Comisia Europeană acordă fonduri de 600 de milioane de euro pentru proiecte în Energie
Potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România, banii vor fi folosiți pentru proiecte transfrontaliere de infrastructură energetică.
Sursa citată afirmă că este important ca UE să-și sporească interconectivitatea, trecând la un sistem energetic decarbonizat și rezilient, care să fie bazat pe autohtonă, curată, abundentă și la prețuri accesibile, dar și accelerarea electrificării.
Obiectivele sunt parte a pachetului privind rețelele europene, care propune modernizarea infrastructurii energetice, pentru reducerea facurilor și sporirea independenței energetice, dar și Accelerate EU, setul de instrumente al Comisiei menit să ofere ajutor imediat gospodăriilor și industriilor europene, în special celor mai vulnerabile, afectate de creșterea prețului la Energie pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Cererea de propuneri de proiect este deschisă până în 30 septembrie 2026 proiectelor de interes comun (PIC), dar și proiectelor de interes reciproc (PIR), care figurează pe lista Uniunii.
Acesta este prima cerere de propuneri în cadrul celei de-a doua liste PIC și PIR de proiecte în infrastructura energetică, în temeiul Regulamentului privind rețelele transeuropene de energie.