Studiu: Tehnologia digitală poate reduce riscul de declin cognitiv

Publicat: 26 05. 2025, 19:57

Utilizarea tehnologiei digitale poate reduce riscul de declin cognitiv la vârste mijlocii și înaintate, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Human Behavior. Conform cercetării, angajarea activă în activități digitale este asociată cu un risc cu 58% mai mic de apariție a tulburărilor cognitive.

Studiul a fost realizat printr-o analiză sistematică a 57 de cercetări anterioare, cu scopul de a evalua dacă interacțiunea cu tehnologia are un efect pozitiv sau negativ asupra cogniției în rândul adulților care au fost expuși pe termen lung la dispozitive digitale precum telefoane inteligente, tablete și computere.

În total, au fost incluși peste 411.000 de participanți, cu o vârstă medie de 69 de ani.

Rezultatele au arătat că, departe de a deteriora funcțiile cerebrale, tehnologia ar putea contribui la menținerea acestora, susțin autorii studiului Jared Benge, neuropsiholog clinic la Dell Medical School (Universitatea Texas din Austin), și Michael Scullin, profesor asociat de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Baylor.

Sursa: Pixabay

„Nu am identificat dovezi convingătoare în studiile pe termen lung sau în analiza generală care să susțină ideea unei degradări cognitive generalizate sau a ceea ce se numește uneori „demență digitală”, ca urmare a utilizării obișnuite a tehnologiei”, au subliniat cercetătorii.

Printre explicațiile posibile oferite de studiu se numără faptul că utilizarea constantă a tehnologiei și adaptarea la noile aplicații și dispozitive reprezintă o formă de stimulare mentală, benefică pentru sănătatea cognitivă.

De asemenea, tehnologia poate facilita interacțiunile sociale, un aspect recunoscut ca favorizând o minte mai ageră la persoanele în vârstă.

Într-un comunicat emis de Universitatea Baylor, profesorul Scullin i-a îndemnat pe membrii familiilor să-i sprijine pe cei în vârstă în procesul de apropiere de tehnologie: „Dacă aveți un părinte sau bunic care evită complet tehnologia, poate ar fi momentul să reconsiderați.

Ar putea învăța să folosească aplicații simple de fotografii, mesagerie sau calendar pe telefon sau tabletă.”