Întârzieri MARI ale trenurilor din Gara de Nord, pentru 15 trenuri. Cea mai mare întârziere, 205 minute/ UPDATE: Sistemul a fost repus în funcţiune

Trenurile de călători care circulă pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti vor avea, joi, întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, din cauza unui deranjament tehnic la sistemul de dirijare a traficului. UPDATE: Sistemul a fost repus în funcţiune pe relaţia Bucureşti-Ploieşti, potrivit CFR Infrastructură, circulaţia urmând să revină la normal treptat, în următoarele ore.

2610 afișări
Imaginea articolului Întârzieri MARI ale trenurilor din Gara de Nord, pentru 15 trenuri. Cea mai mare întârziere, 205 minute/ UPDATE: Sistemul a fost repus în funcţiune

Întârzieri ale trenurilor care circulă între Bucureşti şi Ploieşti din cauza unei defecţiuni

Potrivit CFR, echipele feroviare intervin, joi dimineaţă, pe segmentul de cale ferată Buftea-Chitila, pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de dirijare a traficului

Circulaţia trenurilor care tranzitează staţiile Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti se desfăşoară în cursul dimineţíi în condiţii speciale, de tip ”cale liberă”, până la finalizarea lucrărilor de repunerea în funcţie a sistemului de dirijare a traficului.

Trenurile de călători aflate în circulaţie pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, deoarece pe toată perioada intervenţiei se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers.

Cel puţin 15 trenuri au întârzieri la sosire sau plecare din Gara de Nord, cea mai mare întârziere, de 205 minute la ora transmiterii ştirii, fiind înregistrată la sosiri, la un tren care trebuia să ajungă din Urziceni. Motivul- un deranjament tehnic la sistemul de dirijare a traficului.

Trenurile care trebuiau să ajungă la Gara de Nord de la Iaşi şi Cluj-Napoca, Vatra Dornei, Braşov sau Ploieşti au acumulat întârzieri la sosire care ajung, la momentul transmiterii ştirii, la 180 de minute în timp ce cea mai mare întârziere la plecări este tot de 180 de minute, la trenul care trebuia să plece spre mare, respectiv Mangalia.

CFR a anunţat, joi dimineaţă, că trenurile de călători care circulă pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti vor avea întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, din cauza unui deranjament tehnic la sistemul de dirijare a traficului.

Echipele feroviare intervin, joi dimineaţă, pe segmentul de cale ferată Buftea-Chitila, pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de dirijare a traficului.

Circulaţia trenurilor care tranzitează staţiile Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti se desfăşoară în cursul dimineţíi în condiţii speciale, de tip ”cale liberă”, până la finalizarea lucrărilor de repunerea în funcţie a sistemului de dirijare a traficului.

Trenurile de călători aflate în circulaţie pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, deoarece pe toată perioada intervenţiei se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers, a mai precizat CFR. 

Sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar a fost repus în funcţiune pe relaţia Bucureşti-Ploieşti, potrivit CFR Infrastructură, circulaţia urmând să revină la normal treptat, în următoarele ore.

"Sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar a fost repus în funcţie pe relaţia Bucureşti-Ploieşti!Defecţiunea la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar între staţiile Bucuresti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti a fost remediată, însă redresarea circulaţie se va realiza treptat în următorul interval orar", potrivit unui anunţ al CFR Infrastructură, postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Deranjamentul semnalat în cursul dimineţii de joi la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare feroviară si de siguranţă a traficului a fost cauzat de lucrările desfăşurate în zonă de furnizorul de energie electrică local, precizează instituţia.

Cel puţin 15 trenuri au întârzieri la sosire sau plecare din Gara de Nord, cea mai mare întârziere, de 320 de minute la ora transmiterii ştirii, fiind înregistrată la sosiri, la un tren care trebuia să ajungă din Urziceni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici