ANOSR: Viitorul guvern să renunțe la măsurile care afectează fondul de burse studențești, transportul studenților
„ANOSR critică absența din cadrul liniilor directoare ale programului de guvernare a unor priorități clare în domeniul educației și solicită însușirea propunerilor formulate de studenți ca obiective concrete pentru remedierea efectelor negative produse de măsurile adoptate în învățământul superior românesc”, transmite, vineri, organizația studențească în cadrul unui comunicat.
În contextul desemnării lui Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru, dar și al discuțiilor pentru formarea unui nou Guvern, ANOSR a formulat un set de propuneri pentru Programul de Guvernare.
Potrivit Alianței, patru domenii sunt prioritare și „nu pot lipsi din măsurile asumate de următorul guvern pentru studenți și tineri”. Este vorba despre fondul de burse și protecție socială, transportul studenților, dar și Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice, cât și combaterea abuzurilor la care sunt expuși tinerii pe piața muncii.
Fondul de burse și protecție socială
În ceea ce privește fondul de burse și protecție socială ANOSR propune majorarea de la 10% la 17,5% a procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard pe baza căruia se stabilește fondul de burse și protecție socială, astfel încât valoarea acestuia să fie cel puțin echivalentă cu cea asigurată anterior aplicării art. XXII din O.U.G. nr. 156/2024 și art. LX din Legea nr. 141/2025.
Majorarea procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard este rezultatul compensării diferenței dintre costul standard raportat la salariul minim brut și costul standard raportat la salariul minim net, valoare pe care o indexăm cu rata anuală a inflației aferentă lunii decembrie 2025 (9,69% conform INS).
Studenții mai propun abrogarea măsurilor privind înghețarea costului standard utilizat pentru calcularea fondului de burse și protecție socială și raportarea acestuia, pentru anul universitar 2026-2027, la salariul minim net din luna iunie 2026.
De asemenea, fondul de burse și protecție socială ar trebui să fie constituit luându-se în calcul perioada unui an calendaristic (12 luni) și reintroducerea eligibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă în vederea acordării burselor din fonduri de la bugetul de stat.
Studenții mai cer și asigurarea unui învățământ echitabil, accesibil și incluziv în mediul universitar care să garanteze beneficiarilor direcți ai actului educațional accesul la mecanisme de sprijin adecvate și adaptate nevoilor specifice ale acestora, astfel încât măsurile sociale și prevenirea abandonului universitar să devină priorități-cheie pe agenda de dezvoltare, inclusiv prin consolidarea funcționalității PNRAU.
Transport feroviar mai accesibil pentru studenți
În ceea ce privește transportul studenților, ANOSR solicită abrogarea măsurilor adoptate prin art. XXXV din Legea nr. 141/2025, care prevăd limitarea aplicării reducerii de 90% pentru studenți la transportul feroviar.
În ceea ce privește incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice, Alianța solicită reglementarea incompatibilității dintre funcțiile de conducere din instituțiile de învățământ superior și funcțiile politice, astfel încât persoanele care ocupă funcții precum rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director general adjunct administrativ, director CSUD sau director de școală doctorală să nu poată exercita simultan un mandat de deputat ori senator și să nu poată deține o funcție de conducere într-un partid politic.
ANOSR mai cere ca Guvernul să se concentreze pe combaterea abuzurilor la care expuși tinerii pe piața muncii, în special în ceea ce privește remunerația inechitabilă și formele de exploatare profesională, precum și dezvoltarea unor politici dedicate sprijinirii tinerilor antreprenori, inclusiv prin acces la programe de finanțare europeană.
„ANOSR solicită viitorilor membri ai Executivului asumarea unor măsuri concrete, însoțite de termene clare de implementare integrate explicit în noul program de guvernare. Sistemul educațional românesc trebuie să beneficieze de acțiuni corective și de măsuri de redresare, cu atât mai mult în contextul în care măsurile de austeritate introduse prin Legea nr. 141/2025 îngreunează semnificativ menținerea studenților în sistemul de învățământ superior și diminuează oportunitățile de dezvoltare profesională ale tinerilor”, transmite ANOSR.
Alianța cere ca propunerile să fie „tratate cu responsabilitate și asumare politică”, subliniind că este nevoie ca ele să se regăsească în viitoarele direcții de acțiune ale Guvernului.
Vineri, premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că va depune, sâmbătă, Programul de guvernare și Lista de miniștri în Parlament. Luni și marți vor avea loc audierile miniștrilor în Comisiile de specialitate.