Video Scandalul privind Ţinutul Secuiesc, tranşat prin interzicerea oricărei iniţiative de autonomie. Ciolacu: Terminăm cu acest cretinism

  • Parlamentul ar putea interzice proiectele pentru autonomie sau divizare teritorială a statului.
  • Hotărârea a fost depusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu
  • Ciolacu: Terminăm cu acest cretinism de folosire a conflictului interetnic pe plan politic
7632 afișări

Proiect de Hotărâre fără precedent al Parlamentului. Acesta propune interzicerea dezbaterii şi adoptarea proiectelor de lege care prevăd divizarea teritoriului României sau autonomiile. Hotărârea a fost prezentată de preşedintele Camerei Deputaţilor în plen şi va fi adoptată de ambele Camere.

„Atât eu, cât şi domnul Cazanciuc, preşedintele Senatului, depunem astăzi două proiecte de hotărâre privind modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin articol unic”, a anunţat Marcel Ciolacu. 

(Legendă: Intervenţia lui Ciolacu este în înregistrare la 1.30.45)

Preşedintele Camerei a precizat că vor fi interzise spre dezbatere şi adoptare proiectele care afectează caracterul indivizibil şi integritatea teritorială a statului român.

„În cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ca primă cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaţilor este cameră decizională nu sunt luate în considerare. Iniţiativele legislative care afectează caracterul naţional, independent, indivizibil şi unitar al Statului Român şi cele care afectează integritatea teritoriului României”, a menţionat liderul Camerei Deputaţilor.

„Cu alte cuvinte, după 30 de ani se termină acest cretinism de folosire a unui conflict interetnic, politic”, a concluzionat liderul interimar al Camerei Deputaţilor. 

În ultimele zile, Parlamentul a respins mai multe proiecte de lege care vizau autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi obligativitatea limbii maghiare în zonele populate preponderent de maghiari. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici