Video Gândurile lui Cristoiu: Toţi anticomuniştii şi antisecuriştii au o problemă. Cu cât eşti mai suspect de ceva, cu atât eşti mai anti | VIDEO

Ion Cristoiu spune că preşedintele Iohannis ştia de trecutul de procuror comunist al lui Augustin Lazăr din momentul numirii ca procuror general. Jurnalistul a afirmat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că şeful statului nu renunţă la el ca să nu dea un semnal camarilei sale că renunţă la ea.

2859 afişări

Ion Cristoiu a afirmat că Augustin Lazăr trebuie să demisioneze din funcţie pentru că a fost procuror comunist şi nu a făcut nimic pentru a-l elibera pe disidentul Iulius Filip.

“Campania împotriva lui pe tema asta este o prostie. Nu pentru asta trebuie să-l dăm afară, ci pentru că a fost procuror comunist şi fiind în comisia aia nu a făcut nimic să-l salveze pe ăla. El ca preşedintele comisiei... decizia acestei comisii a fost hotărâtoare pentru judecată. Acolo, când a primit lista aia scria Iulius Filip a fost condamnat pentru vorbe împotriva regimului comunist. Păi şi el nu a văzut asta? Acum el e procuror în anticomunism şi a fost numit de preşedintele Iohannis, care e un mare anticomunist”, a punctat Ion Cristoiu.

Jurnalistul s-a declarat surprins de anticomunismul feroce al preşedintelui Iohannis, semn că preşedintele are o problemă. “Două lucruri mă surprind, anticomunismul lui feroce pe care niciun preşedinte nu l-a avut, ceea ce, după părerea mea, arată că are o problemă. Toţi anticomuniştii şi antisecuriştii au o problemă. Cu cât eşti mai suspect de ceva, cu atât eşti mai anti”, a subliniat Ion Cristoiu.

El a explicat că, în timpul comunismului, una era să fii procuror şi alta era să fii inginer-şef.

“Ca procuror erai obligat să aperi statul comunist de ceea ce statul comunist considera că sunt atacuri împotriva sa. Deci, din punctul acesta de vedere, un domn ca Augustin Lazăr nu are ce căuta nici măcar în procuratura de acum, nu procuror-şef”, a spus Ion Cristoiu.

Jurnalistul a adăugat că preşedintele Iohannis ştia despre trecutul de procuror comunist al lui Augustin Lazăr când l-a numit procuror general. “Când l-a numit ştia cine e dl. Lazăr... Cred că în mapa lui profesională are lucruri mult mai grave. Nu avea cum să nu fie. Dvs chiar credeţi că el ca procuror, timp de 8 ani, a judecat numai crime? Nu a judecat şi furt din avutul obştesc, şi avorturi şi propagandă împotriva statului. (...) Când s-a angajat ştia la ce se angajează (...) În aceste condiţii, el a făcut conştient acest lucru. În aceste condiţii, normal era după 89 să se retragă sau să nu se bată să fie procuror general”, a susţinut Ion Cristoiu.

În opinia sa, Iohannis l-a numit pe Lazăr în ciuda trecutului său pentru că i-a rezolvat toate dosarele, iar renunţarea la el ar fi un semnal prost pentru camarila sa într-un an cu alegeri prezidenţiale.

“L-a pus pentru că este omul lui de casă şi i-a rezolvat toate dosarele şi doi, acum dacă ar renunţa la el, că aşa ar trebui să renunţe că oricum nu cred că îl va mai confirma Tudorel Toader, ar da un semnal pentru toţi acoliţii, pentru toată camarila lui că-i părăseşte. Nu doreşte să transmită acest mesaj în an cu alegeri prezidenţiale. Nici el, nici Dragnea. Pentru că în momentul în care tu dai un semnal că te-ai lepădat de un tip dintr-o instituţie de forţă, ăilalţi spun mă duc la Dragnea. L-ar da mâine pe Lazăr afară. Dacă ar fi un om politic credincios ideilor sale anticomuniste i-ar cere demisia, dar părerea mea e că se va rezolva prin faptul că iese la pensie”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a explicat şi atitudinea rezervată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, faţă de acuzaţiile aduse lui Augustin Lazăr.

“Tudorel Toader l-a apărat pentru că şi el a fost procuror. În momentul în care ai fost procuror nu te puteai fofila să nu condamni şi nevinovaţi. Nu aveai cum (...) În mapa lui profesională, dar şi a lui Tudorel Toader, veţi găsi foarte multe schelete. N-are cum, n-aveai cum ca procuror”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu este convins că Augustin Lazăr are şi alte schelete în dulap care nu au ieşit la iveală deoarece există un sistem care îl protejează. “Ca procuror, e clar că a făcut şi altele. Pe mine mă miră că nu au ieşit şi altele din mapa lui profesională. Ceea ce spune că până la urmă există un sistem care îl apără”, a conchis jurnalistul.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzaţiile ce i-au fost aduse în spaţiul public, potrivit cărora ar fi refuzat să elibereze un disident anticomunist. Lumea Justiţiei a publicat documente care ar arăta cum un procuror din judeţul Alba, pe numele său Augustin Lazăr, a refuzat în două rânduri să-l elibereze pe disidentul anticomunist Iulius Filip, acest lucru întâmplându-se în mijlocul anilor '80. Atunci, Augustin Lazăr era şeful Comisiei de liberări condiţionate a Penitenciarului Aiud.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că ar fi existat „considerente multiple” pentru care în mapa profesională a lui Augustin Lazăr nu apărea activitatea de şef al comisiei pentru eliberări condiţionate de la Aiud. “Cineva care vrea să ocupe o funcţie de rang înalt nu se prezintă cu activităţile de debut în profesie. În al doilea rând, mă gândesc că acelaşi cineva nu-şi prezintă părţile mai puţin dorite”, a spus Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a respins, printr-un comunicat de presă, acuzaţiile potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Procurorul general apreciază că atacurile concertate din ultimele zile la adresa sa, în contextul derulării procedurii de desemnare a viitorului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmăresc atât decredibilizarea sa în calitate de procuror general, cât şi destabilizarea Ministerului Public.

Emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 7 aprilie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX şi Gandul.info.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici