Politic

Traian Băsescu şi soţia sa au înnoptat la un hotel din Gura Humorului. Luni au plecat spre Bucureşti

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi soţia sa au înnoptat la un hotel din Gura Humorului, judeţul Suceava, iar, luni dimineaţă, au plecat spre Bucureşti cu o cursă de linie a companiei Tarom.

Financial Times: Extinderea practicilor antidemocratice în sud-estul Europei, o provocare pentru Bruxelles

UE ar trebui să ia măsuri pentru a împiedica multiplicarea practicilor antidemocratice în ţări ca România, Ungaria sau Serbia, susţine cotidianul Financial Times într-un editorial intitulat "Provocarea pentru Europa" şi publicat în ediţia electronică de duminică.

Macovei: Actualizarea listelor trebuie făcută doar acolo unde nu a fost operată până pe 10 iulie

Europarlamentarul PDL Monica Macovei afirmă, pe blog, că înţelege din declaraţiile ministrului Radu Stroe că un număr masiv de autorităţi locale modifică listele electorale, ea precizând că actualizarea listelor trebuie făcută numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe 10 iulie

Năstase scrie pe blog din închisoare: Citesc mult, pregătesc un studiu despre formula optimă de reprezentare la UE

Fostul premier Adrian Năstase scrie, pe blog, că citeşte mult şi pregăteşte un studiu despre formula optimă de reprezentare a României la Uniunea Europeană, el precizând că se consideră "într-un fel de cantonament...".

Vosganian: Tăcerea absolută a lui Băsescu privind anchetele procurorilor, extrem de interesantă

Liderul PNL Varujan Vosganian susţine pe blog că "tăcerea absolută" a lui Traian Băsescu în legătură cu ancheta procurorilor privind eventualele nereguli de la referendum este extrem de interesantă în condiţiile în care preşedintele suspendat a vorbit, în ultima vreme, "despre tot şi despre toate".

Boureanu: Nu cred că Stelian Fuia pleacă din PDL, nu văd ce motiv ar avea

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, duminică, despre plecarea din PDL a fostului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, că nu vede ce motiv ar avea acesta să părăsească partidul.

PDL acuză MAI şi USL de fraudă în legătură cu listele care urmează să fie trimise la CC

Liderul PDL Cristian Boureanu susţine că MAI, cu sprijinul USL, încearcă să falsifice listele cu alegători care urmează să fie trimise la Curtea Constituţioală, el menţionând că PDL face plângeri penale împotriva lui Victor Ponta, Radu Stroe şi Mircea Duşa în acest caz.

Stelian Fuia demisionează din PDL. El vrea să lanseze o ”platformă agrariană” – surse

Deputatul PDL Stelian Fuia a demisionat din partid, urmând să lanseze, cu susţinere din partea unor fermieri, o ''platformă agrariană'', cu care să se prezinte la alegerile parlamentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din apropierea fostului ministru al agriculturii.

Nemeth: FIDESZ s-a delimitat clar de declaraţiile lui Koszegi

Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei Nemeth Zsolt a declarat, sâmbătă, că grupul FIDESZ din Parlamentul de la Budapesta s-a delimitat clar de afirmaţiile parlamentarului Koszegi Zoltan potrivit cărora Ungaria ar putea să îşi revizuiască graniţa cu România peste opt ani.

Boc lui Antonescu: E bine să lăsăm autorităţile statului să spună ce e de făcut în continuare

Fostul premier Emil Boc i-a recomandat preşedintelui interimar, Crin Antonescu, care afirma că sunt şanse mici ca Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni după referendum, să lase autorităţile statului să spună ce este de făcut în continuare.

Boc: Viaţa bate blogul, ar fi bine ca Ponta să îi întrebe pe români cât costă un euro

Fostul premier Emil Boc i-a transmis, sâmbătă, actualului şef al Guvernului, Victor Ponta, care a făcut bilanţul a 100 de zile de guvernare, că "viaţa bate blogul" şi i-a recomandat să îi întrebe pe români cât este cursul leu-euro şi care este preţul la gaze.

Băsescu despre afirmaţia lui Koszegi (FIDESZ): Să răspundă preşedintele interimar, că el nu e ales

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a afirmat, întrebat fiind cum comentează declaraţiile unui parlamentar FIDESZ potrivit cărora în opt ani Ungaria ar putea cere regândirea graniţelor, că el nu va reacţiona şi că "poate să răspundă preşedintele interimar, că el nu e ales, el e acolo".

Kelemen: Autonomia dorită de maghiari nu e împotriva statului român şi la un moment dat se va realiza

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că autonomia Ţinutului Secuiesc nu este împotriva statului român şi a statului unitar, ci este o doleanţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza.

Kelemen: E bine ca politicienii, vizitând secuimea, să vadă că maghiarii nu sunt duşmanii României

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă, referitor la vizita lui Traian Băsescu în Covasna şi Harghita, că orice om politic care vine în secuime e binevenit şi trebuie să vadă că maghiarii "nu sunt duşmanii României", ci oameni care îi respectă pe ceilalţi şi care aşteaptă respect din partea celorlalţi.

PDL acuză Guvernul şi structurile administraţiei locale că pregătesc acţiuni de dezinformare a CC

PDL acuză Guvernul şi structurile administraţiei locale, într-un anunţ remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, că pregătesc acţiuni de dezinformare a Curţii Constituţionale.

Băsescu: Nu ştiu dacă decizia de marţi mă face optimist sau pesimist, viaţa nu e o decizie a CC

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că este optimist de fel, dar nu ştie dacă hotărârea pe care Curtea Constituţională o va lua marţi îl face optimist sau pesimist, precizând că viaţa nu este o decizie a CC şi nu se termină marţi.

Premierul Ponta face, pe blog, un raport al guvernării: 100 de zile de oprit marile jafuri PDL

Premierul Victor Ponta face, pe blog, un "raport preliminar" la 100 de zile de la preluarea guvenării, precizând că cele mai mari realizări sunt "oprirea furtului organizat politic de la Hidroelectrica" şi rezolvarea problemei legată de "reţeaua de crimă organizată de la ANAF".

Cristian Preda: Antonescu reconfirmă dispreţul faţă de orice majoritate care nu îi este favorabilă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog că preşedintele interimar, Crin Antonescu, îşi reconfirmă, respingând ipoteza invalidării referendumului de către CC cu cinci voturi la patru, dispreţul faţă de orice majoritate care nu-i este favorabilă.

Traian Băsescu spune că nu a urmărit declaraţiile lui Crin Antonescu de vineri seară

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a spus, sâmbătă, răspunzând unei întrebări, că nu a urmărit declaraţiile de vineri seară ale preşedintelui interimar Crin Antonescu şi că nu s-a uitat la televizor.

Antonescu, întrebat dacă se teme mai mult de Ungureanu sau de Oprescu: De Departamentul de Stat SUA

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a fost întrebat, vineri, la Realitatea TV, dacă se teme mai mult, la prezidenţiale, de Mihai Răzvan Ungureanu sau de Sorin Oprescu, el răspunzând: "De Departamentul de Stal al SUA".

Antonescu: Băsescu se mândreşte cu prietenia sa cu Viktor Orban. Acest lucru este inacceptabil

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Traian Băsescu se mândreşte public cu prietenia cu Viktor Orban, iar acest lucru este inacceptabil, ţinând cont de gesturile pe care liderul ungar le-a făcut faţă de România.

Antonescu spune că Parchetul a acţionat politic în cazul listelor BEC, intrând în tabăra lui Băsescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, afirmă că Parchetul a acţionat politic şi a intrat în tabăra electorală a lui Traian Băsescu în ziua în care, fără a da explicaţii, "a descins" la BEC şi a luat listele electorale, după ce Curtea Constituţională tocmai se pronunţase.

Antonescu, întrebat dacă Ponta îi mai este încă prieten: Cum încă? Din ce în ce mai mult!

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a comentat, vineri, afirmaţia premierului Victor Ponta privind coabitarea cu Traian Băsescu în contextul revenirii la Cotroceni, el arătând că şeful Guvernului îi este prieten "din ce în ce mai mult" şi că "nu este nicio trădare la mijloc".

Crin Antonescu spune că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla "într-o situaţie foarte convenabilă" pentru cancelarul german.

Băsescu nu se simte bine, nu va reveni la Cotroceni, susţine Crin Antonescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că şansele lui Traian Băsescu de a se întoarce la Cotroceni sunt infime, iar acesta nu va reveni în funcţie, el arătând că decizia Curţii Constituţionale va fi pentru validarea referendumului.

Antonescu, despre decizia CC: Nu se poate invalidare cu 5 la 4. Nimeni nu va accepta aşa ceva. Subiectul acuzaţiilor de fraudă la referendum a apărut în urma vizitei lui Philip Gordon

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată cu şase voturi la trei.

Wall Street Journal: Victor Ponta îndeamnă Curtea Constituţională să ia rapid decizia privind referendumul

Premierul Victor Ponta îndeamnă Curtea Constituţională, într-un interviu acordat Wall Street Journal, să ia rapid o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului, pentru a se depăşi perioada de instabilitate politică care are efecte în plan economic.

Europarlamentarii USL solicită Comisiei Europene o poziţie despre anchetele privind referendumul

Europarlamentarii USL au transmis, vineri, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, solicitându-le o poziţie oficială despre anchetele procurorilor Parchetului General şi ai DNA privind votarea la referendumul din 29 iulie.

Băsescu, la Covasna: Maghiarii au înţeles modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că maghiarii au participat în număr redus la referendum deoarece ei au înţeles "foarte bine modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului" şi că ei "nu pot fi atraşi în jocuri politicianiste".

Falcă îndeamnă ONG-urile să reacţioneze faţă de „agresivitatea” USL împotriva culturii

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), îndeamnă ONG-urile şi oamenii de cultură să reacţioneze faţă de "agresivitatea" USL împotriva culturii, afirmând că USL cedează doar la presiuni, "precum cele internaţionale din ultima vreme".

Cezar Preda: Guvernul va transmite CC mai multe date privind numărul alegătorilor pentru a crea confuzie

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a susţinut, vineri, că Guvernul şi USL se pregătesc să transmită Curţii Constituţionale mai multe date privind numărul alegătorilor, care vor crea confuzie în luarea unei decizii privind referendumul.

PDL: Ponta şi Antonescu să decidă dacă Mona Pivniceru are profilul moral pentru funcţia de ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că, în urma fotografiilor apărute în presă privind-o pe Mona Pivniceru, este responsabilitatea premierului şi a preşedintelui interimar să decidă dacă aceasta are "profilul moral" pentru a ocupa funcţia de ministru al Justiţiei.

PDL prezintă, duminică, bilanţul celor 100 de zile de guvernare a lui Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, că duminică democrat-liberalii vor prezenta bilanţul celor 100 de zile de guvernare a premierului Ponta, iar săptămâna viitoare va fi arătat opiniei publice "almanahul minciunilor" lui Victor Ponta.

Traian Băsescu, în vizită în Covasna şi Harghita. Unde a fost cazat preşedintele suspendat

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a sosit, vineri, în staţiunea Covasna, din judeţul Covasna, fiind cazat la un hotel, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta: Pivniceru nu renunţă la postul de ministru. Nu-mi retrag propunerea de numire a sa la MJ

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Slatina, răspunzând unei întrebări, că Mona Pivniceru i-a spus că nu renunţă la postul de ministru al Justiţiei şi nu îşi retrage demisia din CSM, el precizând că, în aceste condiţii, nu îşi retrage propunerea privind numirea acesteia la MJ.

Ponta spune că nu are nicio contribuţie la deprecierea sau aprecierea cursului leu/euro

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu Jiu, că nu are nicio contribuţie la deprecierea sau aprecierea cursului dintre leu şi euro, el dând asigurări că Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională au luat toate măsurile pentru ca România să îşi păstreze consolidarea fiscală.

Liderul PDL Cluj: E regretabil că Iliescu încearcă să subjuge justiţia, să facă presiuni asupra instituţiilor

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, afirmă că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, "încearcă să subjuge justiţia" şi să facă presiuni asupra instituţiilor statului, atacând "dintr-un exces revoluţionar de zel" acţiunile Parchetului şi ale procurorilor care verifică respectarea Legii electorale.

Ponta, despre imaginile cu Pivniceru: Cum i s-a scos imediat o poză când trebuia să fie în Guvern!

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, de ziarişti, cum comentează imaginile cu Mona Pivniceru urcându-se în maşina lui Andrei Năstase, răspunzând: "Cum i s-a scos imediat un mic dosărel, o poză, taman când trebuia sa fie în Guvernul USL!"

Atanasiu despre audieri: Miza e clară. Să se demonstreze că de fapt românii îl iubesc pe Băsescu

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, susţine că miza audierilor la care a fost chemat este clară şi anume că "trebuie să se demonstreze că de fapt românii îl iubesc pe Traian Băsescu", iar 7,5 milioane au votat împotriva lui fiindcă "nişte nesimţiţi de liberali i-au influenţat cu bani".

Iliescu: Presiune asupra justiţiei? De unde până unde? Este o falsă abordare a lucrurilor

Fostul preşedinte Ion Iliescu declară, legat de sesizarea de către CSM a Inspecţiei Judiciare privind afirmaţiile sale, ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, că este "regretabil" că preşedintele Consiliului lansează "acuze false" în loc să ia în considerare îngrijorarea legitimă a opiniei publice.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da