Vlad Gheorghe, consilierul premierului, despre tensiunile din coaliție: Reforma reală a statului nu mai e posibilă / În mod paradoxal, un Guvern minoritar ar putea să se miște mai bine

Publicat: 08 04. 2026, 10:58
Ciprian Ciucu si Vlad Gheorghe (in imagine) sustin o conferinta de presa in fata Primariei Capitalei, marti, 2 decembrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAXFOTO

Vlad Gheorghe spune că atitudinea PSD este „total neproductivă”.

„Genul ăsta de atitudine a și lungit lucrurile nepermis în ceea ce privește răspunsul Guvernului la criza carburanților. Suntem înconjurați de o situație de securitate și economică extrem-extrem de complicată în toată lumea (…). Or în acest timp, să avem și această criză politică suprapusă, pe care noi o trăim deja de mai bine de patru săptămâni, chiar cinci săptămâni, nu poate să fie un lucru bun, nu ne ajută pe nici unul dintre noi faptul că coaliția de guvernare în loc să ia decizii, se ceartă, se ceartă și amână la nesfârșit”, spune el.

Întrebat ce variante vede posibile după potențiala rupere a coaliției, consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan a răspuns: ”Bineînțeles că o eventuală retragere despre care aude toată lumea ar însemna că se deschide calea unui vot PSD pentru o moțiune de cenzură AUR, pe povestea noi, pesediștii, nu mai avem miniștri în Guvern și atunci putem să lăsăm votul liber în Parlament, pentru că nu mai este un Guvern PSD. Sunt multe scenarii, acesta pare a fi cel mai folosit în această perioadă, dar nu ne ajută cu nimic pe nici unul”.

”Nu cred că o reformă adevărată mai este posibilă”

Întrebat dacă reforma statului mai e posibilă în condițiile din prezent, Vlad Gheorghe a răspuns: „Nu cred că o reformă adevărată mai este posibilă, nici în acest context, în contextul actual în care coaliția mai mult nu există decât există și cu certitudine nu se va face nici o reformă reală dacă pică acest Guvern, pentru că următorul Guvern va înțelege că nu trebuie să încerce să facă reforme, pentru că își va pierde postul și puterea de decizie. Prin urmare, acum suntem într-un blocaj în ceea ce privește reformele, dacă suntem sinceri și ne îndreptăm către un blocaj perpetuu, până în 2028, la alegeri”.

Consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan crede că un eventual Guvern minoritar ar putea livra unele măsuri.

„În mod paradoxal, un așa-zis Guvern minoritar ar putea să se miște mai bine și mai eficient pe zona aceasta de reforme, pentru că nu ar mai avea eterna sabie politică deasupra capului și bineînțeles, atenție, vorbim de un Guvern să-i spunem minoritar, dar nu neapărat un Guvern interimar, pentru că Guvernul interimar nu poate face mare lucru, dar un Guvern minoritar, respectiv un Guvern în forma actuală, fără anumiți miniștri ar putea să emită OUG-uri, ceea ce ar însemna că s-ar putea face o reformă administrativă, să avem mai puține primării la următoarele alegeri, să avem mai puțini consilieri locali și județeni la următoarele alegeri, să facem o economie serioasă în ceea ce privește bugetul țării, dar și o economie pe lanțul de decizie, astfel încât să nu ne mai alergăm cetățenii la tot felul de funcționari, de care cetățenii nu au nevoie cu adevărat (…). Deci în mod paradoxal, un Guvern minoritar pentru o perioadă scurtă ar putea să facă cu adevărat niște reforme serioase, care să fim sinceri nu s-au făcut până acum. În același timp, bineînțeles că Parlamentul poate să vizeze acele reforme și să le blocheze pe toate, având o decizie perfect inversă în Parlament pe fiecare OUG sau act legislativ emis de Guvern. Deci dacă o putere politică anti-reformă se încordează cu adevărat în Parlament, va putea să pună piedici în continuare, dar în mod paradoxal, un Guvern minoritar ar avea o apetență mai mare pentru reforme”.