Cu 143% mai mult lemn fără acte față de 2025. Un senator le cere cetățenilor să semnaleze neregulile din păduri
Datele prezentate marți de senatorul PNL Glad Varga arată că inspectorii forestieri au identificat în primul semestru din 2026 peste 6.800 de metri cubi de lemn valorificat fără documente legale. În aceeași perioadă din 2025, cifra era de aproximativ 2.800 de metri cubi.
Senatorul atrage atenția că aceste cifre ridică semne de întrebare cu privire la cantitatea de lemn care ar putea fi exploatată fără ca autoritățile să descopere neregulile.
„Oare cât lemn dispare din pădurile României fără să fie descoperit?”, întreabă Glad Varga într-o postare pe rețelele sociale.
Prejudicii de 3,85 milioane de lei în doar șase luni
Prejudiciile constatate au crescut de la 1,34 milioane de lei la 3,85 milioane de lei, deși numărul controalelor a fost cu aproximativ 10% mai mare.
Cifrele au fost prezentate luni și de ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, care a precizat că verificările au fost orientate mai atent către cazurile suspecte de tăieri ilegale.
Neregulile din păduri, semnalate chiar de cetățeni
Glad Varga îi invită pe cetățeni să semnaleze eventualele nereguli observate și să își exprime opinia despre activitatea autorităților.
„Vă întreb: ați observat tăieri sau transporturi suspecte de lemn în zona voastră? Credeți că autoritățile își fac treaba?”, le-a transmis senatorul cetățenilor.
„Scrieți-mi în comentarii și spuneți din ce județ sunteți. Vreau să cunosc situația din teren, nu doar din statistici”, a mai scris parlamentarul, adresându-se celor care îi urmăresc pagina de Facebook.
„Legile nu protejează pădurile dacă nu sunt aplicate!”, a avertizat președintele Comisiei pentru mediu din Senat, amintind de modificările legislative din luna decembrie, care permit sancționarea penală a transporturilor ilegale repetate, atunci când volumul cumulat depășește 5 m³.
Aceeași lege a introdus și reguli privind organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere din Romsilva și ocoalele silvice, limitarea mandatelor și evaluarea anuală a celor care ocupă aceste funcții.
Cum pot fi sesizate neregulile din păduri
Garda Forestieră Națională a lansat o platformă digitală prin care cetățenii pot transmite sesizări privind posibile tăieri ilegale sau alte nereguli și pot urmări modul în care acestea sunt soluționate.
Persoanele care depun sesizări pot solicita să participe la controalele efectuate de inspectorii forestieri, pentru a le indica exact locurile în care au observat neregulile.
Platforma permite verificarea stadiului petițiilor și oferă informații despre controalele efectuate, prejudiciile constatate și sancțiunile aplicate.