Politic

Tăriceanu i-a dat în judecată pe Emil Boc şi Iulian Iancu

Preşedintele PNL a anunţat, miercuri, că i-a acţionat în judecată pe premierul Emil Boc şi pe social-democratul Iulian Iancu, pentru afirmaţiile lansate în cazul Sterling, cerând daune în valoare de 100.000 de lei fiecăruia.

Congresul PNL, în 20-21 martie

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că liberalii se vor reuni în congres, în 20 şi 21 martie, la Palatul Parlamentului, Bogdan Olteanu menţionând că congresul are pe ordinea de zi modificarea statutului şi alegerea noii conduceri a partidului.

Conducerea PSD l-a schimbat pe Eugen Nicolicea de la şefia organizaţiei Mehedinţi

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Mehedinţi, a declarat, miercuri, senatorul PSD de Mehedinţi Petre Daea.

Ioan Oltean, victima unei farse

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a ţinut să-i facă, miercuri, o farsă preşedintelui de şedinţă, Ioan Oltean, la dezbaterea bugetului de stat pe 2009, propunând votului plenului numărul acestuia de telefon, sub formă de amendament.

Diaconescu se va întâlni cu Frattini

Ministrul de Exteterne Cristian Diaconescu va avea, luni, o întrevedere cu Franco Frattini pe tema relaţiilor bilaterale, discuţia urmând să se exeze atât pe mediul de afaceri cât şi pe situaţia românilor din Peninsulă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

Boc nuanţează angajamentul de loialitate impus angajaţilor Corpului de Control

Premierul Boc a nuanţat conţinutul angajamentului de loialitate care trebuie semnat de angajaţii Corpului de Control pentru păstrarea postului, introducând ca primă obligaţie respectarea Constituţiei şi impunând salariaţilor să informeze rapid şi dacă se află într-un eventual conflict de interese.

Parlamentul a votat titlul, 26 de articole şi 14 anexe din bugetul de stat

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în prima zi a dezbaterilor, titlul, 26 de articole şi 14 anexe ale legii bugetului de stat pe anul 2009, printre bugetele votate fiind cele ale Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, SGG şi Cancelariei Premierului.

Miron Cozma vrea să candideze la Preşedinţie

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a declarat, marţi, la Lupeni, că va candida la Preşedinţia României fie că îi va fi aprobată candidatura, fie că nu.

Olteanu: Tăriceanu şi Antonescu, la acelaşi nivel pentru prezidenţiale

Bogdan Olteanu a scris, marţi, pe blogul său, că, din cercetările sociologice apărute până acum, reiese că, în ceea ce priveşte potenţialii candidaţi liberali pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu se află cam la acelaşi nivel.

Parlamentarii s-au contrazis, aproape o oră, pe chestiuni legate de procedură

Dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2009 au fost, marţi, întârziate aproape o oră, senatorii şi deputaţii contrazicându-se pe chestiuni legate de procedură şi de cvorumul necesar dezbaterii pe articole.

Parlamentul va avea termen 15 mai la adoptarea codurilor

Participanţii la discuţia de la Palatul Cotroceni pe tema situaţiei din justiţie au discutat posibilitatea ca Parlamentul să aibă termen data de 15 mai pentru aprobarea celor patru coduri, în caz contrar, Guvernul urmând să îşi asume răspunderea pentru adoptarea acestora, au declarat surse politice.

Pogea: Aprecierile lui Tăriceanu privind bugetul sunt nefondate

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat, marţi, în Parlament, comentând criticile fostului premier Călin Popescu Tăriceanu privind proiectul bugetului pe 2009, că aprecierile acestuia sunt nefondate, jignitoare şi populiste.

Boc: PNL, deranjat că bugetul nu mai favorizează clienţii politici şi bugetarii de lux

Premierul Boc i-a răspuns fostului prim-ministru Tăriceanu la acuzaţiile privind bugetul pe 2009, arătând că PNL este deranjat că bugetul nu mai favorizează clienţii politici şi bugetarii "de lux", dar şi pentru că Guvernul va desecretiza toate contractele de exploatare a resurselor naturale.

Băsescu doreşte realizarea graficului acţiunilor pentru ridicarea monitorizării pe justiţie

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, celor prezenţi la întâlnirea de la Cotroceni, pe tema justiţiei, că obiectivul final al discuţiilor este realizarea unui grafic al acţiunilor care trebuie întreprinse, pentru ca monitorizarea justiţiei din România de către CE să fie ridicată.

Tăriceanu: Bugetul de stat pe 2009 e catastrofal

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la dezbaterile generale ale bugetului de stat, că România are cea mai mică datorie de stat şi i-a transmis premierului Boc că nu se moare din deficit bugetar şi, fiiind în ceasul al 12-lea, Guvernul poate corecta proiectul de buget.

Boc acuză risipa şi nepăsarea fostului Guvern

Premierul Emil Boc a acuzat "risipa şi nepăsarea" fostei guvernări în gestionarea fondurilor publice, arătând că volumul ridicat al cheltuielilor bugetare ale fostului Guvern a ridicat deficitul bugetar în 2008 la 5,3% din PIB.

CE: România este un beneficiar net al bugetului UE

România este un beneficar net al bugetului UE, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Cristina Arigho, purtător de cuvânt al CE pe probleme de programare financiară şi buget.

Băsescu a invitat marţi la Cotroceni conducerile instituţiilor din justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a invitat, marţi, la Palatul Cotroceni, conducerile instituţiilor din justiţie, pentru a discuta pe tema Raportului pe justiţie al Comisiei Europene, dat publicităţii săptămâna trecută, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Şereş: Înlocuirea Lilianei Mincă de la Loterie e un gest politic

PC consideră că înlocuirea Lilianei Mincă de la conducerea Loteriei Române este un gest politic, care ţine de algoritmul politic şi nu are legătură cu competenţa profesională a acesteia, a declarat, marţi, secretarul general al PC, Codruţ Şereş.

Ordonanţa care modifică legea petrolului, retrimisă de deputaţi la comisia de industrii

Deputaţii au decis, marţi, să retrimită la comisia de industrii a Camerei Ordonanţa de urgenţă 101/2007 care modificã legea petrolului şi legea minelor, preşedintele comisiei de industrii, Iulian Iancu (PSD) solicitând Guvernului să schimbe prevederile privind redevenţele.

Daciana Sârbu şi Corina Creţu îi scriu lui Berlusconi

Deputatele europene Daciana Sârbu şi Corina Creţu au trimis, marţi, o scrisoare deschisă premierului italian Silvio Berlusconi şi ministrului de interne Roberto Maroni, prin care protestează faţă de noul val de acuzaţii discriminatorii din partea unor politicieni italieni la adresa românilor.

Tăriceanu: Obiectivul PNL – dislocarea lui Băsescu din funcţia de preşedinte

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni seară, la TVR1, că obiectivul liberalilor pentru 2009 îl reprezintă alegerile din acest an, dar mai ales "dislocarea" lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, el apreciind că prezenţa acestuia în fruntea ţării este "aproape malefică".

Geoană îi va solicita lui Băsescu rezolvarea numirii lui Teodoroiu ca secretar de stat la MJ – surse

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, luni, în Biroul Permanent Naţional, că îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu să medieze problema creată de tergiversarea numirii Maiei Teodoroiu ca secretar de stat în Ministerul Justiţiei, conform unor surse din PSD.

Gabriel Oprea, votat ca membru al Comisiei de apărare din Camera Depurtaţilor

Deputatul Gabriel Oprea, care a demisionat din PSD, va face parte din Comisia pentru apărare şi ordine publică a Camerei Deputaţilor, au decis, luni, în unanimitate, deputaţii.

Geoană: PSD nu e perfect fericit cu acest proiect de buget, dar îl va vota

Preşedintele PSD a declarat, luni, că bugetul, în linii mari, este încheiat, că PSD nu este "perfect fericit" cu acest proiect de buget, dar că "ăştia au fost banii, pe ăştia i-au împărţit" şi că problema cea mai serioasă constă în răspunsul României la criza economică.

Boc: Promisiunile din campanie vor fi respectate atât cât economia va permite

Toate promisiunile asumate în timpul campaniei electorale vor fi respectate atât cât economia va permite, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Flutur: Coaliţia se va întâlni cu guvernatorul BNR pe tema programului anti-criză

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, la finalul şedinţei BPCC, că în coaliţie s-a propus stabilirea unei întâlniri cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema programului anticriză, pentru a se stabili paşii pentru asigurarea stabilităţii economice a României.

Peste 7.000 de amendamente la proiectul bugetului pe 2009

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, la finalul şedinţei BPCC a coaliţiei, că marţi, la ora 14.00, proiectul bugetului de stat pe 2009 va intra în dezbaterea plenului Parlamentului şi speră ca cel târziu joi la prânz să fie adoptat, fiind depuse peste 7.000 de amendamente.

Marko: Acuzaţia de „profitori de voturi” contrazice dorinţa lui Băsescu de a vedea UDMR în coaliţie

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia Uniunea este un "profitor de voturi" vin în contradicţie cu afirmaţiile şefului statului, care spunea , în decembrie anul trecut, că doreşte ca Uniunea să facă parte din coaliţia de guvernare.

Tăriceanu: Boc e paralel cu problemele românilor

Liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat, duminică, pe premierul Emil Boc pentru că a făcut trei zile de campanie electorală la Cluj, acuzându-l că este "paralel cu problemele românilor" şi că a construit un buget care va genera recesiune.

Cluj: Boc a votat pentru continuarea proiectelor de modernizare

Premierul Emil Boc a votat, duminică, la ora 10.00, pentru alegerea unui nou primar care să-i succeadă la Cluj-Napoca, spunând că şi-a exprimat opţiunea "pentru continuarea proiectelor de modernizare a Clujului şi pentru realizarea acestora".

Frunda: Preşedintele e un tipic „domn Ţine-Minte”

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat, sâmbătă, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu îi demonstrează că acesta se află într-o dublă campanie şi că a ţinut minte votul dat de reprezentanţii UDMR împotriva sa la momentul suspendării.

Băsescu: UDMR ar trebui să fie un partener loial

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu autorităţile din Covasna şi Harghita, că i-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuţii despre aceste două judeţe, ci nu un profitor de voturi din cele două zone.

Băsescu: Pe teritoriul naţional nu pot fi create autonomii locale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că poziţia sa este "tranşantă şi fără echivoc" în ce priveşte autonomia teritorială, invocând articolele 1 şi 152 din Constituţie şi precizând că, din acest punct de vedere, pe teritoriul naţional nu pot fi create autonomii locale.

Băsescu: Epurarea etnică s-a făcut în administraţia din Harghita-Covasna

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că nu are "nicio reţinere" în a spune că epurarea etnică s-a produs în administraţiile locale din Harghita şi Covasna.

Băsescu: Trei miniştri vor merge la Odorheiu Secuiesc vineri pentru a discuta cu autorităţile

Preşedintele Traian Băsescu, a anunţat, duminică, după întâlnirea cu autorităţile din Harghita şi Covasna, că vineri, la Odorheiu Secuiesc, vor merge miniştrii Transporturilor, Dezvoltării Regionale şi Turismului, cărora administraţia trebuie să le prezinte proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii.

Primarii maghiari nu vor renunţa la autonomia Ţinutului Secuiesc

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că mesajul său şi al celorlalţi reprezentanţi maghiari ai administraţiilor publice locale şi judeţene din Harghita şi Covasna pentru şeful statului este că nu vor renunţa niciodată la dezideratul privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

Nicolai: România are nevoie de o politică a competenţei pentru a combate găştile

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la congresul pentru alegerea unui nou preşedinte al filialei judeţene a PNL Timiş, că în România este nevoie de o politică a competenţei şi a construcţiei pentru a combate "găştile".

Crin Antonescu: PNL a făcut parte din „sistemul ticăloşit” condus de Băsescu

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că partidul său a făcut parte din "sistemul ticăloşit" condus de şeful statului, Traian Băsescu, pentru că nu a reuşit să "prevină, să rupă şi să dizolve sistemul".

Băsescu s-a întâlnit cu şefii poliţiei din Covasna şi Harghita (Video)

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, sâmbătă dimineaţă, cu şefii inspectoratelor judeţene de poliţie din judeţele Covasna şi Harghita, întâlnirea având loc la vila de protocol din staţiunea Covasna, unde se află şeful statului.