Două tinere aflate la un pas de înec în Costineşti au fost salvate după o intervenţie a salvamarilor şi pompierilor
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, cele două tinere, cu vârste de aproximativ 18 ani, au fost la un pas să moară după ce s-au aventurat în mare, la Costineşti.
Deşi marea nu este agitată, curenţii sunt încă foarte puternici după furtunile din ultimele zile, iar fetele au fost trase spre larg, la câteva zeci de metri de ţărm.
Obosite şi în imposibilitatea de a se întoarce singure la ţărm, cele două au fost salvate de pompierii militari de pe ambarcaţiunea RHIB Costineşti şi cu ajutorul salvamarilor.
În cazul uneia dintre ele au fost necesare manevre de resuscitare, chiar în ambarcaţiunea cu care au fost salvate.
Fetele au fost aduse la ţărm şi apoi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa vara aceasta pe litoral, înecându-se în apele Mării Negre, ultimul caz înregistrându-se marţi seară, când un turist de 38 de ani, din Bucureşti, a murit pe plaja din Eforie Sud.
Citeşte şi: O persoană din Olt a ajuns la spital după ce o butelie a explodat în locuinţa sa – FOTO VIDEO
Citeşte şi: Accident rutier GRAV în Ciolpani. Răniţii, transportaţi la ”Grigore Alexandrescu” şi ”Elias”. A fost necesară intervenţia unui elicopter SMURD / O persoană a murit
Citeşte şi: Percheziţii în cazul agresării fostului ginere al lui Nicolae Ceauşescu.Trei persoane vor fi audiate
Citeşte şi: Protest la DNA, împotriva procurorului şef al instituţiei. Printre participanţi, deputatul PSD Liviu Pleşoianu – FOTO VIDEO
Citeşte şi: Elicopterul SMURD, solicitat pentru a prelua un copil în stare gravă după ce a căzut din podul casei
Citeşte şi: Un bărbat din Bucureşti s-a înecat la Eforie, iar un altul a fost la un pas să moară la Vama Veche
Citeşte şi: Cluj: Intervenţie dificilă pentru stingerea unui incendiu pe rampa de gunoi de la Pata Rât