Prima pagină » Politic » Ultimul clopoțel sună pentru banii din PNRR. Traian Băsescu: Cine crede că Pîslaru se duce la Bruxelles și modifică parametrii, e copil

Ultimul clopoțel sună pentru banii din PNRR. Traian Băsescu: Cine crede că Pîslaru se duce la Bruxelles și modifică parametrii, e copil

Traian Băsescu a vorbit despre ce se mai poate salva din banii PNRR, dacă reformele asumate în fața Comisiei Europene nu vor fi îndeplinite în integralitate până pe 31 august. Fostul președinte spune că România nu va pierde toți banii, ci oficialii de la Bruxelles pot taxa doar reformele care nu au fost adoptate, în funcție de procentul lor.
Coralia Frigea
20 aug. 2026, 22:49, Politic

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, spune ce se va întâmpla dacă România nu îndeplinește în totalitate jaloanele din PNRR, ci doar un procent din acestea.

„Cine crede că Pîslaru se duce la Bruxelles și modifică el parametrii acolo din cei conveniți, e copil sau nu știe Tratatul de la Lisabona, tratatul Uniunii Europene. Parametrii, obiectivele acestui program cu România sunt stabiliți în Ecofin, deci nu-i modifica nimeni”, a mai precizat Băsescu, într-o intervenție la B1TV.

Mai e loc de negocieri la Bruxelles? Traian Băsescu explică

Fostul șef de stat spune că România are posibilitatea obținerii unui procent din sumele stabilite cu Uniunea Europeană, chiar dacă nu reușește să îndeplinească toate obiectivele asumate din PNRR.

„Ce se mai poate negocia? Acolo unde nu se îndeplinesc 100% jaloanele, să se constate, mă, a făcut totuși 50%, îi dăm jumătate din suma alocată a acestui jalon. Dar nu altceva, nu. Obiectivul jalonului, nu se poate modifica”, a concluzionat fostul președinte.

Planul Național de Redresare și Reziliență are ca termen-limită finalul lunii august, după ce a fost deja amânat câteva luni, în urma negocierilor de la Bruxelles.

Recomandarea video