Bărbat din Ilfov, cercetat pentru peste 40 de înşelăciuni, cu prejudiciu de aproximativ 170.000 de euro

  • Un bărbat de 42 de ani, din Ilfov, este cercetat pentru peste 40 de înşelăciuni, cu prejudiciu de peste 170.000 de euro.
  • Bărbatul „juca” rolul unui om cu situaţie financiară şi socială apreciabile, câştigând încrederea femeilor în special pe Tinder.
  • Apoi, acestea îi dădeau sume importante de bani.
583 afișări

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, cercetează un bărbat de 42 de ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune (42 de acte materiale), în urma sesizărilor formulate de două femei.

„În fapt, în perioada septembrie 2019 - 5 mai 2020, bărbatul bănuit ar fi indus în eroare 15 persoane vătămate, respectiv 13 femei şi 2 bărbaţi, prin anumite manopere dolosive, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase patrimoniale injuste. Femeile, cu vârste între 36 şi 45 de ani, ar fi fost abordate prin intermediul unor reţele de socializare, dar şi în mod direct, bărbatul câştigându-le încrederea şi simpatia, prin prezentarea unei situaţii financiare şi sociale apreciabile, reuşind, astfel, să le determine să îi ofere sume importante de bani şi bunuri de valoare”, spun reprezentanţtii Poliţiei Ilfov.

Prejudiciul este estimat la aproximativ 170.000 de euro.

În cadrul cercetărilor, poliţiştii de ordine publică l-au depistat pe bărbat într-un imobil din oraşul Sinaia, în timp ce acesta se afla cu una dintre victime.

Modul de operare este unul extrem de simplu şi cel puţin teoretic ar fi putut da de bănuit. Bărbatul racola femeile fie în mod direct, fie pe Tinder, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă. Cele care i-au oferit bani individului sunt femei cu situaţie financiară şi de carieră, dar care au avut o viaţă amoroasă complicată, majoritatea fiind divorţate. Bărbatul le spunea că le va oferi viaţa perfectă şi că vor avea copii. Ulterior, când le câştiga încrederea, le cerea bani pentru diferite motive: fie le spunea că mama este internată în spital şi are nevoie de bani cash, fie că mama a decedat, fie că trebuie să îi cumpere apartament fiicei. În acest fel, unele femei i-au oferit sume de peste 60.000 de euro.

Oamenii legii nu au reuşit să recupereze foarte mulţi bani de la bărbat, deoarece el nu strângea banii, ci îi cheltuia cu următoarele victime, în locaţii exclusiviste.

Bărbatul a fost încarcerat în penitenciar, întrucât, anterior săvârşirii acestor fapte, instanţele din judeţul Constanţa au emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii şi un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni de înşelăciune.

Investigaţiile s-au desfăşurat în judeţele Constanţa, Ilfov, Braşov, Prahova, Dolj, Teleorman, Călăraşi, Botoşani, Vrancea, Maramureş şi Bucureşti.

Poliţiştii au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, o percheziţie informatică, iar la data de 1 iulie 2020 au efectuat 4 percheziţii domiciliare (în Constanţa şi Braşov), în cauză fiind descoperiţi şi indisponibilizaţi 10.000 de lei, telefoane mobile, laptopuri şi un autoturism. De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii, până la concurenţa a 40.000 de euro şi 10.000 de lei.

La finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a sesizat instanţa competentă, prin rechizitoriu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici