Pe generalul Stănculescu l-au ajuns blestemele Ceauşeştilor: „Ceauşescu a fost de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura. Nu mai putea conduce”

Victor Atanasie Stănculescu, „generalul cu piciorul în ghips”, a fost unul dintre cei mai apropiaţi de cuplul Ceauşescu. După ce le-a organizat fuga de pe clădirea Comitetului Central, sfîrşită cu arestarea lor, a fost şi cel care le-a organizat procesul şi a ordonat împuşcarea lor.

13823 afişări
Imaginea articolului Pe generalul Stănculescu l-au ajuns blestemele Ceauşeştilor: „Ceauşescu a fost de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura. Nu mai putea conduce”

Pe generalul Stănculescu l-au ajuns blestemele Ceauşeştilor: „Ceauşescu a fost de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura. Nu mai putea conduce”

De la brigadier la Bumbeşti-Livezeni, la steaua de general

Stănculescu şi-a început cariera nu ca militar, ci ca posibil viitor activist al partidului, pe Şantierul Naţional al Tineretului de la Bumbeşti-Livezeni, o „pepinieră” unde se „căleau” în muncă viitoarele cadre comuniste. Ajungînd instructor pe şantier, de aici a fost trimis la Şcoala Militară de Ofiţeri din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1949 cu gradul de locotenent, urmînd apoi Academia Militară, unde a fost coleg cu Vasile Milea. A urmat şi universitatea serală de Marxism-leninism, pentru a ”lichida lipsurile” de care dădea dovadă, între care se observaseră „lipsa activităţii practice” şi „delăsarea”, fiind în cele din urmă primit în partidul comunist în 1957, la cinci ani de la depunerea cererii. Ascensiunea sa în aparatul de comandă al armatei a fost, de aici înainte, una prodigioasă, ajungînd în 1968 general, la numai 40 de ani.

În decembrie 1989 era prim-adjunct al ministrului apărării Milea, fostul său coleg de la Academia Militară. Trimis la Timişoara alături de generalul Guşe, pentru a înăbuşi revolta din stradă, s-a implicat activ în reprimarea timişorenilor. Ceauşescu a fost mulţumit de ceea ce a făcut Stănculescu acolo, numindu-l comandant militar unic al Timişoarei, în 20 decembrie. Pentru aceste „fapte de arme” a fost trimis în judecată în 1999, printr-un rechizitoriu întocmit de magistratul militar Dan Voinea, cel pe care Stănculescu îl folosise ca procuror în condamnarea Ceauşeştilor.

Cînd a fost judecat, magistraţii Înaltei Curţi au considerat că nu era obligat să pună în executare ordinul lui Nicolae Ceauşescu, de deschidere a focului împotriva revoluţionarilor la Timişoara, fiind vorba de un ordin „ilegal şi neconstituţional”. După mai multe tergiversări, inclusiv printr-un rescurs introdus de Tănase Joiţa, omul lui Iliescu la Parchetul General în încercarea de a-l salva, în 15 octombrie 2008 Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, pentru că a executat cu  „vădit exces de zel” acţiunea de reprimare a manifestaţiilor de la Timişoara, unde fusese trimis în această misiune de ministrul apărării Vasile Milea, din 17 decembrie 1989. Generalul Stănculescu a fost rechemat de la Timişoara la Bucureşti, unde a venit în noaptea de 21 spre 22 decembrie. În zori s-a dus la comandantul Spitalului Militar, un vechi prieten, unde şi-a pus piciorul în ghips – presimţise cum vor decurge evenimentele.

CITEŞTE ŞI: 21 decembrie 1989, Timişoara. Operaţiunea „Tunetul şi Fulgerul”, planul ascuns al lui Ceauşescu de a supune oraşul răzvrătit | VIDEO

Dar Stămculescu nu a avut puterea să prevadă şi destinul său, în fond tragic. Poate că l-au ajuns blestemele Ceauşeştilor. A fost căsătorit cu Elena, care s-a sinucis în 21 decembrie 2003, la 68 ani, aruncându-se de la etaj, cînd generalul dormea. Era într-o depresie, din cauza procesului în care era implicat soţul ei, pe care-l socotea un erou. A lăsat în urmă o scrisoare celor care-l judecau pentru faptele lui, încheiată astfel: „Simt scârbă, ură şi dezgust. Ajunge. Nu se poate mai mult. Să fiţi blestemaţi”. Soţul ei a făcut cinci ani de detenţie din cei 15 la care a fost condamnat, fiind eliberat înainte de termen din motive medicale.

„Ştiam că zilele lui Ceauşescu sînt numărate, după întîlnirea de la Malta”

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost audiat în septembrie 1994 la Comisia Senatorială pentru ancheta evenimentelor din decembrie 1989, cînd era departe de a bănui ce-i rezevă destinul. Tot în acea perioadă am avut ocazia să-l cunosc, fiind consultant la un documentar realizat de televiziunea BBC, la cinci ani de la revoluţie, chiar la sediul reprezentanţei firmei Balli, al cărui consultant era. Un personaj degajat, zîmbitor, vorbind cu detaşare în faţa jurnaliştilor britanici chiar şi despre nefericita sa participare la coordonarea acţiunilor armatei la Timişoara. cît şi despre ordinul primit şi transmis mai departe, de a se trage în manifestanţi. Ceea ce, însă, mult mai prudent, nu a făcut şi în faţa Comisiei Senatoriale, unde a povestit numai despre ce s-a întîmplat din momentul revenirii sale la Bucureşti.

„Din Timişoara am plecat în noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ora 0, cu un avion militar. Ion Coman a ştiut de plecarea mea, pentru că avusesem o serie de convorbiri cu generalul Milea, spunîndu-i că nu am ce să mai fac la Timişoara şi plec la Bucureşti, iar Milea l-a informat pe Ion Coman. Nu am ştiut că Ceauşescu are de gînd să mă numească ministru al apărării. În Bucureşti am ajuns pe la orele 3, şoferul care m-a dus acasă de la aeroport mi-a povestit despre ce s-a întîmplat. La ora 5,10 am sunat la Spitalul Militar, m-am interesat cine-i medic de gardă. era generalul Niculescu, i-am spus că voi merge la spital pe la ora 6, am ajuns şi mi s-a pus piciorul în ghips. Am făcut acest lucru pentru că Milea insista să vin la CC, mi-a spus şi adjuntantul ce se întîmplă şi n-am vrut să particip la nici un fel de represiune împotriva manifestanţilor.

Ştiam că zilele lui Ceauşescu sînt numărate, după întîlnirea de la Malta dintre Reagan şi Gorbaciov şi după ceea ce se zvonea după întîlnirea între Gorbaciov şi Ceauşescu la Moscova: se zvonea că i s-a cerut să-şi găsească un urmaş. După ce mi-am pus piciorul în ghips, au transmis că trebuie să vin oricum la sediul CC, a venit după mine o Dacie cu trei inşi, m-au adus la sediul CC. Adjuntantul a venit după noi cu maşina, el m-a ajutat să urc şi atunci pe coridor am aflat de sinuciderea generalului  Milea. Era ora 9. Eram ministru datorită morţii lui Milea”.

„Am întors trupele în cazărmi, după tot ce am văzut la Timişoara”

În biroul de comandă al operaţiunilor militare, relatează în continuatre generalul Stănculescu în faţa senatorilor, ”era o hartă în care erau trecute misiunile unităţilor; afluirea către Bucureşti a trupelor din provincie, care pot veni la periferia Bucureştiului pe centură. Am întrebat cum s-a întîmplat cu sinuciderea lui Milea. Mi s-a spus ceea ce se ştie din presă. Cînd am auzit de moartea lui Milea, n-am ştiut că s-a sinucis, sau a fost sinucis. Era pentru că se hotărîse Ceauşescu că Milea dă ordine contra voinţei lui, adică  trupele să fie oprite, să nu mai vină în Bucureşti? Ulterior am făcut cercetări şi se pare că totuşi Milea s-a sinucis. Guşe era în relaţii apropiate cu el.

Curticeanu a venit la mine pentru a mă duce la Ceauşescu. Era afectat şi speriat, pentru că era în relaţii strînse cu Milea. Discuţia cu Ceauşescu am avut-o în acea cameră. Ceauşescu mi-a spus că Milea a trădat, că situaţia e foarte gravă, că duşmanii complotează asupra ţării şi să preiau comanda. Într-un timp a apărut şi ea dintr-un birou, era cu Ion Dincă. Apoi am trecut şi am intrat în camera transmisiunilor. Am vorbit cu maiorul Tufan şi i-am spus să oprească trupele ce vin spre Bucureşti şi cele ce sînt în deplasare să se întoarcă în cazărmi.

Această hotărîre am luat-o după tot ce am văzut la Timişoara, după informaţiile primite aici, şi situaţia existentă la Bucureşti. M-am întors în camera generalilor. Discutam că situaţia începe să fie scăpată de sub control. Au venit ştiri, că trupele pe şoseaua Olteniţei s-au întîlnit cu manifestanţii, că aceştia au luat cu bucurie ştirea că trupele se întorc în cazărmi. Manifestanţi erau deja în piaţă, presau asupra cordoanelor, dar nu li s-a opus rezistenţă prea mare, aşa că în clădire era deja panică, ce facem, pe unde putem ieşi. S-au propus variante, s-a ivit  şi varianta cu elicopterul şi am spus şi eu că este o variantă bună. Eu nu făceam parte din anturajul familiei Ceauşescu. Elena nu mi-a spus niciodată Victore, să vezi de copii mei. N-am fost nici măcar invitat, înnainte de a fi numit ministrul apărării, în Comitetul Central.

Repet: clădirea era foarte bine organizată pentru apărare, era foarte mult armament, inclusiv grenade. Dar datorită panicii, a fost şi Ceauşescu de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura, statul era pierdut, nu mai putea conduce. Am întrebat pe comandantul Rus (comandantul aviaţiei – n.n.) cîte elicoptere poate trimite, dacă pot ateriza pe acoperiş. Rus a cerut confirmarea de la Neagoe. Eu răspundeam şi de flota specială din partea Ministerului Apărării, ştiam regula, era nevoie de confirmarea lui Neagoe. Am urcat la etajul VI pe scări, am intrat în biroul gărzilor patriotice şi mi-am pus pistoletul meu şi al adjutantului într-un sertar”.

„Prezenţa lui Roman nu mi-a plăcut; pe Ion Iliescu îl cunoşteam de cînd era la Ape”

„Cînd am coborît la etajul I, ne-am întîlnit cu manifestanţii. Eu şi adjutantul în civil am trecut prin mulţime, am ieşit pe poarta principală fără probleme. Am stat în piaţă. pînă ce cineva a ieşit şi a vorbit la balcon. Atunci am zis să plec la minister. Am chemat de la un telefon să vină o maşină după mine. A venit un ofiţer şi m-a dus la minister. La Ministerul Apărării, către seară au venit revoluţionarii, Prima dată a venit Montanu, foarte gălăgios, Apoi a venit Petre Roman, dar prezenţa lui nu mi-a plăcut, nu-l cunoşteam. Iliescu a venit ulterior, pe el îl cunoşteam de cînd era la Ape şi am făcut un studiu al barajului de pe Argeş. L-am mai întîlnit şi am stat de vorbă cu el în pauza unui concert. El era invitatul lui Caramitru, care recita la acel spectacol. Eu eram cu soţia.

Atunci, seara, a venit şi l-am văzut şi pe geneneralul Militaru, şi pe Gelu Voican Voiculescu. Ei, cîte 4-5 se retrăgeau în baie, acolo vorbeau, spre a nu fi ascultaţi. Eu stăteam la biroul ministrului, răspundeam la telefon. Prin telefoane veneau acele ştiri, fantasmagorii în care nu credeam. Ştiri despre elicoptere (ştiam că e noapte şi nu pot zbura). Ştiri din astea, ştiinţifico–fantastice îmi dădea şi Ion Caramitru, care era la Televiziune: o suna pe soţia mea, care îmi transmitea mie la minister ce spunea Caramitru.

În noaptea aceea am vorbit cu Ministerul Apărării Maghiar, pe ministrul Karpathy îl cunoşteam de la o întîlnire anterioară. Am vorbit cu el prin translatori ruşi. Deci m-a întrebat dacă avem nevoie de sprijin. A spus că au pregătite sînge şi medicamente. Am spus că deocamdată nu avem nevoie. M-a mai asigurat că în ce priveşte graniţa de vest să fiu liniştit, nu se va întîmpla nimic. În discuţiile ulterioare, oficiale, cu conducerea armatei maghiare la Arad şi Szeged, am reamintit aceste discuţii. Cu ruşii nu am vorbit”.

Mai multe detalii dă generalul despre generalul Militaru şi ceilalţi ”kaghebişti” reactivaţi, despre care Stănculescu nu are păreri prea bune: „Nu ştiu că generalul Militaru în 23 decembrie a vrut să conducă Consiliul Superior Politic al Armatei. Acum aud prima dată de acest lucru. Generalul Vasile Ionel a fost numit ca şef de stat major de către generalul Militaru. Generalul Ionel a făcut academie de ţărani, şi nu Academia Militară la Leningrad. Militaru şi-a readus şi promovat mulţi oameni de încredere de-ai lui. Despre generalul Kostyal se ştia că-i afemeiatic (sic!), că-i cosmopolit, cam asta se vorbea despre el în rîndul generalilor.

Pe 15 februarie la ora 18, generalul Militaru şi-a dat demisia, iar la ora 20 Iliescu m-a chemat să preiau eu Ministerul Apărării. A spus că s-a consultat cu Dan Marţian, Bîrlădeanu, Coposu, Cîmpeanu şi că am fost numit. Am acceptat. După trei zile, cînd am plecat la generalul Militaru după amiază, cu caseta din birou, deci pe la 18-19 februrarie, generalul Militaru mi-a spus că a luat măsuri ca armata să stăpînească toată ţara, că armata trebuie să dea o lovitură de stat şi să preia puterea. Eu am spus că pentru aşa ceva eu nu sînt omul potrivit, aşa ceva eu nu fac”.

„Cabinetul din baie (Iliescu, Brucan, Bârlădeanu) m-a trimis la Tîrgovişte”

În continuare, discuţia la Comisia Gabrielescu se împrăştie. Sînt remarci ale generalului Stănculescu, sau răspunsuri la întrebări care îi sînt puse. Unele etichete sînt pline de miez şi analizează la rece sensul schimbărilor politice din România: „Ştiam că Verdeţ la CC voia să facă un guvern, dar la mine era echipa lui Iliescu, care mi se părea mai organizată şi se părea că sunt pentru schimbare. De Verdeţ, ştiam că vrea să continue aceeaşi politică, cu aceleaşi mijloace. Pe cînd Iliescu făcea aceeaşi politică, cu alte mijloace”.

Cît despre operaţiunile haotice ale armatei la Revoluţie, în cazul Otopeni sau a uciderii colonelului Trosca, generalul Stănculescu le pune în seama celorlalţi şi nu a sa: „La Otopeni era o lipsă totală de colaborare. Chiar eu am intervenit la generalul Militaru, că nu e cazul să fie chemat Trosca. Cînd am auzit tirul, i-am şi spus lui Militaru, vedeţi am avut dreptate, se întîmplă o nenorocire. Mi-a răspuns: ei ce să faci, aşa e în război. Apoi dimineaţa s-a lansat varianta că sînt terorişti cei omorîţi”. În opinia sa, teroriştii „erau provocatori, mici nuclee izolate, restul era dezordine, panică. S-a tras două zile şi asupra casei mele, ofiţerul şi soldaţii trimişi de mine l-au prins pe cel care trăgea, din podul unei case. Era unul îmbrăcat în haine de gărzi patriotice şi a spus că a tras asupra casei, pentru că un căpitan i-a spus că acolo sînt terorişti. A fost predat la televiziune, dar apoi s-a pierdut”.

Cît despre „terorişti arabi”, Stănculescu o dă de-a dreptul pe glumă: „Nu ştiu de arabi, dar ştiu că Ghadaffi a trimis ceva portocale pentru armată”. Stănculescu este la fel de succint în legătură cu procesul Ceauşesştilor, auncînd vina deciziei execuţiei lor asupra „politicienilor”: ”Pe 24 seara, am primit misiunea de la acel misterios cabinet, care se întrunea tot timpul în baie, să organizez plecarea la Tîrgovişte, pentru judecarea cuplului Ceauşescu. Acest misterios cabinet era format din Brucan, Iliescu, Dan Marţian, Bîrlădeanu. Anterior am trimis pe cineva, nu prea ştiu pe cine, cu insulină la Tîrgovişte, după o discuţie cu maiorul Kemenici, care-l păzea pe Ceauşescu şi mi-a spus că Ceauşescu are nevoie de insulină. I-am sugerat o mişcare cu transportorul blindat, pe un perimetru determinat, cu soţii Ceauşescu - pentru siguranţa lor”. Altceva nimic, nici despre proces şi nici despre execuţia Ceauşeştilor.

Personaj controversat al istoriei timpului său, Victor Atanasie Stănculescu rămîne încă o enigmă, un strateg care şi-a construit cu abilitate cariera, a fost animat întodeauna de propriile interese şi de un dezvoltat instinct de conservare. Care însă nu l-a ajutat pînă la capăt, el pierzîndu-se în păienjenişul propriilor acţiuni. În fond, un personaj tragic, în împrejurări tragice, deşi aparenţele au arătat întodeauna un bărbat arătos, sigur pe sine, pe care nu-l poate atinge nimic. În cele din urmă, tocmai puterea care părea că o emană (şi o deţine), legendele care l-au înconjurat cu aura de „factotoum” i-au fost fatale. Pe scurt, propria-i trufie. A murit în 2016, la doisprezece ani de la această depoziţie în faţa Comisiei Gabrielescu. În urma sentinţei prin care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, pentru rolul său în represiunile ordonate armatei la Timişoara, a fost degradat şi a murit ca simplu soldat, moartea sa trecînd aproape neobservată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici