Experţii CE, interesaţi de independenţa magistraţilor, în cadrul misiunii de evaluare MCV
Conform sursei citate, în cursul zilei de miercuri, la sediul CSM, s-a desfăşurat întâlnirea delegaţiei Comisiei Europene cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii având ca obiect evaluarea gradului de realizare şi de implementare a Recomandărilor cuprinse în Raportul Comisiei Europene dat publicităţii la 25 ianuarie.
„În cadrul discuţiilor purtate au fost reanalizate măsurile esenţiale cu caracter ireversibil necesare pentru consolidarea, eficientizarea şi creşterea transparenţei sistemului judiciar românesc, precum şi rolul constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei”, arată CSM.
Sursa menţionată precizează că dezbaterile s-au concentrat pe marginea Recomandărilor CE din raportul MCV, accentul fiind pus asupra acelor recomandări care vizau implicarea Consiliului Superior al Magistraturii.
„Experţii Comisiei Europene au manifestat un interes faţă de gradul de asumare a independenţei de către magistraţi, precum şi asupra gradului de îndeplinire a recomandărilor formulate în Raportul MVC din ianuarie 2017, subliniind eforturile şi rezultatele obţinute până în prezent de România”, conform comunicatului de presă.
Delegaţia Comisiei Europene a fost compusă din: Julien Mousnier, Jeanne De Jaegher şi Maria Arsene din partea Secretariatului General al Comisiei, precum şi din Ingo Weustenfeld din cadrul DG Just şi Irina Stefuriuc din cadrul DG HOME.
Au participat membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor şi birourilor din cadrul acestui organism.
Concluziile comisiei de experţi urmează a fi inserate într-un raport ce va fi întocmit până la finele anului 2017.
Citeşte şi: „Ciobanul Ghiţă”, la DNA: Banii europeni ajung doar la unii fermieri. Am depus o plângere penală
Citeşte şi: Ministrul Tudorel Toader, despre înregistrările cu procurori: Dacă sunt adevărate, să fie cunoscute de societate
Citeşte şi: Bivolaru, căutat de Europol. Liderul MISA, pe lista „Most Wanted Fugitives”, alături de cei mai căutaţi infractori din Europa
Citeşte şi: O femeie şi iubitul ei, din Galaţi, arestaţi preventiv pentru că şi-au agresat fetiţa de 1 an şi 9 luni
Citeşte şi: VIDEO | Momentul în care cade poarta de intrare în Timişoara, omorând un tânăr de 24 de ani