Bărbatul bănuit că a împuşcat un tânăr după o şicanare în trafic la Craiova, prins la Nădlac. Suspectul a fost arestat
This browser does not support the video element.
UPDATE: Bărbatul bănuit că a împuşcat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Craiova, un tânăr de 25 de ani, după o şicanare în trafic, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Măsura arestării preventive pentru o perioada de 30 de zile a fost dispusă duminică de Tribunalul Dolj.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, imediat după producerea incidentului a fost solicitat consemnul la frontieră.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din localitatea Breasta, bănuit că a împuşcat un tânăr de 25 de ani în antebraţul stâng după o şicanare în trafic, a fost identificat şi reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
”La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj s-a constituit o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care au preluat bărbatul şi l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale”, arată sursa citată.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost rănit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Craiova, după ce asupra maşinii în care era au fost trase focuri de armă dintr-o altă maşină. Cele două vehicule s-au şicanat în trafic, iar agresorul era căutat. Poliţiştii doljeni au făcut sâmbătă o percheziţie domiciliară acestuia, în localitatea Breasta, iar anchetatorii au pus sub acuzare suspectul pentru tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Citeşte şi: Cetăţean britanic urmărit pentru trafic de minori, prins într-o localitate din judeţul Arad
Citeşte şi: Protest în Bucureşti faţă de Codul Administrativ: „În acest fel limba maghiară devine oficială” | FOTO
Citeşte şi: DEZASTRU în Alba, după o ploaie torenţială. O maşină, aproape acoperită de ape/ Judeţul se află în continuare sub avertizare cod galben de furtuni | FOTO
Citeşte şi: Mesajul primarului din Alba Iulia, după noua gafă a premierului: Doamna merită o pauză. Mare
