Tudose: Voi merge mâine la parada de 1 Decembrie. Voi sta în tribună
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1687/16838518/1-7459145-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpg)
„La 11 mă duc la paradă. Voi sta în tribună alături de toţi invitaţii”, a declarat joi premierul Mihai Tudose.
Întrebat dacă va fi şi Liviu Dragnea în tribună, Tudose a spus: „Eu cred că este în tribună, aşa stiu, a fost invitat”.
Atât preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat că nu vor onora invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa la parada militară de la Arcul de Triumf.
Ulterior, au apărut informaţii că cei doi vor fi prezenţi la paradă, dar vor urmări evenimentele din public, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut când şeful statului a refuzat să le trimită invitaţii din cauza problemelor din instanţă ale celor doi.



