Victor Ponta: PSD este un partid mai timid, ne place că cei de la PRU spun ceea ce gândim noi
Deputatul Victor Ponta a declarat, marţi, la Năsăud, într-o conferinţă de presă, răspunzând la o întrebare, că nu şi-a dat acordul ca PRU să-i folosească imaginea pe pliantele electorale, însă îi ajută pe reprezentanţii acestei formaţiuni.
„Eu nu am fost de acord să mi se folosească imaginea, dar îi ajut, spre deosebire de Cioloş care a fost de acord şi nu-i ajută, eu nu am fost de acord, dar îi ajut pe cei de la PRU. Eu cred că dacă PRU va intra în Parlament o să sprijine guvernul PSD. Ştiţi de ce ajut? Pentru că cei de la PRU, în ultimul timp, au început să spună tot ceea ce gândim şi noi, dar nu avem curajul s-o spunem. Şi noi, PSD-iştii, cam tot aşa gândim despre faptul că mai vrem şi noi să ne conducem singuri ţara, să nu ne mai spună tot timpul cineva de la Bruxelles ce şi cum, dar nu avem curaj să spunem asta. PSD este un partid mai timid şi atunci ne place că cei de la PRU spun ceea ce gândim noi şi nu avem de curaj să spunem”, a spus Victor Ponta.
Acesta a lansat un apel la electorat să „nu se ia după după cele două pliante electorale, nici după pliantul PRU, nici după pliantul PNL.
„Trăim într-o ţară ciudată (…) PRU mă propune pe mine ca premier, eu votez cu PSD. PNL îl propune pe Cioloş, Cioloş l-ar vrea pe Dâncu, Dâncu pe PSD şi tot aşa ne învârtim între noi”, a afirmat Ponta.
Fostul social-democrat Sebastian Ghiţă, actual candidat al PRU, a declarat că partidul susţine un proiect de amnistie penală.
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI: Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a depus plângeri împotriva lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă. Prejudicii de 500.000 de lei de la fiecare
Citeşte şi: Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi la ceremoniile de 1 Decembrie
Citeşte şi: Victor Ponta l-a ironizat pe Klaus Iohannis la Masa Tăcerii din Târgu Jiu. Iată cum s-a filmat fostul premier – VIDEO
Citeşte şi: Reacţii politice la victoria surpriză din SUA. Băsescu: Nu cred că România are motive de îngrijorare; Discursul lui Trump, consistent schimbat/ Ce spun Ion Iliescu şi Victor Ponta