Simonis, despre Institutul Regional de Oncologie Timișoara: Lucrurile se îndreaptă în direcția bună

Publicat: 23 08. 2025, 09:21

„Institutul Regional de Oncologie Timișoara are finanțare! Am spus-o încă de acum câteva săptămâni iar astăzi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat la Timișoara. Așadar, în ciuda unor declarații bombastice, a unor persoane, inclusiv din administrația locală care nu își doresc ca Timișoara să aibă un institut de oncologie, lucrurile se îndreaptă în direcția bună”, spune Alfred Simonis.

Potrivit acestuia, IROT merge înainte și vom duce lucrările la bun sfârșit pentru că nu s-a schimbat decât linia de finanțare de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate.

Stadiul lucrărilor la Centrul de Mari Arși

Și Centrul de Mari Arși este situație de 80% din lucrări realizate.

„Am vizitat împreună cu ministrul Rogobete șantierul de la Institutul Regional de Oncologie Timisoara, unde constructorul ne-a promis că până la mijlocul toamnei vechea ruină de pe Calea Torontalului va fi pusă la pământ, dar și pe cel de la Spitalul Județean unde se ridică Centrul de Mari Arși. Aici, stadiul lucrărilor este de peste 80%. Constructorul ne-a dat asigurări că până la finalul anului această investiție va fi terminată. Am discutat cu ministrul Sănătății și despre alte proiecte pe care Consiliul Județean Timiș le are în plină desfășurare și mă refer la Centru pentru Tratarea Tinerilor cu Adicții de la Ciacova, Centrul de Recuperare Traumatologie Ortopedie de la Lovrin, Spitalul de Psihiatrie pe care îl relocăm la Moșnița, reabilitarea de la Casa Austria și cea a Spitalului Județean, toate acestea fiind investiții pe care le finanțăm fie din buget propriu, fie pe fonduri europene. Sănătatea este o prioritate pentru noi, iar Timișul are dreptul la asemenea investiții pentru că este județul care contrubuie cel mai mult la bugetul țării, lucru de altfel înțeles de ministrul Rogobete care a susținut proiectele noastre”, mai spune Simonis.

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat vineri că Centrul pentru Mari Arși de la Timișoara va fi finalizat pănă la sfârșitul anului.