Flashmob cu sute de tineri care au îmbinat folclorul cu dansul modern, îmbrăcaţi în ii, la Târgu-Jiu. Unei femei i s-a făcut rău | FOTO, VIDEO
This browser does not support the video element.
Flashmob-ul a fost organizat, joi, de la ora 17.30, în faţa Prefecturii Gorj, iar peste 400 de elevi de la liceele din Târgu-Jiu au participat la acest eveniment, acţiunea fiind organizată de autorităţi de Zilele Oraşului.
”Au fost implicate cele 14 licee ale oraşului. Este un concept de folclor modern, iar în cadrul coregrafiei a fost implicat şi un moment dedicat Centenarului, prin introducerea unui mash pe care l-au ţinut doi tineri, unul îmbrăcat în Tudor Vladimirescu şi o tânără care a reprezentat-o pe Ecaterina Teodoroiu. Copiii au fost îmbrăcaţi în port naţional”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marius Fierăscu, organizatorul şi coregraful evenimentului.
Maria Magdalena, tânăra care a jucat rolul Ecaterinei Teodoroiu, a spus că momentul a fost unul emoţionant.
”Sunt elevă în clasa a X-a, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu. A fost emoţionant, mai ales atunci când am trecut pe lângă liceul meu, a fost minunat, m-am simţit mândră să fac asta pentru liceul meu. A fost o coregrafie foarte bună. În ceea ce priveşte muzica, a fost un remix pe care se putea dansa şi mai energic, a fost specific Centenarului, fiind şi îmbrăcaţi în ie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria Magdalena, tânăra care a jucat rolul Ecaterinei Teodoroiu, supranumită ”Eroina de la Jiu”.
Nu au lipsit incidentele la flashmob. Unei femei I s-a făcut rău şi dansul s-a oprit până când o ambulanţă a preluat-o pe femeie şi a dus-o la spital.
Citeşte şi: Unul dintre cele mai mari nume de la Hollywood îl va interpreta pe Hercule Poirot, într-o nouă adaptare a unui roman de Agatha Christie
Citeşte şi: Britney Spears, dată în judecată de fostul soţ, care îi cere triplarea pensiei alimentare
Citeşte şi: Camilla, ducesa de Cornwall, a vorbit despre drama de familie dinaintea căsătoriei lui Harry cu Meghan Markle: Cu toţii ne întrebam ce urmează / Cum a descris soţia prinţului Charles nunta regală
Citeşte şi: Lauryn Hill sărbătoreşte 20 de ani de la lansarea primului album solo printr-un turneu | VIDEO
Citeşte şi: Gwen Stefani, anunţ devastator pentru fani: În mod evident sunt la finalul călătoriei mele ca muzician


