bistriţa-Năsăud şi 20 de primării, majoritatea PDL, primesc 9,3 milioane de lei de la Guvern

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi 20 de primării, majoritatea conduse de edili PDL, vor primi peste 9,3 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, şeful DGFP spunând că multe primării primiseră bani şi de la Guvernul Ungureanu, fiind ulterior obligate să îi restituie.

Curtea Constituţională discută marţi sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului care stabileşte data referendumului

Curtea Constituţională discută, marţi, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 6 iulie prin care a fost stabilită data referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Ungureanu despre campania USL pentru referendum: Este o sumă de neadevăruri, de minciuni ordinare

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că USL face o campanie pentru referendum prin care încearcă să manipuleze "josnic" opinia publică, folosind "o sumă de neadevăruri, de minciuni ordinare".

Boc: Secţiile de vot ar putea fi supravegheate cu camerele video de la bacalaureat

Fostul premier Emil Boc a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că amplasarea camerelor de luat vederi în secţiile de votare este posibilă, deoarece se pot folosi aparatele de la examenul de bacalaureat, însă trebuie să existe "voinţă politică".