Dezastru în urma protestului din Piața Victoriei. Pomișori rupți, garduri distruse și pietre aruncate / Galerie FOTO-VIDEO

Publicat: 15 09. 2026, 15:50
Actualizat: 15 09. 2026, 15:54

Protestatarii au rupt gardurile de protecție, au smuls pomișori și au aruncat cu pietre și alte obiecte în timpul confruntărilor cu forțele de ordine.

Jandarmii au intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanții care au devenit violenți, fiind folosite gaze lacrimogene. În urma incidentelor, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre acestea a fost transportată la spital.

De asemenea, patru persoane au fost conduse la sediul Secției 4 de Poliție, în timp ce jandarmii au aplicat amenzi unor participanți la protest.

Imaginile surprinse în Piața Victoriei arată urmele lăsate de protestatari în urma incidentelor: garduri rupte, pomișori smulși și zone afectate de confruntările cu forțele de ordine.