Video Atacuri, deocamdată inexplicabile, în Constanţa: Autobuze au fost lovite cu pietre şi ouă. Un călător a fost rănit

Un autobuz din Constanţa a fost atacat cu pietre de un grup de indivizi, o piatră spărgând geamul din spate şi nimerindu-l în plin pe unul dintre călători. Un grup de tineri a aruncat, într-un alt autobuz, cu ouă. Imaginile au fost înregistrate de camerele de supraveghere din autobuz.

1519 afișări

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au declarat, vineri, că un autobuz al RATC a fost atacat cu pietre, joi seară, de un grup de indivizi, iar o piatră a spart geamul din spate al mijlocului de transport în comun şi l-a nimerit în plin pe unul dintre călătorii care aştepta să coboare în staţie.

Incidentul a avut loc în cartierul Palazu Mare din oraşul Constanţa, secvenţele fiind înregistrate de cele opt camere de supraveghere din autobuz.

Pe imaginile surprinse se vede un grup de şase tineri aflaţi pe trotuar, iar în momentul în care şoferul încetineşte pentru a opri în staţie, unul dintre aceştia aruncă o piatră spre mijlocul de transport în comun. Piatra nimereşte geamul din spate şi îl loveşte în plin pe unul dintre călători. Şoferul opreşte imediat, moment în care grupul de tineri începe să fugă.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa spun că acesta nu este singurul incident în care este implicat un autobuz. Tot joi seară, un grup de tineri a aruncat cu ouă într-un alt autobuz care circula pe unul dintre bulevardele principale din Constanţa.

„În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Partea vătămată şi-a rezervat dreptul de a depune plângere în perioada legală, de 90 de zile”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici