Scrisoarea Guvernului privind asumarea a sosit la Parlament

Scrisoarea Guvernului privind asumarea răspunderii pe cele trei legi a sosit la Parlament, iar luni va avea loc o şedinţă a Birourilor Permanente reunite în care se va stabili calendarul asumării.

118 afișări
Imaginea articolului Scrisoarea Guvernului privind asumarea a sosit la Parlament

Scrisoarea Guvernului privind asumarea a sosit la Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit, joi, potrivit unui comunicat al instituţiei, scrisoarea prin care se anunţă că Guvernul doreşte să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a-şi asuma răspunderea asupra proiectelor de Legi privind Educaţia Naţională, salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Pe de altă parte, luni va avea loc o şedinţă a Birourilor Permanente reunite în care se va stabili calendarul asumării, a declarat Anastase pentru MEDIAFAX.

Anastase a precizat că, în acest moment, a venit din partea premierului scrisoarea privind intenţia de asumarea răspunderii pentru cele trei legi, dar documentele vor veni, probabil, la Parlament, la sfărşitul acestei săptămâni.

"A venit scrisoarea de asumare din partea premierului, am înaintat-o secretarului general al Camerei, am vorbit cu preşedintele Senatului Mircea Geoană şi am stabilit ca luni în Birourile Permanente să luăm în discuţie scrisoarea trimisă şi calendarul asumării răspunderii", a spus Anastase.

Ea a precizat că, din punct de vedere procedural, cele trei proiecte de lege pentru care Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea vor fi distribuite parlamentarilor pentru a formula amendamente până la o dată stabilită de Birourile Permanente.

Amendamentele parlamentarilor vor fi trimise Guvernului, unde, în şedinţa de Guvern, Executivul va decide care din aceste amendamente vor fi acceptate şi înglobate în cele trei proiecte, a mai spus Anastase.

Ea a arătat că, apoi, primul ministru va veni în faţa plenului Parlamentului şi citeşte aceste proiecte de lege în trei sesiuni parlamentare diferite. "Aceste sesiuni pot fi şi în aceeaşi zi", a adăugat preşedintele Camerei.

Potrivit Robertei Anastase, după prezentarea de către premier al celor trei proiecte de lege, nu vor fi dezbateri în plen, iar, dacă în termen de 5 zile nu va fi depusă nicio moţiune de cenzură la adresa Guvernului, aceste proiecte vor merge la promulgare.

"Dacă în termen de 5 zile se depune o moţiune de cenzură, iar, la dezbateri moţiunea pică, legile merg la promulgare, dacă moţiunea nu pică, atunci proiectele nu se consideră adoptate", a adăugat Anastase.

Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri noaptea, că Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public.

În conformitate cu prevederile articolului 114 din Constituţia României, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului113.

Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului 2, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatoriu pentru Guvern.

În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului 3, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici