Politic

Sever Voinescu, purtător de cuvânt în campania lui Traian Băsescu

Parlamentarul PDL Sever Voinescu a fost desemnat, miercuri, purtător de cuvânt al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu, aceasta fiind chiar opţiunea actualului şeful al statului.

Băsescu: Miza dărâmării Guvernului Boc, evitarea referendumului pentru unicameral

Preşedintele Traian Băsescu a delcarat, miercuri, că prin avizul negativ dat de Parlament cererii sale de organizare a referendumului, se vede miza dărmânării Guvernului Boc.

Băsescu, după Colegiul Director PDL: Am venit să îi asigur că voi câştiga

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după ce a participat la şedinţa Colegiului Director PDL, că a venit la întâlnire pentru a-i asigura pe cei din partid că va câştiga alegerile, cu sprijinul lor.

Băsescu: Majoritatea să mergă la tribunal, să se înscrie, şi vorbim după alegerile din 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că partidele care şi-au afirmat majoritatea în Parlament trebuie să se ducă la tribunal pentru a-şi înregistra alianţa, menţionâd că după acest gest ar putea face consultări la Cotroceni, dar nu înainte de alegerile din 2012.

Pambuccian: Regret că nu am avut inspiraţia de a-l propune noi pe Iohannis

Liderul grupului minorităţilor Varujan Pambuccian a declarat că ar fi paradoxal ca grupul pe care îl reprezintă să nu-l susţină pe Klaus Iohannis, arătând că deputaţii pe care îi conduce regretă că nu l-au propus pe primarul Sibiului pentru funcţia de premier, la consultările cu şeful statului.

Parlamentul a adoptat declaraţia de susţinere pentru Iohannis la funcţia de premier

Declaraţia politică a PSD, PNL, UDMR, PC şi Minorităţi prin care se afirmă existenţa unei majorităţi transparente şi sprijinul pentru Klaus Iohannis la conducerea Guvernului a fost adoptată în plenul Parlamentului cu 252 voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă".

Antonescu: Băsescu să recunoască, în al doisprezecelea ceas, majoritatea care îl susţine pe Iohannis

Preşedintele PNL Crin Antonescu a făcut, miercuri, apel la şeful statului ca "în al doisprezecelea ceas" să acţioneze "raţional, pragmatic şi democratic" şi să recunoască majoritatea parlamentară, care îl susţine pe Klaus Johannis ca premier.

Geoană: Gestul de a părăsi plenul, descalificant, PDL s-a dus să îi facă preşedintelui campanie

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că gestul PDL de a părăsi şedinţa în care se dezbate declaraţia politică de susţinere a lui Klaus Iohannis este "descalificant", pentru că democrat-liberalii au plecat la o întâlnire de partid pentru a-i face campanie lui Traian Băsescu.

Băsescu, prezent la şedinţa Colegiului Director al PDL

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri dimineaţă, la şedinţa Colegiului Director al PDL, fiind primit cu aplauze de către democrat-liberali.

Tăriceanu: Cerând referendum la prezidenţiale, Băsescu a făcut o frumoasă şmecherie politică

Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, în plenul reunit, înaintea votului privind scrisoarea pentru referendum, că preşedintele Băsescu a făcut "o frumoasă şmecherie politică" cerând consultare populară cu ocazia prezidenţialelor.

Parlamentarii PDL au plecat din plen înaintea declaraţiei de susţinere a lui Iohannis

Parlamentarii PDL au părăsit, miercuri, plenul şedinţei, în momentul în care era discutată declaraţia politică privind susţinerea de către majoritatea parlamentară a lui Klaus Iohannis ca premier, democrat-liberalii motivând că este vorba despre o mascaradă.

Parlamentul a avizat negativ scrisoarea preşedintelui privind referendumul

Parlamentarii au votat, miercuri, pentru aviz negativ la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind convocarea unui referendum naţional în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale pe tema Parlamentului unicameral şi reducerea numărului parlamentarilor la maximum trei sute.

Parlamentul dezbate scrisoarea pentru referendum şi votează declaraţia politică a Opoziţiei

Parlamentul a început, miercuri, şedinţa în care se dezbate scrisoarea preşedintelui referitoare la organizarea referendumului pentru Parlamentul unicameral şi se votează o declaraţie politică privind susţinerea de către majoritatea parlamentară a lui Klaus Iohannis ca premier.

Becali în PE: Când vorbim de agricultură, vorbim de fiinţe vii, începând cu solul

Eurodeputatul George Becali a spus, în PE, că face parte dintre eurodeputaţii care cred că agricultura este o soluţie şi nu doar o cauză a schimbării climei şi a apreciat că "atunci când vorbim de agricultură, vorbim de fiinţe vii, începând cu solul, continuând cu plantele".

PDL intră în campania prezidenţială cu sloganul „Băsescu pentru România” – surse

Democrat-liberalii au pregătit materialele pentru startul campaniei electorale, pe care este inscripţionat sloganul "Băsescu pentru România", surse din partid declarând, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca un nou slogan oficial să fie scos pe piaţă după primele săptămâni de campanie.

Drăgulescu, Ţiriac, Năstase, Comăneci, printre cei în faţa cărora Băsescu ar spune „Jos pălăria” – VIDEO

Marian Drăgulescu, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci şi cercetătorii de la Măgurele au fost menţionaţi de preşedintele Traian Băsescu, marţi, la emisiunea Happy Hour de la ProTV, ca numărându-se printre persoanele în faţa cărora ar spune "Jos pălăria".

Băsescu: Nu contează numele celui cu care intru în turul doi, câştigătorul sunt eu – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la emisiunea Happy Hour de la ProTV, că nu doreşte să facă pronosticuri privind candidatul cu care ar putea să confrunte în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, spunând că nu contează numele celui care-i va fi adversar, câştigătorul fiind el.

Băsescu: Boala este mai sănătoasă decât Hrebenciuc – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la emisiunea Happy Hour de la ProTv, că numele "Sida" este mai bun decât numele Hrebenciuc, că "sida este mai sănătoasă decât Hrebenciuc" şi că "boala este mai sănătoasă decât Hrebenciuc", întrebat în legătură cu faptul că prietenul fiicei sale este numit Sida.

Becali în plenul PE: Fotbalul nu există în Tratatul de la Lisabona

Eurodeputatul George Becali a atras atenţia, într-un discurs rostit în PE, că Tratatul de la Lisabona nu conţine referiri la fotbal şi la "sport ca atare", el apreciind că "importanţa socială şi educaţională trebuie redefinite şi recunoscute într-un document care să se apropie de forţa Tratatului".

Cum au reuşit cei opt prezidenţiabili să convingă jumătate de Românie să semneze pe listele lor

Însumate, semnăturile de susţinere ale celor opt competitori înscrişi sau în curs de înscriere pentru Cotroceni aproape că egalează cifra electoratului activ - 10 milioane, voturi corect exprimate la alegerile din 2004 -, masa electorală a celor care şi-au păstrat cumpătul şi participă încă la vot, potrivit cotidianului Gândul.

Anastase: Votul din Comisia juridică a fost unul responsabil

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase consideră că deputaţii din Comisia juridică au dat "un vot responsabil", atunci când au decis că preşedinta Camerei nu trebuie suspendată din funcţie pe o perioadă de 30 de zile, cum solicitau PSD şi PNL.

Geoană: Mâine va fi consfinţită noua majoritate

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că în şedinţa plenului reunit de miercuri va fi consfinţită şi confirmată noua majoritate parlamentară care îşi va afirma sprijinul pentru Iohannis la funcţia de premier, transmiţând un mesaj pentru nevoia de instalare a unui Guvern legitim.

CC respinge contestaţiile faţă de candidaturile lui Crin Antonescu şi Ninel Potîrcă

Curtea Constituţională a respins, marţi, contestaţiile faţă de candidaturile lui Crin Antonescu, Ninel Potîrcă, la alegerile pentru preşedintele României, dar şi reclamaţiile lui Cornel Cernoschi şi a lui Sabin Bâlta, nemulţumiţi că nu au fost respinşi în cursa prezidenţială.

Deputaţii jurişti resping suspendarea preşedintelui Camerei Deputaţilor

Deputaţii din Comisia juridică au respins, marţi, cu nouă voturi "pentru", o abţinere şi 14 voturi "împotrivă", cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Geoană: Croitoru să îşi depună mandatul, Băsescu să renunţe la nominalizare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că reprezentanţii PSD, PNL, UDMR şi ai minorităţilor i-au cerut premierului desemnat, Lucian Croitoru, să îşi depună mandatul şi să nu intre într-un joc politic care îl depăşeşte.

Marko: Am reafirmat susţinerea pentru Iohannis

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, după întâlnirea partidelor din opoziţie cu premierul desemnat, că liderii celor trei partide şi liderul grupului minorităţilor l-au ascultat pe Lucian Croitoru şi au încheiat reafirmându-şi sprijinul pentru Klaus Iohannis.

Orban: I-am solicitat lui Croitoru să îşi depună mandatul

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, după consultările dintre premierul desemnat şi partidele din Opoziţie, că reprezetanţii PNL i-au cerut lui Lucian Croitoru să îşi depună mandatul încredinţat de preşedintele Băsescu.

Croitoru: Nu sunt pion al nimănui, sunt mai degrabă o soluţie – VIDEO

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat, marţi, după întâlnirea cu PNL, PSD, PC, UDMR şi Minorităţi, că le-a spus partidelor că nu este un pion al nimănui, aşa cum a fost caracterizat, ci se vede, mai degrabă, ca o soluţie.

CV Tudor şi-a depus candidatura la Preşedinţie

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi-a depus, marţi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, el prezentând la Biroul Electoral Central liste cu circa 350.000 de semnături ale susţinătorilor săi.

Ridzi: PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă

Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a declarat, marţi, că votul din Camera Deputaţilor pe tema ridicării imunităţii sale parlamentare pentru delapidare este "un vot pur politic", arătând că PSD şi PNL au format, în acest sens, "o coaliţie imorală" şi "monstruoasă".

Udrea: Mă aşteptam ca votul să fie împotriva mea, PSD şi PNL au o majoritate solidă

Ministrul interimar Elena Udrea a declarat, marţi, că nu are nicio problemă să se prezinte în faţa Comisiei juridice sau să dea explicaţii instituţiilor abilitate, arătând că se aştepta ca votul plenului să fie împotriva sa deoarece PSD şi PNL formează o majoritate strânsă, solidă.

Raportul Comisiei juridice în cazul Ridzi a fost adoptat

Raportul Comisiei juridice în cazul Ridzi a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 156 de voturi "pentru", cinci "împotrivă", trei voturi fiind anulate, potrivit anunţului oficial din plen. Înainte de anunţul oficial, la finalul numărătorii, se anunţase că s-au înregistrat două voturi "împotrivă".

Croitoru va folosi la maxim întreaga perioadă de 10 zile pentru formarea Guvernului

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat, marţi, că intenţionează să folosească întreaga perioadă de zece zile în care are posibilitatea, conform Constituţiei, să formeze viitorul Cabinet, pe baza negocierilor cu partidele parlamentare.

Antonescu ia în calcul un guvern PSD-PNL condus de Iohannis

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu intenţionează să-l folosească în scopuri electorale pe Iohannis, susţinând că acesta ar putea conduce după prezidenţiale un Guvern politic negociat între forţele de stânga şi de dreapta, pe modelul marii coaliţii din Germania.

Croitoru a propus unor economişti să ocupe un post în viitorul Guvern

Premierul desemnat Lucian Croitoru a anunţat că a discutat cu mai mulţi economişti, precum Valentin Lazea, Lucian Albu, Gheorghe Oprescu, Laurian Lungu, Aurel Dochia, despre posibilitatea de a ocupa un post în viitorul Guvern, precizând că o parte dintre aceştia nu au declinat oferta.

Anastase a avertizat-o pe Udrea că îi taie microfonul

Ministrul Turismului Elena Udrea a declarat, marţi în plenul Camerei, înaintea votului, că nu îşi reproşează nimic şi că nu este în cazul lui Adrian Năstase, ea fiind întreruptă de preşedinta Camerei, Roberta Anastase, care a atenţionat-o că îi taie microfonul deoarece a depăşit timpul alocat.

Victimele accidentului de la Rupea, membrii ai PDL Bistriţa-Năsăud

Toate cele şapte persoane implicate în accidentul rutier produs, marţi dimineaţă, în localitatea braşoveană Rupea sunt membre ale PDL Bistriţa-Năsăud şi se întorceau de la Bucureşti, unde au susţinut concursuri pentru posturi în instituţii deconcentrate, cinci dintre ele pierzându-şi viaţa.

UMDR nu a avut nicio înţelegere cu PDL înainte de moţiune

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a negat, marţi, că ar fi existat vreo înţelegere între Uniune şi PDL înainte de votul pentru moţiunea de cenzură şi a respins afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu că UDMR ar fi "păcălit" PDL votând moţiunea.

Raportul Comisiei Udrea, adoptat de plenul Camerei

Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de hotărâre privind Raportul comisiei de anchetare a activităţii ministrului Turismului, Elena Udrea, cu majoritate de voruri, documentul urmând să fie transmis Comisiei Juridice pentru un raport privind cererea de umărire penală a ministrului PDL.

Geoană îşi depune, miercuri, candidatura la BEC

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, îşi va depune, miercuri, la Biroul Electoral Central, candidatura la alegerile pentru preşedinţie, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Victor Ponta.