Prima pagină » Politic » „Vă răspund mâine”. Nicușor Dan a revenit cu explicația pentru alegerea lui Veștea: „Am avut niște surprize”

„Vă răspund mâine”. Nicușor Dan a revenit cu explicația pentru alegerea lui Veștea: „Am avut niște surprize”

„Nu fac jocuri de partid”. Nicușor Dan explică, de la Bruxelles, de ce l-a ales pe Adrian Veștea premier, după șase săptămâni fără guvern.
Andreea Tobias
19 iun. 2026, 17:42, Politic

Întrebat de ce l-a ales pe Adrian Veștea, președintele a răspuns că nu face jocuri de partid. El a precizat că mandatul său are mai multe componente.

Potrivit lui Nicușor Dan, două dintre acestea sunt esențiale în contextul actual. Este vorba despre menținerea direcției pro-occidentale și evitarea unei căderi economice bruște.

De ce a încercat mai întâi varianta Tomac

Președintele a explicat că a avut inițial o încercare cu Tomac. El a precizat că s-a bazat pe informații repetate, obținute din dialogul cu partidele.

Nicușor Dan a spus că a fost convins, pe baza acestor discuții, că varianta Tomac va trece în Parlament. Președintele a adăugat că a avut totuși parte de surprize.

Cum a ales varianta Veștea

Președintele a precizat că a ales, fără să intre într-un joc de partid, varianta pe care a considerat-o cu cele mai mari șanse de a trece în Parlament. El a explicat că niciunul dintre partidele din România nu a venit cu o variantă de majoritate.

Nicușor Dan a subliniat că au trecut șase săptămâni de la căderea guvernului.

Ce a spus despre criza politică actuală

Întrebat despre vinovăția pentru căderea guvernului, președintele a evitat să dea un răspuns direct. El a spus că fiecare are propria opinie despre acest subiect în spațiul public.

Nicușor Dan a precizat că, timp de șase săptămâni, niciun partid nu a venit la președinție cu o majoritate conturată. El a adăugat că varianta Veștea este cea pe care a considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate.

Ce obiective urmează după formarea guvernului

Președintele a explicat că obiectivul imediat este ieșirea din criza politică actuală. El a precizat că guvernul trebuie să aibă puteri depline pentru a putea funcționa.

Nicușor Dan a menționat și necesitatea închiderii procesului legat de PNRR, alături de alte priorități curente.

Având în vedere că Partidul Național Liberal pare „rupt în două bucățele”, Dan a fost întrebat dacă e de păerere că a făcut o mișcare bună.

„Ați pus o întrebare care ține de analiză și asta este lungă. Adică, dacă vreți, putem să facem o analiză a ce s-a întâmplat în acest an. Rezultatele sunt corecte, România s-a stabilizat, dar dacă ne uităm în detaliu la dinamica internă, poziționarea partidelor unele față de altele, aici analiza este foarte complicată și fiecare dintre noi are o opinie diferită”.

„Este o alegere pe care mi-o asum. O alegere pe care, în baza informațiilor pe care le-am avut, avea cele mai mari șanse să treacă în parlament. Și cu cele două condiții. Să păstreze direcția pro-occidentală și să prevină o cădere economică”.

Citește și

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da